Saturday, December 30, 2006

Bacanale Histrioance



Marin Sorescu - Actorii

Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.


[Si ma mai intrebam de ce te cred mereu? Si cand vorbesti tu se face liniste in sufletul meu.Exista o conventie intre scriitori si actori care implica ca fiecare dintre cei doi sa creada si sa construiasca o lume real-ireala. O lume a exagerarii si a formarii unui punct de focalizare, o lume infidela, dar asemanatoare si ideala. O lume care pe mine ma sfasie in scaun la teatru si in paginile cu slove. Scriitorii si actorii sunt butoaie in care sta vin uman.Sange tras din struguri [da, si din cei ai maniei] zdrobiti si despuiati de coaja, din care e scos samburele, ales de neghina si separat de drojdie, in care ramane voluptatea sensului. Si vinul curge pe hartie si se revarsa pe scena. Spectatorii/Cititorii il beau si devin pe dinauntru cum li se arata fie din oile pastorite de mag pe hartie, fie din frescele asupra carora a suflat magicianul viata.Si-apoi dupa ce si-a primit grijania* farmecele ce-i tin corpul legat laolalta se reimprospateaza.Daca n-a cazut in butoiul cu potiune magica in prealabil, desigur, domnule Obelix!]

P.S. Aveau dreptate indienii cand se speriau ca aparatul de fotografiat le ciupeste din suflet si-l baga-n cutie! Bautorii mei din poza si-au agatat sufletul de negativ.

*grijanie = impartasanie, zise gura spurcata merinoasa.

7 comments:

kalashnikovworm said...

la una dintre preselectiile pentru un festival de teatru Claudiu Bleont spunea (nu tocmai folosind aceeasi termeni:P) ca toti ar trebui sa invatam sa fim actori pentru ca astfel am ajunge sa ne traim viata mai intens si sa ne cunoastem mai bine...mi-am adus aminte de asta cand am citit postul tau.

MAB said...

Nu ii placeau deloc strugurii
Pentru ca tineau ostatica
Licoarea nebuniei
Si nu o impartaseau lumii
Decit dupa ce erau ucisi
In cel mai crunt mod cu putinta

Nu ii placea deloc seriozitatea
Pentru ca tinea ostatic
Risul nebunesc
Si nu il lasa sa explodeze
Decit in vis

Dar cel mai mult nu ii placea piedestalul
Pentru ca tinea ostatica
Nebunia miscarii
Si nu ii permitea statuii
Sa ne invete sa dantuim

Asa ca s-a hotarit sa razbune
Aceste nedreptati flagrante
Si a pus piedestal linga piedestal
Pina a facut o scena
Pe care s-a ridicat
Pentru a-si urla veselia
Scrisa cu singele strugurilor

MAB

MoniK said...

vai, cu poezia asta se pregatea Monica sa dea la teatru...nostalgieeeeeeeeeeeeeeeeeee

Zaza said...

@meri: bautorii sunt pentru bautoarele alea din coltzul din stânga sus ;))

chestie de sufleti :))

MAB said...

Unul din lucrurile cele mai interesante si mai greu de explicat este ca atunci cind scrii ceva sa le produci cititorilor un sentiment de "deja-lu", fara ca ei sa reuseasca de multe ori sa gaseasca scrierea de care le aduce aminte. Poezia a fost scrisa de mine ieri si am avut ca sursa de inspiratie doar insemnarea din blog. Evident ca in ea este vorba de obsesia lui Meri cu piedestalul pe care nu se simte bine, dar in acelasi timp Meri nu isi da seama ca si scena e tot un piedestal, insa unul pe care statuile (actorii ca arhetipuri generale umane) sint in miscare si pot vorbi. Ea nu accepta sa "fie urcata" pe un piedestal de altcineva, dar s-ar urca de bunavoie pe o scena.

MAB

merimeriquitecontrary said...

cum intelegi tu, bibicule, jders!

si aici se opreste ironia mea.

Zaza said...

@ meri: Bibicu, c'est un peu nous tous! :))

nu ti-e rushine sa scrii asa de bine?!?

iti arat io tie diseara!!!! :))