Incurcata Treaba

In loc de "remember when you were only a child" eu inteleg "remember when you were an only child": Analyze that!



Remember when you were only a child
Remember when you were only a child
Remember when you were only a child
Start to see with your blue mind
Start to see with your blue mind
Don't be afraid of what you find
No, don't be afraid of what you find

Chiar ma gandesc ca are de-a face cu gelozia de sora mai mare deposed din ale sale drepturi pe vremea cand aveam 1 an si 3 luni. Ce ti-e si cu boala asta viermuita si putreda! Si cu zentrul atentiei si cu persoana intai egoista, mereu ti se pare ca nu ti s-a cautat destul in coarne, ca tre sa overdo it, ca ai ceva de demonstrat lumii intregi, vrei sa-ti fie recunoscute ego-forturile!

Mereu esti intr-o competitie si trebuie in sabii sa te tai sau in palose sa te scuturi. Puah, cel mai frica de mine pe lumea asta e cand ma iau in serios si

Ma umflu in cucuie, pene si defecte,
burdihane, lacrimi si bube infecte.
Luatu-n serios si prapastiile cascate
-s boli teribile,
Molipsitoare de damzelle,
triste si sensibile.
Ce stau in iatacuri si-si cauta-n plete,
Rani imaginare, deprezdii cochete,
Zac in lunga zeama.
Pe printesele-astea tare fandosite
Pauvres chinuite de boli inchipuite,
Farlifus le cheama,
Mari, zau, mi-e teama,
Sa nu ma preschimb
in vruna din ele,
Sa-mpletesc vreun nimb,
Sa rup la pingele,
Ca direct pe copca
o sa ma cam duc
Si ma interna-veti,
Drept la balamuc!

Apres moi, le deluge...

Iacata ca mi s-a trezit chefshorul de rumegat cuvinte blogosferice. Puah, am avut zile de munca imbarligate pe sticle bocna de apa din freezer si ce mai rabdare si tutun cu vise la cort si saci de dormit stransi sub pleoape noapte de noapte.
Nu stiu cum s-a facut, dar sontac-sontac, din vagauna Lacu' Tei, am putut sa scriu doar in engleza materna si sa intorc frazele nitel awkward in neaosul grai. Apai m-a napadit un soi de pustnicie si disciplina care nu prea-mi sunt caracteristice. Toate ca toate, dar constat ca napadesc blogosfera cu reintoarceri cu surle si trambite si taceri malc care banuiesc ca mi-au decimat ca ciuma bubonica bruma de cetitori.
Nu-i bai, caci daca nu-s fidea, ei de ce sa fie. Dam pe gardu' de la blog cu soricioaica, caci nu ne-ntereseaza PR-ul si alte injuraturi la moda.
Asa ca va las cu drag sa va scaldati in delugeul ce-l las in urma, pen' ca am de pregatit o leapsa livresca de sa va sara slapii (maica, ce cuvant de Obor) din picioare (caci predilectia mea pentru oameni desculti cu talpi cornoase e preacunoscuta acuma).
P.S. Zazinha, stiu ca-ti sunt datoare cu doua lepse. Pe ultima cu carticica am si facut-o in gand, dar din greseala am imprumutat cartea si acuma astept sa se intoarca pe birou-mi ca sa pot sa extrag cel mai frumos citat din cate am gasit eu in ultima vreme. E o carte despre India si Dumnezei si lucruri marunte. Cafe, demain?
P.P.S. Fiica evreica ratacitoare isi spala pacatele in mare de joia viitoare incolo. Poate fi gasita desculta si fluturanda in vant pe plaja la 2 Mai. Le usuca probabil pe un cearsaf portocaliu cu elefanti brodati. Pacate uscate la soara, trei la zece mii. :P
P.P.P.S. Zazashkina mi-am ales niste budigai de baie ce-ar face onoare lupilor de mare cu care ne-am strans manusitele mai hacana.

Cadra cu ploaie la San Marco de pe flickr

Menajera la Menajerie

Locuiesc intr-o menajerie de sticla. De la camaruta mea intesata cu tot felul de roti pentru hamsteri, margele de sticla, poze colorate si alb negru si turnuri de carti infasurate in valuri de haine se incepe numaratoarea chiliilor din conacul din Dame du Roi. In camaruta de pe colt geamurile curg si fac giumbuslucuri ca oglinzile nastrusnice de balci, sub geamuri intr-o dezordine caracteristica clanului contrarian, se bat intre ei bujorii cu macii cu iasomiile cu irisii cu lacramioarele cu vitele nobile de burlan si cele iederoase de gard care mai de care sa ma vrajeasca cand mijesc ochiide cartita de sub plapuma.
Si totusi menajeria mea e ca un ochi de televizor. Nu e fir de perdea ca sa ma fereasca de diversii Big (si small si medium) Brothers and Sisters care "ochii-n fata si-i baga, stateau ca la cinemaaa, da' nici unul nu platea".



Acum, n-are rost sa neg am bifat pe raboj urmatoarele de nenumarate ori: rochie albastra, dantuit in chicere desnude, ca perdea tesuta nu prea am avut in vecii stravecilor amin (despre perdea sufleteasca si draperie corporala, povestea-i totusi alta, una care mai cu seama cade in falduri grele si bogate mereu. Uneori se mai ridica cu alcool. Dar shhh!). Si totusi mereu ma deplasez prin camera taras-grapis, ca un sacal, pe vine de parca as cauta ceva pe sub dusumele... Ma joc de-a v-ati ascunselea cu corpul meu de la calculator cand trece postalionul 331, adastez cu cartea in dulap, rosesc prosteste la cate un fluierat de mahala sau injur cu barbia ascutita amenintator privirile curioase...
Cateodata insa merg semeata cu privire de cadana si cu unduire de buze, ca in Purificare de Sarah Kane (unde Maria Magdalena statea la un moment dat intr-un cub de plastic transparent pe scena), ca si cand, cu ochii impietriti si nasul in vant, transformata deci in personajele noastre opuse de Teatru Sport, m-as imbraca in hainele cele noi ale imparatului si nimeni nu vede ca-n dosul esarfei petrecute dupa gat, in dosul aerului de vampa, turnata in peretii de sticla ai camerei sta aceeasi fata a noastra cu ochii in pamant si ii lungi, care vede lumea doar cu coada ochiului si la adapostul noptii de ganduri.
Locatarii menajeriei de sticla nu s-au gandit nicicand ca ar putea:
"Dar piranda s-a gandit Si-a pus taxa pe privit. A fost mare tragedie Da' bani a-nceput sa vie"
Si eu n-am incercat nicicand sa-mi mituiesc muzele, sa-mi iau personajele cu salariu de zbantuiala, sa-mi angajez stilouri, cumpar vorbe la borcan sau sa-mi cioplesc o cutie a milei pentru spectatori!
Exista doua explicatii desigur:
1. nu prea le am cu plasa de prins cuvinte (Se vede catifeaua rosie de la scaunele din sala oare? Baiete, adu lanterna!)
2. mi-am atarnat la sa nitel cam multi saculeti cu lene si magarusul meu a cazut in genunchi.

Dar la urma urmei intre orele 8 dimineata si 4 diminetei urmatoare (intre 1 - 5 se cheama madrugada la portocalezi) azvarl cu ganduri in stanga si-n dreapta. Si-s gratis. Apelati cu incredere la menajeria ganduri fugite de-acasa si sarite de pe(trecute) fix.

*Poza smulsa de mine din dogoare prin bunavointa bunului Proclet*

Thumbelinul...

Motto-role:

"Mic ca un scaun, mic-mic ca un scaun..."

Aş vrea sǎ scriu o carte micǎ şi chealǎ, dar cu coperţi groase şi pline de crestǎturi atente. Cartea mea cu calviţie prematurǎ şi litere mari rǎsfirate între rânduri, ar avea un singur scop clar formulat de pe-acuma: (dar, hai sǎ vorbim tiptil cǎci dacǎ dǎm prea tare din unghiile de la picioare se trezeşte prichindeaua cu pricina şi declamǎ cǎ nu e vis secret... cǎ e viitor posibil, îşi ia titulatura de plan...enfin şi toatǎ cavalcada) *salve de salbe de tobe* apǎi sǎ ţinǎ închis între foştii copaci fǎcuţi pastǎ numele meu de fatǎ.Vai, doamne fereşte, nu pentru cǎ aş vrea sǎ rǎmân cunoscutǎ pe vecie sau imortalizatǎ în vitrina vreunei prestigioase biblioteci, turnatǎ în socluri prin holuri de facultǎţi, stând drepţi şi fǎcând şmotru punţi de lemn de cireş sau regǎsindu-mǎ în înjurǎturile bǎieţandrilor de liceu!

Ci pentru cǎ dupǎ ce cresc din pielea de fatǎ şi îmi rǎmâne numele mic, am sǎ-l uit şi am sǎ-l pun în paranteze (de egzemplu Honorina Mazǎre (fostǎ Lecca)). Şi cin’ ştie, poate n-am sǎ mai ştiu sǎ mǎ caţǎr în copaci sau sǎ mǎ strâmb la copii din autobuz, sau sǎ fug cât mǎ ţin poalele fâlfâinde ale fustei dupǎ vreun prieten strigând cât mǎ ţin baierele porecle şi cuvinte de sub limbǎ. Totuşi, dacǎ-l prind între coperţi de carte (care se ştie cǎ adǎpostesc nume şi aventuri cu duiumul şi le dau drumul doar când vreun brav cititor cu ceapǎ şi sfadǎ îşi rǎşchirǎ degetele asupra lor) am sǎ dorm împǎcatǎ cǎ dormiteazǎ acolo în fund de raft cu picioarele împopoţonate cu julituri şi vânǎtǎi spânzurate în gol peste cotoare, cu codiţele prinse cu elastic de borcane în dezordine şi rochiile rupte, faţa mânjitǎ bine cu noroi.

Între litere sǎ pǎşeascǎ micuţul nume plin de vocale şi dimineţi în picioarele goale intre cântece fluierate.

Azkaban, Oz, Sf. Elena si Château d'If

Sau cum am devenit eu femeie intretinuta la cheremul apartinatorului

Intrucat salariul pe luna asta dus a fost impreuna cu Titanicul catre its "watery grave"[altfel nu-mi explic intarzierea], Vodafone in mare mila lor si prietenia catre abonati, se va da de trei ori peste cap si-mi va taia vorbitorul cel de toate zilele trimitandu-ma probabil intr-un loc mai rau de mii de ori decat inchisoarea datornicilor: In tacere.
De cand ma stiu [bine, nu ma stiu...dar pretind de dragul imaginii], n-am izbutit niciodata sa tac din gura, sau sa-i cred pe fariseii propovaduitori ca "tacerea e ca mierea" ori ca ar mai avea si alte nuante suflate cu aur. Mai mult am sustinut, sus si tare intr-un cadru academic controlat, ca tacerea omoara sau, in cel mai bun caz, dauneaza grav sanatatii.

Aceasta ne duce la actul josnic de a-mi vinde pielea si libertatea de decizie consortului Proclet, care intr-un interviu recent [prin amabilitatea Vodafone, deasemenea], mi-a declarat urmatoarele replici nemuritoare:
- Deci, femee... Acuma munceste ca te intretin eu contra unor servicii personale nelimitate platibile retroactiv.
- Aha, retroactiv, asta insemneaza ca primesc favorul banesc si apoi o iau la goana activ cu cartea de credit intre dinti [ca piratii?].
- Ba nu, c-am sa te leg de pamant ca pe iobagi! Am sa-ti pun colier ca-n Prison Break. Sau chiar un cod de bare, ceva...
- Da', as indrazni sa pledez pentru o ghiulea de tun pe care s-o plimb in urma? Un look de Jean Valjean? Asa in loc de Product Placement?
- Nici nu intra-n discutie. Daca-ti pun ghiulea, ai sa obosesti. Si tu cand esti obosita nu esti buna de nimic.
- Ntz. Da' tu cand m-ai vazut odihnita?
- Apai, niciodata, ceea ce spune multe despre tine.

Acuma, daca ne luam dupa Prison Break, ma duc sa scot agrafele, pilele, lopetile, explozibilul din cartofi, furculitele de la cantina, speraclurile, nevestele cu fuste lungi si alte unelte care mi-ar fi de folos in eliberarea mea de sub tirania consortului.

Pssst! Ignorati tatuajul de pe antebratul stang.
Vive la liberte! [l'enfant de l'Anomalie]

Inchisoarea imprimata aici

Ritual

There are times when you feel like making love to a book.

Si atunci te primenesti inainte de intalnire, deretici mintea de toate minele antipersonal, de prejudeca(r)ti, strecori sub perna busuioc [ca sa visezi concluziile dintre file], aburesti ce ai in cana si astepti ireprosabil, rosu ca para focului in obraji sa bata discret la usa ochilor tai cu slovele ei.

Inainte de a o sorbi din cuvinte, ti-o imaginezi un pic, ii tesi o poveste ghicita, admiri coperta [fie lucioasa in culori vii, chitinoasa, ca o piele putin uscata cateodata, fie veche, plina de riduri, cu semnaturi mazgalite, subliniata, cu coperte purtand urmele ca niste scoarte de copaci seculari plini de noduri si inele, sau imbracate in ciorapi de piele de maini de tabacar. [pai, ce tabacarii nu-si tabacesc mainile tabacind? Nu raman bucatele din pieile lor proprii si personale in cartile pe care le imbraca? Ei, asta-i buna!]. Apoi le iei cu zaharelul, le asezi usurel langa tine, le imblanzesti, cauti orice scuza ca sa le simti mirosul: ba de pasta proaspata [ ca sa-ti aduci aminte de aventurile cu aracet si ata din copilarie], ba de aer statut, de hartie batrinicioasa [ca sa simti conturul mainilor prin care au mai trecut, urmele de grasime de copil, de burice de degete grase care intorc fila cu fila]. Folosesti drept pretext, supracoperta, "blurb"-ul, datele despre autor [o intrebi de rubedenii, de slujba, de copii, etc].
Si-apoi, pe neasteptate faci cateva piruete stangace, si te arunci asupra ei cu corp cu tot, o pui la pamant si-ti asezi degetele pe gatul ei in dreptul beregatei si te duci glont la incheieturile ei, pe care le deschei din ochi.
Nu, nu, sa schimbam, totusi viteza de condor, ca doar nu vrei s-o iei asa, fara pic de "sentiment la corazon"! O iei de incheietura, deci, si-i zici dintr-un fragment de ella si de louis, [stii, draga mea, e cam frig afara...nu vrei sa mai adastezi o tara cu mine?]. Doar o carte trebuie ademenita, imblanzita [apprivoisé, pentru tine as pune chiar si diacriticele principesul meu], trebuie castigata ca o recompensa cand ai chef sa faci dragoste cu ea.

Ce face oare o carte sa fie buna? O fi nevoia de a o devora? Felul in care ti se da incet-incet ca un teaser, tachinandu-ti fiecare por, trezindu-ti imaginatia, tragand de axonii mintii tale ca la corzile de vioara intinse la maxim care vibreaza la o picatura de praf? Pe mine ma prind cele care-ti dau doar indicii care asteapta inainte sa te lase sa ajungi la sufletul lor, pentru ca atunci cand e vorba de o surata cu slove :"I long to see you naked in your body and your soul" sau "Show me your sole/soul, I like to study shoeprints", n-o vreau direct, scurt, carnal si suficient cat sa-mi astampere setea de a ingurgita ceva, n-o vreau facuta gazeta, sul de citit in camera unde si regele merge singur. Si ma intreb asa ca din seninul unei zi de ianuarie [frizand in aprilie] cum de-si dau jos toate desuurile unele carti si asa in fata oricui intreaba de Fanny Fara Preget? Si Duras stie sa scrie, are mana si fler, si totusi iti serveste pe taraba de toate ca un negustor de carne si ca rebusurile care-ti dau dezlegarea la inceput. Dar cartuliile au multe vestminte si multe fatete, parfumuri mai sterse de adulmecat cu masura, jocuri de culise, sintagme de ascutit creierul.

Eh, ben, dar mamzela ici presente e o mica sadica ce se delecteaza in chinurile personajelor, scrie lung si impanat, greu de urmarit si fara cliff-hangers. Nu ca domnul in fata caruia temenelele nu sunt niciodata suficient de ingenuncheate. Sau ca mentorul piticilorpecreier intr-ale umoristicii si ale jocurilor de cuvinte, absconsul agent T, ocupat cu explorarea pietii de rusoaice la pachet, zis "Nu" oamenilor care vor vize, precum si a alcatuirii unui compediu de familie pe numele sau "Faptele mintilor".

Stimati liseuri, acum nu va fie cu banat, dar din cand in cand imi vine sa fac dragoste cu o carte si v-am povestit doar preludiul pen' ca ce urmeaza apoi e rusine nevoie mare si nu se cade sa va dezvalui eu ce povesti umbla pe sub desuurile cartilor respectabile, si cum isi dezbraca dansele vestmintele in iatac.
Totusi un mic teaser: Unele nu se uita la corpul lor cand se desfac din chilia vestmantului, sunt pudice.

Din cosul cu hartii 2

Piatra acra

Construieste-ma în biserica ta, te rog,
si infunda-mi gura pâna la omusor cu praful tau inecacios,
pupa-mi talpile cu var si innoada-mi buricul în jurul ferestrelor,
schiopata un pic în groapa cu nestinsa ardere între tamâie si tamâioasa.
Nu esti nemuritor, sunt neînceputa.

Joaca sodronul cu limba mea drept piatra
si strepezeste-mi dintii între mistriile tale
cu miros de transpiratie si câine.
Fa-mi aripi de ceara din ureche incalzita între pulpe
si naste-ma în coltul izvorului/fântânii lui duchamp.
Zi asa: "Alter."

Înveleste-mi narile în conuri de sticla si alunga-mi visele cu mort(ar)ul de vata,
învârteste-mi sprâncenele în litere si linii de dialog fosforescente
si asculta-mi fluxul gândurilor din gât când trec cadentate prin pvc.
Tuneluri pe sub fundatii mi se prabusesc pe cerul limbii transparente
cu tirbusonul tau înclestat în unghii.
Si zideste-ma icoana de beton cu franjuri.

Arhiva "Ionel, depeche-toi" 2003-ish

Sainte Chapelle de pe Flickr

Fratele lu' Bin Laden, Recycle Bin

Tare imi vine sa zambesc
Chessquare cat's craddle


Amintirile mi se intorceau pe dos, in troleibuz cu capul in jos, ochii prin geam si vedeam cerul si pajura nu mai era, ranjeai atat de tamp, ca imi venea sa te desir. Si tu sa te reinsiri in jurul meu ca intr-un cocon mic, calduros si colorat. Acum ascult cd-ul de la tine si tare imi vine sa zambesc pana mi se intinde zambetul dincolo de urechi, prin groapa de la ceafa, se aseaza fular in jurul gatului, tonitza-style, cut and scratch, divide et impera, dj shadow. M-as tunde pana parul mi-ar creste invers si mi-ar acoperi creierul intr-un hamac incurcat, numai ca sa nu mai treaca gandurile despre tine prin sinapse, sa le sufoce pe portiunile cu amintiri. Sa-mi ramana doar gustul, mirosul, pipaitul tau si liniile mainilor vesnic roz plus toate culorile tale, de la mov la verde si albe. Deci ce-ai zice sa facem un copil si sa-l tinem in staff room intr-un dulapior cu fire si casti?Sa se caste o prapastie in curtea din spate a liceului si sa cadem in ea colorati de moloz si mucuri de tigara. Acolo sa fie o incapere-genune wonderlandiana cu borcane si etichete scrise pe dos in diferite dialecte ale limbii sparge si fluturi inauntru. Fiecare flutur sa ingane cate o bucatica de muzica a sferelor, preferabil heaven’s gonna burn your eyes,mile end sau elastica. Dupa inghitirea si stomacharea (stomachari, verb la misto folosit de Cicero) unei cantitati echivalente cu o aripa de catedrala a unora dintre fluturii formoliformi sa sarim coarda cu arterele unuia si altuia alternativ pana cand, in sariturile noastre, sa ajungem prin tuneluri atat de intortocheate incat sa nu ne mai descurcam, acum, cordoanele ombilicale si sa ne vorbim printr-o tragere in cod Morse de ele. Sa ne afundam tot mai adanc in intunerice rosii unde soaptele arterelor sa devina tot mai muscatoare si injurioase pana cand stalactitele sculptate din unghiile de la picioare ale iepurasilor martieni (de martie) sa ne intepe in moalele capului si sa vedem aceleasi filme-caleidoscop. Iepurasii sa fi lasat in urma coji de portocale cu citate din confucius si castele modelul troglodit facute din acrul alb al grapefruiturilor pe care sa le culegem si sa le infundam in nari impreuna cu frecateii de tempera din camera irinei ca sa ne lacrimeze ochi. Sa se ude pelicula si noi s-o lingem ca pe timbre cu regina angliei care “is a pretty nice girl. someday i’m gonna make her mine”. Sa ne lipim monezi de argint pe spate sub forma unui skateboard si pisici ranjite cu ochi argintii. Sa aluneci, sa-ti spargi capul si eu sa strang cojile cu farasul. Cojile sa aiba stampile cu floricele si lapte-triunghi zgariate in ele.Sa pun apa pentru ceai la fiert in care sa le presar. Ekoland instant.Sa te beau si tu sa-mi reciti poezii scrise in metrou pe stalpi pana cand nu mai raman decat bulbuci peste fluturii din stomac. Domnul conte!!! Unde esti? Ah, retezi ciresi, pardon. Deci, acum cand vine regina de couper, n-o sa-ti mai taie capul pentru ca esti ceai cu mult lapte la mine in stomac. Ai scapat cu on/r/oarea nesifonata desi ai furat tartele si te-a furat blackbirdul cu tot cu nasul menajerei. Problema e ca stomacul meu e inchisoarea ta,iona, si poti sa-i retezi cate oglinzi gasesti.Tot zgait ramai. Si te iubesc prin tesuturi pana cojile-tu uita cum te cheama si ma trezesti in rochie galbena langa sora-mea cu gaura iepurelui inchisa si arterele-noastre-ombilic ar cadea ca piei moarte prin iarba cu paiete multicolore.

Din arhiva "Ionel, depeche-toi" 2003-ish

Firimerituri

In cinstea stancii de care ma lovesc zilele astea in fluierul piciorului, a butoiului cu melancolie din care "la unii le-o dat cu parul si la altii cu paharul" si a unor vremi de rablesiana imbuibare, voi da cu firimitura din cozonac in cititor.

• In miez de noapte, cand pasul suna mai apasat si fundul paharului se arata din ce in ce mai des, au inceput sa curga din cer fulgi, ca din smotoceala pernelor strabunicii umplute pana la refuz cu fulgi de gasca si miros greu. Si-a nins, cred eu, pentru ca in prima zi de Craciun, baierile inimii a mii de oameni au pleznit de suparare ca n-au parte Craciun dalb, ca n-aud viscolul muscandu-le din suflet, ca n-au de ce sa bea vin fiert. Afara era ca o toamna care "a mis les mains sur nos hanches" si ne inghitea in intunericul ei maroniu. La un moment dat toti si-au pus dorinta asta dintr-o data si dintr-o singura bataie, a inceput sa ninga cu cat avea si cerul la indemana, ca sa ne inrosim nasul si sa ne lovim cu cate-un bulgare in goloss.
• Cand scriu la calculator ma simt de parca mangai clapele unui pian, cu metronomul pe allegro molto. Isi rupe pe rand, ca firimiturile din notele nemaicantate, si le transforma in cuvinte, asa cum mereu mi-a fost infinit de greu sa cred ca nu e o prapastie deasupra careia nu poti arunca nici macar un pod din odgoane intre cuvint si muzica instrumentala, intre precizia matematica cu care li se lipesc notelor cuvinte de spate cu scotch. Si totusi, cantecele se nasc mereu din note si vorbe, la fel cum tastatura isi bate ritmul scriiturii mele.
• Mes cheres le sictir est devenu de plus en plus grave, mais je refuse d'abandonner ma galere brulant avec ses matelots en criant des chants desesperees. Je reste au tribord et je me prepare pour chanter les hymnes de cendre. Et de m'endormir dans l'oublie de l'ecume.
• Imi tin companie gandurile de prapastii care-o sa se caste intre tine si mine. Te-astept cu inima-n dinti sa-ti dau cu piciorul peste bastonul in care-ti sprijineai fericirea. Sa ma ierti, sa ma ierti, sa bati toaca, sa ma despietresc. Sa salvezi bucatica ta de pamant de la pieire.
• It's about you and the sun
  A morning run
  The story of my maker
  What I have and what I ache for
  I've got a golden ear
  I cut and I spear
  And what else is there?
  
  
• Yes, I'm putting the boulder to my ear
  And I still can't hear
  Whadya think I was an amateur
  Playin' with my temperature...
  
  If I hear another song about angels
  If I see another feather on the dumb-box
  I'm gonna go to Babylon and get me some whiskey
  Gonna go to Babylon and get me some whiskey now...
  
  
  
  Poza cu ingerul ironic facut din urme de bocanci am pescuit-o de-aici

Manual de folosire 1

Ca sa raman repetenta si anul acesta, iresponsabilitatea mea s-a decis sa-mi ia si Craciunul si sa mi-l lase pe Tom Waits, in ciorapi. Stau cu suflarea la gura de calorifer si cu sufletul in pioneze, cu o amintire foarte clara a unei dimineti insorite cu dinti, cu doua gramajoare de carne, una langa alta, care-au mustacit indelung, si simt ca mi s-a furat playgroundul, si ca lumile mele de joc le-ati pus pe dulap, iar eu n-ajung... [ca doar am un metru saizeci].
Nu-mi place ca mi-ai zis gameover, cu cuvintele-ti grele ca o perdea de catifea, nu-mi place cum ma transformi intr-o statuie cocotata-n varf de piedestal, cand eu, nici sa stau cuminte la pozat, nu pot. Nu-mi place si pace. Nu-mi place ca-ti imaginezi ca acele canonice grele definitorii, balzaciene, bondoace si fruste, ca niste burtosi de ridicat cu macaraua din pat, incercand sa danseze swing, au vreun fel de legatura cu iubitosenia. Poate doar cu iubatzosenia. N-am de gand sa devin o inamorata calma, ca o Hipopotamita imblanzita din Visul Unei Nopti de Vara. Adica cum, si-a taiat un san, si-a luat-o berbantul ca pe un mielusel?
Nu, nu, si iarasi nu.
Cand ma cauta, Fat-Frumos, sa ma trezeasca, sus, in turnul din Padurea Adormita, cu o "sarutare", nu eram nicaieri de gasit, pentru ca plecasem in cautarea Baronului din Copaci. Coroanele copacilor sunt singurele distinctii de care am nevoie, sa spanzur cu capul in jos si picioarele goale de diverse crengi, de altfel, si sa rad cu gura pana la urechi de cuvintele impotmolite, in crinolina domnisoarelor imbatranite, sub fondul de ten sau zecile de taieturi estetice [cred ca operatiile estetice fac din corp o ciorna], de vorbele impiedicate in trena lunga si grea, de altfel.
Hai sa-i zicem chestiei asteia pe alte nume, decat necurtenitorul si refolosibilul, pana la zdrentuire, "dragoste", sau fratelui, sau mai schiop si siluit, "iubire". Sincer, pe nod de cercetas la batista, ca de "sarutat" n-am sa te sarut cat oi trai, de pupat, stampilat, inghesuit, pus calus sau CTCuit, insa, mai negociem. Si, sa fie clar, nici cu "imbratisatul" nu ma inteleg ,nici cat pana de vulpe pe palarie. Huguri am sa-ti dau mereu, dar sa nu astepti la nici o batoasa ruda de-a lui hug, ca de alea te-ai lins pe bot.
Uite, in lumea mea, chestia asta cu indragosteala, e un fel de bucatica de viata pe care o umplu doi oameni ; nu e o distanta uriasa intre cei doi actori, si in ea, n-au voie cuvintele dizgratioase si invechite de la naftalina, care ni se par noua ca-n romana suna pretentios, nici cuvintele triviale luate second-hand din toate brosurile Avon, de fapt, cand intri in asa ceva, iti reinventezi limbajul din coupes de grace si trompe l'oeiluri, din sarituri peste prapastii, ci dintr-un tip de sensibilitate care vine de la sine. Te invit deci, sa ma cobori de pe piedestal, si din "holding me in high esteem", si s-o iei putin de-a busilea; vorba lui Arghezi, caci altfel, cine stie, maine-poimaine te trezesti in fata unui altar in costum de duminica si cu o hipolita plictisita.
Apropo, fac ca-n cantec, astept ceasul de la magazinul de-un sfant si inelul din lingurita.

Versuri despre tinut cu dintii ale lui Tom Waits
Well, he gave her a dimestore watch
And a ring made from a spoon

Macul refrigerat de pe Flickr