Thumbelinul...

Motto-role:

"Mic ca un scaun, mic-mic ca un scaun..."

Aş vrea sǎ scriu o carte micǎ şi chealǎ, dar cu coperţi groase şi pline de crestǎturi atente. Cartea mea cu calviţie prematurǎ şi litere mari rǎsfirate între rânduri, ar avea un singur scop clar formulat de pe-acuma: (dar, hai sǎ vorbim tiptil cǎci dacǎ dǎm prea tare din unghiile de la picioare se trezeşte prichindeaua cu pricina şi declamǎ cǎ nu e vis secret... cǎ e viitor posibil, îşi ia titulatura de plan...enfin şi toatǎ cavalcada) *salve de salbe de tobe* apǎi sǎ ţinǎ închis între foştii copaci fǎcuţi pastǎ numele meu de fatǎ.Vai, doamne fereşte, nu pentru cǎ aş vrea sǎ rǎmân cunoscutǎ pe vecie sau imortalizatǎ în vitrina vreunei prestigioase biblioteci, turnatǎ în socluri prin holuri de facultǎţi, stând drepţi şi fǎcând şmotru punţi de lemn de cireş sau regǎsindu-mǎ în înjurǎturile bǎieţandrilor de liceu!

Ci pentru cǎ dupǎ ce cresc din pielea de fatǎ şi îmi rǎmâne numele mic, am sǎ-l uit şi am sǎ-l pun în paranteze (de egzemplu Honorina Mazǎre (fostǎ Lecca)). Şi cin’ ştie, poate n-am sǎ mai ştiu sǎ mǎ caţǎr în copaci sau sǎ mǎ strâmb la copii din autobuz, sau sǎ fug cât mǎ ţin poalele fâlfâinde ale fustei dupǎ vreun prieten strigând cât mǎ ţin baierele porecle şi cuvinte de sub limbǎ. Totuşi, dacǎ-l prind între coperţi de carte (care se ştie cǎ adǎpostesc nume şi aventuri cu duiumul şi le dau drumul doar când vreun brav cititor cu ceapǎ şi sfadǎ îşi rǎşchirǎ degetele asupra lor) am sǎ dorm împǎcatǎ cǎ dormiteazǎ acolo în fund de raft cu picioarele împopoţonate cu julituri şi vânǎtǎi spânzurate în gol peste cotoare, cu codiţele prinse cu elastic de borcane în dezordine şi rochiile rupte, faţa mânjitǎ bine cu noroi.

Între litere sǎ pǎşeascǎ micuţul nume plin de vocale şi dimineţi în picioarele goale intre cântece fluierate.