Catre tantarii ce si-au facut musuroaie

in locuri strategice pe toata pielea mea...
Dar eu ii iert si le dau un poem baban
Despre piscaturi si Autan.

Asadar il imprumut pe Marin Insoritul, deloc insolitul.

Don Juan

Dupa ce le-a mancat tone de ruj,
Femeile
Inselate in asteptarile lor cele mai sfinte,
Au gasit mijlocul sa se razbune
Pe Don Juan.

In fiecare dimineata,
In fata oglinzii, dupa ce isi creioneaza sprancenele,
Isi fac buzele
Cu soricioaica,
Pun soricioaica in par,
Pe umerii albi, in ochi, pe ganduri,
Pe sani,
Si asteapta.

Ies albe in balcoane,
Il cauta prin parcuri,
dar Don Juan, cuprins parca de-o presimtire,
S-a facut soarece de biblioteca.


Nu mai mangaie decat editii rare,
Cel mult brosate
Nici una legata in piele,
Decat parfumul budoarelor,
Praful de pe antici
I se pare mult mai rafinat.

Iar ele asteapta.
Otravite-n cele cinci simturi - asteapta,
Si daca Don Juan si-ar ridica ochii
De pe noua lui pasiune,
Ar vedea-n fereastra bibliotecii
cum zilnic este inmormantat cate un sot iubitor,
Mort la datorie,
In timp ce-si saruta sotia
Din greseala.

Pupa-v-ar Autanul meu de bestii bazaielnice!

Ilustrata pescuita de pe flickr

Butoiul cu melancolie blegoasa

Mi-a luat ceva pana sa ma hotarasc sa public asta. Joia de care-i vorba la sfarsit e tare indepartata...
Si, na, nu e exuberanta obisnuita injectata in text, deci poate ati vrea s-o sariti pe insemnarea asta. Without further ado tai cepul:

Pentru prima oara in aproape doua decenii din viata mea, m-am simitit batrana si uitata cu o pisica grasa in brate, intr-o camera plina de ambalaje pe care nu ma indur sa le arunc la gunoi caci imi aduc aminte de "ceva". Mintea mea arata ca o biblioteca in care zac clasoare uriase cu coperti slinoase de piele unde odihneste suportul vizual pastrat de la fiecare intamplare cu etichete dedesubt scrise in graba cu cerneala albastru petrol impodobite cu "captions" si "catchphrases" [titluri si cuvinte cheie] ale fiecarui moment ["The British are coming!", "Mure", "Vindem pitici de pe creier", "pe macara", "bagaj 1 sfert de ora, tren jumate, mare 5", "Olimpiada [insert oras here]", "Herastriada", "I won't Dance You to the End of Love" ar fi cateva exemple]. Fiecare zambet si fiecare potop de lacrimi l-am pus la locul lui constiincioasa [una din putinele lucruri in care sunt constiincioasa] si l-am tinut in mine mereu, strigand adesea catalogul unde cuminti au raspuns discutii intregi sau doar imagini fara cap sau coada.
Dupa introducerea tearjerking, sa ne intoarcem la pensie. La un moment dat rasetele mele spontane si garla de vorbe si gesturi s-au concentrat intr-o trupa de improvizatie.Cred ca nici unul din noi n-o facea din altceva decat placerea nemarginita de a juca si a fi spontani, de a simti ca "creezi" teatru, ca-i faci pe altii sa rada si ca "you can weave your own little interactive magic" cu publicul. Si mai ales ca si ei se simt parte din ceea ce faci tu. Invatam sa ne ascultam unul pe altul [altfel nu ne iesea nimic], sa inventam povesti credibile, sa nu ne folosim de trucuri ci de instrumente, sa luam mingea de la fileu si s-o dam de la unul la altul. O parte extrem de mare in viata mea a jucat-o teatrul mereu, dar atunci era centrul preocuparilor mele si am tras cu dintii sa mearga trupa in cel de-al doilea an de existenta cand mare parte din noi eram a 12-a, cand nu ne mai impacam ca lumea cu timpul si cand mereu se gasea cate-o scuza. Apoi si-a luat talpasita din peisaj din diverse motive trupa si cam toti ne-am raspandit pe drumurile noastre. Am trecut impreuna prin spectacole, bune sau proaste, zazanii sau dezbinari, imprieteniri si fratii de cruce. Si nu pot zice ca astea nu m-au schimbat si nu mi-au lasat destule aventuri de pus in clasor. Ba chiar mi-au adus una dintre cele mai misto vremi din viata mea.
Momentul datorita caruia simt cum ridurile de sub ochii mei de "16 ani pen' totdeauna" sau cositele mele albe si-au simtit desuetudinea, e faptul ca trupa veche se strange sa faca un demo pentru urmasii nostri din Cosbuc joia asta. Si eu n-am sa pot sa fiu acolo.
Si "hei, tramvaiul meu" se-ncheie aici amar ca vinul pelin sau lingurita de chinina inghitita cu putin inainte de a scrie postul. Atarnache de profesie am fost, atarnache am sa raman mereu cu voi, la intrarea actorilor cu flori, in scaunul din randul al patrulea din centru cu ochii inotand in lacrimi, cu zambetul radiind in ochii vostri cand iesiti la aplauze, cu noptile pierdute in dosul pieselor si cu legitimatia falsa de la FNT in buzunar.
Do You Remember The First Time? [A wee bit of the ol' ultraviolence via Pulp and my predilection to track melancholy in pulpy tones].

Thumbelinul...

Motto-role:

"Mic ca un scaun, mic-mic ca un scaun..."

Aş vrea sǎ scriu o carte micǎ şi chealǎ, dar cu coperţi groase şi pline de crestǎturi atente. Cartea mea cu calviţie prematurǎ şi litere mari rǎsfirate între rânduri, ar avea un singur scop clar formulat de pe-acuma: (dar, hai sǎ vorbim tiptil cǎci dacǎ dǎm prea tare din unghiile de la picioare se trezeşte prichindeaua cu pricina şi declamǎ cǎ nu e vis secret... cǎ e viitor posibil, îşi ia titulatura de plan...enfin şi toatǎ cavalcada) *salve de salbe de tobe* apǎi sǎ ţinǎ închis între foştii copaci fǎcuţi pastǎ numele meu de fatǎ.Vai, doamne fereşte, nu pentru cǎ aş vrea sǎ rǎmân cunoscutǎ pe vecie sau imortalizatǎ în vitrina vreunei prestigioase biblioteci, turnatǎ în socluri prin holuri de facultǎţi, stând drepţi şi fǎcând şmotru punţi de lemn de cireş sau regǎsindu-mǎ în înjurǎturile bǎieţandrilor de liceu!

Ci pentru cǎ dupǎ ce cresc din pielea de fatǎ şi îmi rǎmâne numele mic, am sǎ-l uit şi am sǎ-l pun în paranteze (de egzemplu Honorina Mazǎre (fostǎ Lecca)). Şi cin’ ştie, poate n-am sǎ mai ştiu sǎ mǎ caţǎr în copaci sau sǎ mǎ strâmb la copii din autobuz, sau sǎ fug cât mǎ ţin poalele fâlfâinde ale fustei dupǎ vreun prieten strigând cât mǎ ţin baierele porecle şi cuvinte de sub limbǎ. Totuşi, dacǎ-l prind între coperţi de carte (care se ştie cǎ adǎpostesc nume şi aventuri cu duiumul şi le dau drumul doar când vreun brav cititor cu ceapǎ şi sfadǎ îşi rǎşchirǎ degetele asupra lor) am sǎ dorm împǎcatǎ cǎ dormiteazǎ acolo în fund de raft cu picioarele împopoţonate cu julituri şi vânǎtǎi spânzurate în gol peste cotoare, cu codiţele prinse cu elastic de borcane în dezordine şi rochiile rupte, faţa mânjitǎ bine cu noroi.

Între litere sǎ pǎşeascǎ micuţul nume plin de vocale şi dimineţi în picioarele goale intre cântece fluierate.

Gemahlte Papagalen

În Cairo, pe aleea papagalilor de import, eşti bǎtut la cap de pǎsǎri aproape vorbitoare. Pǎsǎrile strigǎ şi fluierǎ aşezate în şiruri lungi ca un bulevard cu pene. Ştiam ce trib a cǎlǎtorit pe ce drum al mǎtǎsii sau al cǎmilelor, aducându-le în micuţele lor palanchine peste întreg deşertul. Cǎlǎtorii de patruzeci de zile, dupǎ ce pǎsǎrile fuseserǎ prinse de sclavi sau culese ca nişte flori din grǎdini ecuatoriale şi puse în cuşti de bambus pentru a pluti pe acel râu care este comerţul.Pǎreau nişte mirese într-un ritual de curtare medieval.

Stǎteam printre ele. Îi arǎtam un oraş care era nou pentru ea. Palma ei mi-a atins încheietura mâinii.

— Dacǎ ţi-aş încredinţa viaţa mea, ai scǎpa-o pe jos.Nu-i aşa?

Nu am zis nimic.

(Pacientul Englez, Michael Ondaatje. Univers, 2005)

(Adecatelea in titlu: papagal vapsit. Poza ciordita cu atentie de aici)

Femeile lui Gauguin

Erau chiar ele doua asezate vis-a-vis de mine in 331. La inceput le-am urmarit cu coada ochiului [facusem privirea de copil politicos & curios] si ma gandeam ce bine le sta cu inelurile sfarcurilor iesindu-le din toate culorile bluzelor, scaldandu-si urechile in cerceii rotunzi din cositor, in vorbele dezorientate cautand Piata Dorobanti cu ranjete albe dezvelite.
Cea din dreapta era mai in varsta si mai serioasa un fel de amestec intre o Frieda Kahlo si o indianca neinfricata, cu linii frumoase ale fetei in mijlocul careia tronau ochiosii ochi inconjurati de piele oachesa si de miscari smeade. Negri ca fundul unei fantani pe sub ghizdul atent desenat. Pe varf de deget isi tinea unghiile murdare si galbene. Degetele le tinea frumos si osos incheiate stranse in jurul unui bilet alb si nepotrivit cu semetia ei. Daca ma gandesc bine ea ar fi trebuit sa taie bilete, sa puna taxa pe privit. Par negru ca pana corbului, cazut pe umerii ei de patruzeci de ani in jurul barbiei ascutite de niste buze desenate cu un toc de caligrafie pe pielea-i maslinie sanatoasa, ireala, bronzata.Sprancene perfect trasate si maini murdare prinse intr-un corp prelung si ascuns intr-o fusta rosie cu pasari albe.
Cea din stanga, tanara cu ochi indrazneti, da lectii din varful limbii, e mandra si-si dezveleste pietricelele dintilor de parca ar canta la xilofon. Isi freaca mana de urechea din care ii curg cerceii in forma de cercuri din tinichea pestrita, cerceii vor sa-i iasa din ureche, vor s-o lase in naivitatea indienilor care nu s-au lasat cumparati cu margele ["let's buy this place with beads, huh?"].
Infipta si pusa pe cucerit lumea noua da din cositele impletite cu ata rosie din par negru nesfarsit si isi tine cu mana camesoaia alba si cazuta, basmaluta ce i-a ajuns colier in jurul gatului si salba cu banuti lipsa. Intre buzele ei s-au pitit nerostite cuvinte de copilarie si vorbe cuminti ca niste ciorbe uriase secrete, ca izvoarele din pesteri.
Pielea le miroase a fum, a linguri de lemn si a caldari cu manere ciuntite. Privirile li se impletesc ca ciocane si nicovale si soarele le joaca intre dinti printre petecele de piele pupata cu sarg de acesta din urma.
N-as vrea sa-mi mai sara de pe buze vorbele care le spun ca Piata Dorobanti e la prima.
"N-am nici un leu", zice cea mai in varsta!
Normal, ca la voi in Tahiti nu se poarta leii.

La crapat de cap de zi!

Mi se pare ca am cam uitat sa impart din muzica mea de cand se ingana ziua cu noaptea. Pe dig la 2 mai [pe digul vechi de la cherhana] asezata poponet pe bucatile de beton sarate si reci cu ochii pironiti pe cer in urechi mi se cuibareste doar un singur lucru: An American Prayer. Cu Jim sopotind vrajile pe jumatate nascute, ca un saman in mijloc de valuri cu limbi de spuma intre dinti. Ma intreb daca fara rugaciunea lui de poezie ar mai rasari vreun soare, s-ar mai rupe vreun nor si linistea cu urme de pescarus pe plaja si-ar mai cerne esarfele acolo la capul Bunei Sperante si a nuntii dintre noapte si ziua, ca un carut cu roti patrate.
Cu mintea limpede citesti versurile lui Jiminy Morrison [ca un greiere cu umbrela] si nu intelegi nimic din cuvintele de magician, apoi le dai un cot scurt si porneste vocea lui si totul se leaga ca nojitele opincilor cand musca din carne, cu injuraturi printre dinti scuipate, cu invocari si incantatii si dintr-o data nu mai deosebesti visul de trezie si pe cer se nasc flacarui, se lasa cu sange pe autostrada nasterii de zi, mortii de noapte, visului dintre randuri.
Asadar nisipul se usca, piciorele reci se spala, cerul cernit isi intinde oscioarele si marea [se] casca ca o nascatoare de zi si de noapte ce este atarnandu-si de urechi cate-un soare ud si cate-un tatuaj cu barca plina de navoade. Am prins ziua deci in navodul meu cu casti, am momit-o cu vocea lui Jim.
Si toate cuvintele din postul asta sunt trase afara cu un patent ca niste dinti cand se inchide usa peste ei, sunt nascute de undeva dintr-o tara adanca unde nu s-a auzit de gura.





Ghost Song
by The Doors

Shake dreams from your hair
My pretty child, my sweet one.
Choose the day and choose the sign of your day
The day's divinity
First thing you see.


A vast radiant beach in a cool jeweled moon
Couples naked race down by it's quiet side
And we laugh like soft, mad children
Smug in the wooly cotton brains of infancy
The music and voices are all around us.


Choose they croon the Ancient Ones
The time has come again
Choose now, they croon
Beneath the moon
Beside an ancient lake


Enter again the sweet forest
Enter the hot dream
Come with us
Everything is broken up and dances.


Newborn Awakening
by The Doors

Gently they stir, gently rise
The dead are newborn awakening
With ravaged limbs and wet souls
Gently they sigh in rapt funeral amazement
Who called these dead to dance?
Was it the young woman learning to play the ghost song on her baby grand?
Was it the wilderness children?
Was it the ghost god himself, stuttering, cheering, chatting blindly?
I called you up to anoint the earth
I called you to announce sadness falling like burned skin
I called you to wish you well
To glory in self like a new monster
And now I call you to pray

Poza de la emilly

Muratura

Mi-as cam mura picioarele intr-un val. Dezmortesc si eu cate-o unghie de suflet si dau din coatele napadite de pene printre ochiurile de soare din dos de termopan.

Pana una alta dezgop Frumoasa si Sebestia - Coboara-ti chicerele in mare.



Ease you're feet off in the sea
My darling it's the place to be
Take your shoes off curl your toes
I will frame this moment in time
Troubles come and troubles go
The trouble that we used to know
Will stay with us 'til we get old
Will stay with us 'til somebody decides to go
Decides to go

Soberly, without regret, I make another sandwich
And I fill my face, I know that things have got to you
But what can I do?
Suddenly, without a warning
On a pale blue morning
You decide your time is wearing thin
A conscious choice to let yourself go dangling
Hovering
It's an emergency
There's no more "wait and see"

Maybe if I shut my eyes
The trouble will be split between us
People come and people go
You're scouring everybody's face
For some small flicker of the truth
To what it is that you are going through, my boy
I left you dry
The signs were clear that you were not going anywhere
Anywhere
Save for a falling down
Save for a falling down
Anywhere
Anywhere
Save for a falling down
Everything's going wrong

Later on, as I walked home
The plough was showing, and orion
I could see the house where you lived
I could see the house where you gave
All your time and sanity to people
Then you waited for the people to acknowledge you
They spoke in turn
But their eyes would pass over you
Over you
Who's seeing you at all?
Who's seeing You at all?

Miroazne

Dupa taceri indelungi cu iz de munca netrebnica, infacultatita si preumblet nevoie mare, piticii au decis ca trebuie sa faca cale intoarsa catre locul de destrabalare si impopotonare al dansilor. Tadaaa! Iaca-ma-s, restanta pana-n maduva oaselor la lepse, Zazinha si de-ce si-au facut de cap, ba chiar si Miss Auntie... Eu-s numai una in zilele mele bune (Desi cand sunt norii prea jos in capul meu puteti sa dati de Maura, Petronella si Histerica cu accentul pe "i" nr 2).
S-o luam sistematic si sa ne lasam purtati de nas [ca-n Tom si Jerry cand iesea Jerry din ascunzatoare somnambulic spre branzeturile [nu zicea nimic de telemea, da' las' ca stiu io!]]:

1. Miroazna de mare plouata. De nisip ud. Corelat cu cap tasnind din cort ca sa adulmece si picuri maaaari cat ouale de bibilica batand in tenda sus-mentionatului.

2. Scortisoara. De la merele glasate ale bunica-mii. De la turta dulce tare si negricioasa pe care-o tot scoatea din cuptor. [Cuptorul asta e un taram grozav unde traiesc in comuniune fericita: poale in brau care se tin de mana cu tarte cu cremoze, patratele cu lamaie isi asmut albusurile spre cozonaci, painile cresc peste buza tavii si briosele se burzuluiesc la foc rapid.]

3. Mirosul taaare de-l tai cu cutitul de vopsea proaspata, lac de mobila, dizolvant. Si-n mine se ascunde o mica aurolaca manjita cu noroi pe fata si haine zdrentaroase. Ba chiar apropiatii vor sesiza prea putine diferente intre mine si personajul mentionat. Ba chiar si cei mai indepartati trebuie sa fi observat amorul meu pentru picioare desnude.


4.Aroma de Earl Grey impreuna cu mirosul de coji de portocale [mai ales cand decojesti oo portocala si-ti ramane intre unghii vreme multa]. Alternativ, cafea proaspat cursa din rasnita cu cardamon.

5. O sabor de brad de Craciun cand ia putin foc de la lumanarile plantate in el. Daca mai da de rasina, ne tamaiaza pe toti. (Si-acuma confidenta de la spoveditor: juna fiind la patru ani impliniti, completa cu codite cu ata si spielhosen, intreb cu candoare: Buni, noi de ce nu ne cumpara o cadelnita sa ne jucam cu ea? Bunica-mea fiind protestanta si eu plimbata pe la ortodocsi, va imaginati iconoclastica ei nedumerire!)

Acestea fura primele cinci; Altele notabile de bonus ar mai fi: cantalupul galbui cu burtile-i instelate cu rom, iarba de primavara (mai ales cand o mesteci intre dinti) si busuiocul cu otet balsamic.

Ne intoarcem mai pe seara cu episodul doi din serialul "Prinde-o neica, da-i cu leapsa!"

Sonata cu multe "cum..."

Azi va spunem pe stil american si far' de frica cum si-a adus madama cea cu biciul pe pitici de ceva ce n-a mai ascultat demuuult, de cand isi atineau discurile itinerariul in picap si se spalau in razele disdediminetii cu ape de pe geamurile mansardei vaste din Aviatorilor prin ale carei camere misterioase si-a plimbat madama copilaria.
Sa va divulgam mare secret mare, cocoana se reimprieteneste cu muzica clasica, si-si plimba urechile dealungul unor amintiri indepartate si pline de panze de paianjen cu aceasta ocazie.
La rand pe agenda de azi e minunata Sonata Kreutzer[adecatelea Sonata 9, Op 47 in La major], asa cunoscuta si iubita, care ti se cuibareste in urechi ca pelteaua de gutui si coji de portocale din camara, care iti cerne gandurile asezandu-le la raport, prezentand pusca, facand piruete in secret pe loc repaos.
Ma uit cu mintea spre momentul cand a scris-o Beethoven pentru George Bridgetower cu dedicatia: Sonata per uno mulaticco lunattico si cum la sfarsit ea a ajuns pe nedrept dedicata lui Rudolph Kreutzer din cauza unei insulte aduse de Bridgetower unei prietene a maestrului.
Cum dupa masura 35 din prima parte Beethoven a scris o bucata pentru pian care se repeta da cappo al fine, si in timpul primei auditii, exact la reluarea frazei, Bridgetower s-a asortat perfect cu pianul...
Cum Kreutzer avea sa declare ca Beethoven n-a inteles vioara niciodata, ca partitura de vioara e mult prea complicata si n-avea s-o cante in veci, chiar daca purta numele sau.
Apoi vazand Sonata minunata ca invapaietoare de pasiuni intre nevasta lui Poznisev si violonistul ei, cum notele i-au pecetluit destinul. Si in final cum vioara scapa mereu in tanguirea ei eluziva, caci proza sotului e-n sosete si nu se cade. De-altfel, amicul Tolstoi avea de bifat o concluzie pe masura.
Si te gandesti cate se ascund in dosul primei parti feroce si agitate ca o poveste care se tese pe loc, ca un secret zbuciumat, ca o criza de isterie, ca o girueta subreda in timpul unei furtuni, apoi cum isi unduieste corpul molatec de demoazela dormitand pe-un divan in partea a doua punctat pe alocuri cu cate o trezie si in final isi poarta corpul in ritm de tarantella ca o juna nimfeta fugarita de baietu' , din dosul fiecarui copac ivindu-i-se fata si spinii cautand sa i se infiga in condur ca sa joace si ei tontoroiu' de "puppy love".
Si-apoi te uiti prin pacla de intamplari la Bridgetower inmormantat sub numele unei femei, traind in saracie lucie pana la moarte si gandindu-se cum i-a smuls maestrul manuscrisul chiar in seara in care i-l daduse si cum il merita, cum in mestesugul cu arcusul, sonata era scrisa pentru el.


Coperta de la editia Pandora M a cartii, d-acilea

Cantecul streinului

Caci asa lasi in urma pieile altora ca sa locuiesti sub alte piei mai vesele si mai potrivite, nici prea mici si nici prea mari.
Si-atunci ii canti streinului impacandu-te cu el pentru ca i-ai largit pielea si i-ai lasat mizerie pe dinauntru.
Pe la colturi insa iti ingropi gandurile si visele stranse frumos in nuci impreuna cu sipetul de vorbe in noua piele care-ti vine turnata si te simti la randul tau ca un cufar pentru celalalt. Arunci o ocheada in departare streinului si iti vine sa injuri, dar preferi sa faci pace.

The Stranger Song
by Leonard Cohen

It's true that all the men you knew were dealers

who said they were through with dealing

Every time you gave them shelter

I know that kind of man

It's hard to hold the hand of anyone

who is reaching for the sky just to surrender

who is reaching for the sky just to surrender.



And then sweeping up the jokers that he left behind

you find he did not leave you very much not even laughter

Like any dealer he was watching for the card

that is so high and wild

he'll never need to deal another

He was just some Joseph looking for a manger

He was just some Joseph looking for a manger.



Poza pescuita de-aici

Despre Stupi

La fel ca universul sosetelor stangi si realitatea paralela a sosetelor drepte, sunt convinsa ca exista si o dimensiune unde se duc oamenii care dispar din viata noastra.
Seamana cu o pestera cu tavan inalt si multe galerii ramificate, unde fiecare-si are vastele apartamente, ca la hotel. Camerele parca-s cu niste sertare uriase, si ca sa ti se deschida sertarul apesi pe un tamburus si din ele sar locatarii cu bigudiuri si maturi si "nu vezi, ba nespalatule, ca e ora de odihna..."

Acolo salasluieste de exemplu madam invatatoarea care-ti inrosea obrajii de atatea palme, colegul de banca din scoala generala care te tragea de par, flasnetarul de pe Lacul Tei de langa parc, mosul si baba care tineau magazinul de vis-a-vis de liceu si strecurau impreuna cu descantecul "ia, ba, de-aici de la mosu" tigari clandestine, prietena cea mai buna din copilarie cu codite si catarata pe garduri, vecina care se certa cu pisica de mama focului in miez de noapte, toti fostii prieteni/prietene impreuna cu ale lor reprosuri si cuvintele incrucisate si intortocheata [caci amintirile frumoase le pastrezi pentru greoiul hiems al vietii] s.a.m.d.

Cred ca pestera ii inghite si pe oameni pe masura ce cresc. Adica acolo ai sa vezi Mariuta la 10 ani care a fugit din mine cand a implinit 12 ani, ai sa dai mana cu golanul care erai la 6 ani si cu concursurile de scuipat printre dinti si urmarit capra vecinului, ai sa-ti vezi mama la 20 de ani cu zambetul flecar si palariuta pe-o ureche.
Cand vine momentul sa-si ia talpasita, isi strang catrafusele, se sprijina pe baston, isi fac loc cu coatele si se carabanesc acolo.

Fiecare pacient isi are propria pestera a persoanelor disparute si cred ca toate astea sunt concentrate pe-o planeta care seamana cu un stup urias sau cu un musuroi in care fiecare-si tine haremul sau de oameni ingropati in uitaer. Exista procleti care sunt pierduti pentru mai multi asa ca unele sertare-galerii comunica si la colturi [ca la casele oltenesti] se intalnesc aia pierduti de acelasi vinovat sa mai zica cate ceva de dulce despre uitator...
In sfarsit in lumea aia e cate o dublura din fiecare din noi, sa vezi acolo razboiul clonelor. Hello, Dolly!
Din cand in cand mai ies si se intersecteaza cu peronul gandurilor altcuiva si mai ies nitel sa ia aer si-n lumea omului de langa. Pe cele pe care ti-e dor prin ceata de amintiri sa le vezi, le gasesti la ramboaca lui gavagai.

Sacul Saftica

De la amicul Cosmin in miez de noapte, mi-a venit ideea [desi Oricumii au facut-o mult mai creativ] sa va arat cam ce purta geanta mea cu dansa prin 2006 .

Unde meri va dovedeste rezistenta, pacea si cadenta de care da dovada geanta sa intr-o zi de primavara. Prezentat publicului de Harababura Inc si In Your Pants Productions, Pitesti, Tulimpicks 2006.

FAQ:
1.Da, aia este o lingurita de alpaca proprietate familiei contrariilor. Intrucat dupa Pitestiul dezmatului olimpiad, Meri s-a aburcat in tren cu destinatia Timisoara, unde tot din rucsac a trait pret de cateva zile.
2.Cartea este un Paul Auster, care mi-a placut grozav, dupa numele sau "The Music of Chance".
3.Steluta este turta dulce primita cadou.
4.In mana am un tucan cu creion in varf. Celelalte good luck charms si foste martisoare sunt si ele prin zona. Scena petrecandu-se inaintea probei de prezentare orala de la Olimpiada Nationala de Engleza.
5.Cutiuta mea cu minuni are o eticheta primita de la nimeni alta decat Ilinca.
6. In mijloc troneaza obiectul de uz casnic fara de care posesoarea blogului de fata ar face alpinism pe proprii pereti din zece in zece minute, ba chiar si dintele "stress ball" din care rodea cand avea emotii. Needless, to say ca acel dinte din mase plastice a raposat intre timp, nemaiputand face fata caninilor si incisivilor muscatori. Odihneasca-se in pace, caci cat timp a trecut n-a prea avut parte de asa ceva.
7. CDurile vorbesc de la sine de alta nevoie vitala merinoasa. Si nu ma refer la aruncatul cu Frisbee-ul. Desi, asta-mi da idei...
9. Scotoceam dupa stilou. Si in punga care se iteste intr-un colt, e o calimara.
8.Va las sa mai ghiciti ce-mi mai populeaza geanta pe voi si lansez intrebarea:
Ce lighioane credeti ca-si fac veacul in sacul unei donsoare?

Mam'mare

Hrana zilei mele o culeg din mare.

De la Crai citire:
"oricare ar fi fost insa minunatia datorita jucariei firei sau trudei omenesti, mult nu ne retinea si porneam iarasi, strabateam sumbre meleaguri si rapoase singuratati, ocoleam jalea pustietatilor sterpe, groaza smarcurilor fetide ca sa ne intoarcem cat mai repede la mare.
Marea...

Lucie ca o balta, oglindind la adapostul toartelor coastei, pirozeaua tariei si margaritarul norilor, florie ca o pajiste sau scanteiand ca o misuna de licurici, searbada si domoala sau vie, verde si vajnica, avantandu-se, spumegand spre cerul caruia ii e fiica, de ea vorbea cu paganeasca evlavie, pomenindu-i doar numele glasul i se pogora tremurator ca si cum ar fi marturisit o taina sau inganat o ruga.Pentru slavirea ei, uriasa putere in miscare a rotundului, matca a tot ce viaza neincatusata si neprihanita, i se parea ca graiul omenesc nu e indeajuns de vrednic si ca insisi poetii cei mai cu renume incumetandu-se a o canta palisera. La dansa ii era gandul, ca intr-o scoica, ea rasuna in inima lui fara sfarsit, intr-insa care fusese patima intregii lui vieti, dorea sa-si afle si mormantul."

S-apoi cum imi leagana ea zilele si noptile si cruntele singuratati.

Indispensabili

Si de data asta nu vorbesc despre chiloti [cine stie poate va veni o zi in care ma voi deda unor asemenea activitati marsave], ci despre leapsa blagoslovita de utopica. Lamurire: Se vorbeste despre lucruri de care nu pot fi separata nici cu ranga.

1.Citit/Scris. La scoala invatatoarea ma batea la palma cu linia pentru ca citeam textele de la coada din abecedar in loc sa ascult orele ei [eram un dezastru la bastonase], de cand am invatat sa citesc si sa scriu am facut asta tot mereu cu o furie asemanatoare doar unei tornade sau vartej de apa sarata. Daca ar trebui sa iau ceva cu mine pe-o insula pustie as alege: biblioteca si provizii de cerneala, instrumente de scris si hartie cat pentru zece ani.
In cadrul acestor activitati care-mi guverneaza viata voi istorisi urmatoarele doua anecdote pentru a fi acuzata de indiscreta expunere pe net.
Anecdota 1: Petrecere de drumandbassareala la Dimitrie Staicovici acum vreo doi ani aproape. Plictiseala crunta, ingurgitare de substante usor ilegale in jurul meu [si mai plictiseala], rezultat gogaltzaire a unei cantitati respectabile de vin si whiskey de catre subsemnata butoi intr-ale apei de foc.Camere mici, oameni nesuferiti in jur, culareala extrema, cunoscuti pentru care vrei sa faci pe necunoscutul etc.
Madam in stare de inspiratie maxima cu simturi ascutite iese la minus multe grade afara [ma mir ca nu inghetase cerneala in stilou] si cum nu avea foi la indemana pentru a se deda la asemenea miselesti activitati [asezata baieteste pe garduletul din jurul unui copac cu trunchi generos], a scos din geanta proprietate personala catavencul curent si a mazgalit indelung pe deasupra lui. Cand a constatat in starea de intoxicare alcoolica in care se afla neajunsurile faptului ca aia din catavencu mai si scriu in gazeta lor, s-a infiintat la bar si a cerut niscai servetele pe care si-a continuat opera poetica din care a doua zi a mai dezlusit circa 60%.
Anecdota 2: [In care ridicolul ajunge la paroxism] De la o varsta frageda, din vremurile in care "citeam" cu voce tare inventand continutul cartilor cu incapatanare, recunosc cu privire vinovata de soarece de biblioteca [sau vorba cuiva de gerbil, care e un fel de soarece grasut cu coada groasa] ca-mi cam place sa citesc. Vara ce-a trecut am fost in pelerinaj la casa din vilegiatura a familiei pentru niscai zile de leneveala si imbuibare. In spatele curtii sus-numitei case se afla o parte din salba de lacuri ale raului Arges din aval, unde ani de-a randul ne-am insorit, am tras cate-un inot, cate-o tura cu barca etc. de undeva de la inceputul malului pana cam in mijlocul lacului se afla o conducta care pe vremuri transporta petrol de la sonde, groasa, maro si impozanta plina ochi de pescarusi cu ciolanele la soare. Dornica de lecturi insorite si scaldat picioare in lac, m-am catarat pe conducta. Totul normal pana aici. Insa pentru ca citeam Idiotul pe vremea aceea si nu ma puteam dezlipi de ea asa lesne, am luat-o la plimbare cu mine pe conducta [Sai, lelita pe conducta, vorba jupanului unchi Franz]cam pana in mijlocul lacului cu miscari de echilibristica.Si dupa-amiaza a fost petrecuta in simbioza om-carte cu picioarele la bronzat balanganindu-se pe ritmul unei carti care mi-a rasturnat si-apoi recladit lumea. [Sunt desueta, deci aveti voie sa radeti].

2.Muzica. Stiu ca toti zic asta si tare rau imi pare sa zic asta dar au dreptate. Sunt un monstru colectionar de muzica: iau ce apuc, le traiesc bine, dospesc viata mea la lumina lor, le colez pe starile de spirit, invat din melodii, ma trezesc imaginandu-mi dubiosenii cauzate de ea,visez videoclipuri inexistente. Am nevoie de ea ca de apa si pace. Incepand de la lautari indrac[g]iti pana la Abstract Hiphop [adica de multe ori poezie pura debitata pe ritm], de la Haydn la Aphex Twin, de la Django Rheinhardt la Xela [un soi de muzica de film experimental], de la Pulp la Beatles [si invers], de la Ella Fitzgerald la Bjork, de la Dylan la Cohen, de la Jesus Christ Superstar la Van der Graaft Generator, de la King Crimson si Pink Floyd la Boris Vian si Andrews Sisters, de la Ada Milea la Bach si de la Os Mutantes la Einsturzende Neubaten si Balanescu Quartet, de la Mr Scruff la Chick Corea. [iar m-a luat valul]

3.Ceai. Sunt o ceaioholica. Asta-i adevarul, acum dati-mi o bombonica pentru c-am recunoscut. Negru si tare cu lapte fara zahar [Earl Grey, va rog]. Ceai de iasomie, ceai negru cu coji de portocale, Bengal Fire [cu piper si cuisoare], Cinnamon King [o, da], Rum-Vanilla, ceaiul ca o bere, verde cu lamaie, inghetata de ceai, ceai cu jeleu, ceai chinezesc, darjeeling din India, Christmas Tea, ceai cu menta si capsuni, porcarii la plic cu fructe de padure [recunosc, recunosc], ceai verde din Sri Lanka, ceai de coacaze si afine, ceai de sunatoare, ceai de cozi de plante, chiar si blestematul de ceai de ceapa. Di tate. Asta-i adevarul, stau cu ceanicul de 1 litru pe birou mereu si ingurgitez niste cantitati nici pe departe potrivite cu serviciul de donsoara batrana, temperata si cu tabieturi mostenite de la strabunica. Cateodata nu dorm noaptea din cauza asta si e numai vina mea, o stiu prea bine. Dar cum sa tii in frau Earl Greyul? Pune-i calus tu lui Yogi! Sau scalda-l intr-o galeata de apa pe Bengal Fire, daca poti, taica!

4.La mana a doua. Credeati ca nu sunt superficiala? Va inselati amarnic. Sunt regina Second Handurilor, as desena harti ale Bucurestilor pe baza de SHuri.Sunt batatoare de anticariate si desprafuitoare de minunile pamantului [am si pamatuf de vanatoare]. Adepta a sportului balositului la chestii pe care nu mi le permit. Periplurile mele dupa tzoale "pre-loved" sunt faimoase, chilipirurile imi cad victime vremelnice, bluze lalai, ii hipioate, camesoaie arabesti, pantaloni bufanti, pulovere fine, fuste de tiganca, tricouri cu inscriptii cretine, indispensabilele bluze uni cu umerii goi, genti peruane etc toate sunt rapuse si indesate in pungi dupa ore intregi de cautari asidue, marci extraordinare isi arata etichetele, preturi de nimic imi farmeca privirea. De-altfel camera mea se umple incet-incet de obiecte nefolositoare adunate de la targuri de purici [vorba lui Mateiu Caragiale].

5. Vorbit. O, da, giuvaericale de mare pret daca credeati ca se revarsa din orificiul meu bucal, veti suferi o deceptie. Nu pot trai daca nu deschid gura macar odata pe ora in cel mai bun caz. Logoreea mea e atat de grava incat oamenii inceteaza sa mai auda tampeniile debitate dupa o vreme. Calambururi, porcarii, frumuseti, arta, barfe [desigur],tachinari, ironie, rabufniri de afectiune, versuri, citate, legaturi, gafe se varsa incet dar sigur din gura mea fara oprire. Cand eram mai mica eram convinsa ca daca m-as opri din vorbit lumea s-ar opri din respirat si in mod cert as fi dat ortul popii. Devin insuportabila de multe ori si totusi la dracul omule, mii de traznete, tot nu pot sa-mi pun calus la gura. Feriti-va de marietta. Tot in aceeasi categorie intra nevoia mea primordiala de teatru, de a juca, de a vedea, de a mirosi si a trai in interiorul teatrului. De a cheltui si ultimul chior pe piese, de a ma milogi la usi inchise in frig ca sa intru, de a lacrima sau de a ma bucura odata cu actorii. Si din lumea asta cu greu m-ai scoate.

6. Ce bine-i sa incalci regulile! :P Cu lacrimi in coltul ochilor si un "flututzi" mormait in barba, trebuie sa marturisesc ca netul. De pe vremea dial-upului cand intram pe MSN messingiar si stateam la taclale cu zilele. Imi aduc aminte ca prin clasa a 10-a am vorbit cu un prieten de la 6 seara pana la 6 dimineata fara nici o jena. Si-mi mai aduc aminte si cum imi ascundea mama modemul ca sa nu mai cheltui averea familiei. [la un moment dat l-a pierdut iremediabil, l-a ascuns asa de bine ca nu l-a mai gasit nici ea]. Internetul mi-a fost mama si tata in cautarile mele poetice, cele imagistice, mi-a adus la bot muzica, filme, prieteni, discutii interminabile, schimburi de mailuri, jocuri in retea [O, Heroes wherefore art thou?], certuri grave, identitati virtuale, plangaciosenii, acum imi aduce bloguri... Apropo de bloguri am gasit zilele astea multiple bloguri interesante pe care vi le voi semnala cu proxima posta. Si cand zic net, nu zic doar internet, zic si prieteni adica "network" aka retea. N-as putea trai fara sa fiu inconjurata de un card de oameni in permanenta pusi pe sotii si giumbuslucuri, caci fie vorba intre noi, Merisica este o fiinta socialmente dependenta. Caci ce e nebunul daca nu-si are ceata de nebuni dupa el? :) Unde-s multi puterea creste si butoiul se goleste [la mod figurat, propriu, mitic, realist, fizic, psihic [schizo], religios, hedonist etc].

Ubi sa mai bag si toate celelalte mici placeri ale vietii cum ar fi: jocurile pe calculator, batutul Bucurestilor in lung si-n lat, bautura, jocurile de carti, mancatul tuturor prostiilor planetei in calatorii gurmande sau gourmete, cafeaua cu fetele, miscatul pe ritm, inventarea bolilor imaginare, zabovitul cu orele in fata picturilor, arta de a face dezordine, mania supa + iaurt, lingua inglesa, cantatul in dus si pe strada, colindatul [heiheihei asteptati-ma caci vin cu caciula si obrajii rosii], pierderea vremii, traducerile, meditatul puradeilor, parcurile, terasele blocurilor, Parisul, si sa nu uitam marea precum si zapada, insa despre acestea din urma intr-o scriere dedicata numai lor... Offf...

Trag cu pisica in hiacinta , aZazela si abrupTeo .

Cartofoare, mandra ca o floare

Sau un ghid simplu de a-i spala capsorul puradelului pe care-l posezi inspre arta.
Aveam 5 ani si pe ce puneam mana sora-mea si cu mine nu scapa de judecata suprema: gunoi sau jucarie.
Eram complet necrutatoare cu albumele de arta, le scoteam din biblioteca si le botezam filele ilustrate cu diverse titluri mai mult sau mai putin magulitoare, dar cand am invatat sa citim ni s-a pus sub nas un pachet de carti de joc cu spatele portocaliu [aduse, mi-aduc bine aminte, de o prietena de-a mamei de la Paris] care continea, sa vezi minune, cate o reproducere frumoasa pe fata. Reproducerile erau toate luvruioate sau orsayiste sau pompidouane si jocul era in felul urmator: trebuia sa faci perechi intre autoportretele marilor pictori si unele dintre cele mai celebre tablouri ale lor [sau macar cele aflate in ghearele Luvrului]. Si prin fata ochilor ne defilau: Cezanne, Henri Le Douanier Rousseau, Picasso, Poussin[l-am urat mereu cu bataliile lui cu tot], Leonardo, Ingres,Monet,Degas [colectia cu mulaje ale lui Degas pentru balerine de pe Quay D'Orsay, bale curgand], Goya, Delacroix, Vermeer,Giotto, Fra Angelico,Boticelli, David, Miro, Chagall, Dali, Magritte, Braque,Modigliani si alti plimbareti ai pensulei. Ramasesem intr-atat de fascinate incat cand bunica ne invita pe un ton al Binelui Suprem [pe care-l detestam profund] sa ne ducem la culcare, ne strambam urat si explicam ca avem treaba.Lucru complet depreciat de bunica Persida [unii rautaciosi ii spun perfida, chiar si noi o botezam pe ascuns cand ne trimitea la culcare].
Carticica atasata jocului avea multe variante de joc, inclusiv unul stil "Stii si Castigi" de care cele doua nazdravane s-au atasat nitel mai tarziu cand au inceput sa-si dea seama de fapt ce erau chestiile carora le dadeau note din albumele Meridiane cu alb si negru pe cotoare.
Astfel, cred ca jocul acela de carti minunat ne-a salvat de cultura teve si ii voi ramane vesnic recunoscatoare. Si daca gasiti asa ceva colorat si aparent plicticos, ce-ar fi sa faceti un experiment pe progenitura proprietate personale, cine stie poate se indragosteste ca noi.