Despre Stupi

La fel ca universul sosetelor stangi si realitatea paralela a sosetelor drepte, sunt convinsa ca exista si o dimensiune unde se duc oamenii care dispar din viata noastra.
Seamana cu o pestera cu tavan inalt si multe galerii ramificate, unde fiecare-si are vastele apartamente, ca la hotel. Camerele parca-s cu niste sertare uriase, si ca sa ti se deschida sertarul apesi pe un tamburus si din ele sar locatarii cu bigudiuri si maturi si "nu vezi, ba nespalatule, ca e ora de odihna..."

Acolo salasluieste de exemplu madam invatatoarea care-ti inrosea obrajii de atatea palme, colegul de banca din scoala generala care te tragea de par, flasnetarul de pe Lacul Tei de langa parc, mosul si baba care tineau magazinul de vis-a-vis de liceu si strecurau impreuna cu descantecul "ia, ba, de-aici de la mosu" tigari clandestine, prietena cea mai buna din copilarie cu codite si catarata pe garduri, vecina care se certa cu pisica de mama focului in miez de noapte, toti fostii prieteni/prietene impreuna cu ale lor reprosuri si cuvintele incrucisate si intortocheata [caci amintirile frumoase le pastrezi pentru greoiul hiems al vietii] s.a.m.d.

Cred ca pestera ii inghite si pe oameni pe masura ce cresc. Adica acolo ai sa vezi Mariuta la 10 ani care a fugit din mine cand a implinit 12 ani, ai sa dai mana cu golanul care erai la 6 ani si cu concursurile de scuipat printre dinti si urmarit capra vecinului, ai sa-ti vezi mama la 20 de ani cu zambetul flecar si palariuta pe-o ureche.
Cand vine momentul sa-si ia talpasita, isi strang catrafusele, se sprijina pe baston, isi fac loc cu coatele si se carabanesc acolo.

Fiecare pacient isi are propria pestera a persoanelor disparute si cred ca toate astea sunt concentrate pe-o planeta care seamana cu un stup urias sau cu un musuroi in care fiecare-si tine haremul sau de oameni ingropati in uitaer. Exista procleti care sunt pierduti pentru mai multi asa ca unele sertare-galerii comunica si la colturi [ca la casele oltenesti] se intalnesc aia pierduti de acelasi vinovat sa mai zica cate ceva de dulce despre uitator...
In sfarsit in lumea aia e cate o dublura din fiecare din noi, sa vezi acolo razboiul clonelor. Hello, Dolly!
Din cand in cand mai ies si se intersecteaza cu peronul gandurilor altcuiva si mai ies nitel sa ia aer si-n lumea omului de langa. Pe cele pe care ti-e dor prin ceata de amintiri sa le vezi, le gasesti la ramboaca lui gavagai.