Balada celor 3 cu 3 si-un pic

Apai cred ca era cazul sa ma strecor afara dintr-un razboi de tesut metanii si tristeturi arvunite de imaginatia bogata, voi nu?
Dapai pen' ca toti ce ma inconjoara urasc aftabuzele si transportul in comun, m-am hotarat sa-mpart povestile mele frumoase cu arcele lui Goe, poarcele lui Zoe, potroacele de Poe... Condurii mei farmecati care ma poarta spre o lume de liniste sufleteasca chitita-n balamuc si-n vacarm. Eu cred ca 331 e fermecat, un Knight Bus care-ti sare-n ajutor. E molcom dimineata si prinde aripi noaptea, e cald si aburind iarna ca o farfurie cu supa pe roti. Ticsit din cap pana-n picioare cu norod de toate culorile si etatile. Tremura ca o piftie cand merge repede si mugeste din frane prin fata casei mele fara perdea. Si cand ma urc in el imi vine sa traiesc. Acum conitelor si conilor stimati ce-mi mai calcati poate pragul, dar luxul asta static de a citi cu jumatatile de ora in mijloc de oameni, de a vedea soarele cum se iteste piste Aleea Kisseleff promenada infofolita-n copaci si-n biciclete nocturne cu ghidoane din coarne de berbec care-mpung trecatorii, ii mare lucru, parol. Sa ai timp sa stai la stopuri si sa privesti oamenii din masinile de pe langa cum conduc cu ochii carpiti si gesticuleaza pe muzica de dimineata, cu galgaie cafelele si se varsa in poalele lor costumate de sedinta. Sa vezi cravate legate la stop cu sarg si muierusti bleached care spoiesc retrovizorul. Mame permanentate rastindu-se la odrasle incinse cu centuri de siguranta care-si baga destele-n nas falanga cu falanga. Ehehei, fatul meu, oare tu o sa mai ai timp de asta? Sa te zgaiesti la frunzele de toamna cum cad din picoare de oboseala, la asfaltul care naduseste vara si curge jilav pe piatra cubica....Noaptea cu alei goale din spatele Casei Scanteii cand ies melcii de mana la sosea si studentele cu fuste scurte de la internat. Sa mirosi prin geamuri primavara cand accidentele de masina picteaza carosabilul.
Aveti putintica rabdare, stimabililor....
Si cum ii naravul stapanei piticilor, va face prinsoare ca va zice de-acusi incolo-sha pana i s-or istovi izvoarele povesti coapte sau necoapte, minaciuni de Vonnegut (soma) su adevaraciuni curate ca lamura si impanate cu visul lui Parpanghel si bufonii lui Dimov.

Balada celor 3 cu 3 si-un pic

Sa tot fie, mari, 4 ani de zile
De cand umblu-aiurea: falfai din papile,
Manc din peisaje, ascult la tarana,
Dantez in viraje, tin urechea-n mana,
Sorb de prin asfalturi, rup din conversatii,
Pasc litere-n falduri, nu cobor in statii,
Cuvinte flecare le insir pe loc,
Dau cu derbedeii zburdalnic noroc;
Fac dresaj cu sfichiul de bici impletit
Din bucati de limba pentru nesimtit.
Zau de plec de-acasa, daca am uitat,
Goblenul si acul, rasul capiat.
Sa brodez schelete de istorisiri,
Pasol na turbinka, ca ma-ntorc cu zbiri!
Trei voinici din cifre, aftabuze albe,
glasuiti acuma ca m-intorc cu jalbe
protapite bine pe picior de UE;
Fartate, cenzura-mi e nitel cam suie!
Iertare domnita daca am uitat
sa sarut condurul cesta lung si lat.

Du-ma 331 un la rascruce mare,
Cu artere-adanci brazde pe ogoare.

Dama ludens si alte traznai

PF gavagai mi-a aruncat pisica-n ograda cu o nonsalanta ce-i sade bine unui dumnezeu de talia sa. Asadar m-am ales cu o leapsa si inca un oaspete de burlan mieunand sacaitor, si trebe sa trag piticii de coada sa scuipe degrab' cu ce se ocupa stapana lor in frageda-i pruncie si ce victime facea printre jucarii. Numai ca adesea alaturi cu trup si suflet si sora mea Alexe, camarada vajnica si neinfricata, my trusty sidecick.

1. Consemnarea cea mai timpurie din epopeea boacanelor Marievei este, joaca cu papiota de ata. La aproximativ un an cu totul si cu totul, Meri, se gasea poponet in fata unui falnic brad de Craciun garnisit cu cadouri si cu globuri numai bune de spart, beteala numai buna de facut lasou, ace de brad numai bune de ingurgitat si lumanari perfecte pentru a da foc la casa, insa departe de ea asemeni ganduri prevestitoare unei copilarii tarzii unde porecla urma sa-i fie cu precadere "Capul Rautatilor". O, nu, intr-unul din rarele ei accese constructive, Meri, desira o papiota cu ata rosie tacticos si cu daruire. Aceasta isi dadu obstescul sfarsit cateva ore mai tarziu cand zacea incalcita si incolacita in jurul piciorului de la fotoliul mare, pe covorul persan chel, in jurul bradului... Patimile papiotei au fost consemnate in caiet cu o bunavointa buniceasca din cale afara de stapanita si cu o caligrafie perfecta, citite cu aplomb sau chiar recitate de aceeasi bunica cu diverse ocazii festive. Vorbim de aceeasi persoana care cu greu a putut depasi socul ca la varsta de 18 ani sleahta mea de prieteni a rupt o coada de topor...si a trebuit sa spuna aceasta poveste mai departe la fiecare masa in familie de-atunci incoace. [ei, nu chiar]

2. Din ciclul promovat asiduu de Roald Dahl si de The Twits, copii sunt niste incornorati si pisicheri, varsta de 4 ani, respectiv 3 ani, doua fetite imbracate in salopete OshKosh inarmate cu o mana de creioane cerate crayola crestate de dinti de lapte si tocite pe varii foi de desenat, au declansat operatiunea Muppets. In sufragerie, deasupra patului bunicii care servea si de divan, atarna un tablou urias abstract cu mult maro roscat si niste linii nesigure, contururi complexe. Deloc sensibile la maiestria autorului, in urma unui consiliu in care yours truly a tinut un monolog patetic si manipulator catre sora (pe atunci) mezina, in care a convins-o ca un desen cu Big Bird si Elmo ar fi fost numai bun sa decoreze portiunea de perete galbui dintre tablou si studio. Zis si facut, cele doua vajnice artiste, au dat nastere unei mazgaleli simbolice, stil naiv, cu multiple curbe si depasiri de contur in nuante de galben-pui si rosu-carmin utilizand cele mai groase creioane cerate [care epuizandu-se si rupandu-se din cauza zelului, au trebuit suplimentate si cu verde si albastru]. De prisos, sa mentionez, ca adevaratele talente mereu sunt batute la popou de viata si pedepsite sa nu se mai atinga de ciocolata ascunsa in camara [a carei ascunzatoare fusese descoperita in urma unei misiuni de recunoastere]. Slava domnului ca in ziua urmatoare am reusit sa-mi ciobesc nitel teasta [exagerare poetica pentru o zgarietura], patandu-mi pijamaua cu trandafirasi si intalnindu-ma de urgenta cu doamna Pruna, doctorita, astfel pedeapsa fu ridicata la scurt timp. Urme ale talentului nostru incontestabil au mai ramas desigur, daca vreun vizitator binevoieste sa zgarie nitel spoiala, va descoperi ghemotocul de Muppets incovrigati de manuta noastra.

3. Cu-ocazia rudelor care s-au impachetat cu catel si cu purcel, s-au inghesuit in valize mari de piele si si-au luat campii rostogolindu-se in burta valizelor [asa-mi imaginam eu ca se procedeaza cand pleci din tara], Alexe si cu mine am fost rasfatate cu cadouri din strainezia indestulator. The crux of the matter era totusi ca oamenii care ne vedeau odata la 3 ani, isi imaginau ca eram fetite si ne jucam cu papusi, si ce alta papusa mai grozava decat Barbie cea blonda si cu chiloti de plastic tare. Ain't that cute? But it's wrong. Junele pristine fara sutien care aruncau ocheade ingenue sub boiala discreta au avut o soarta crunta in mainile duoului dinamic: am impartit metodele de tortura astfel ca eu ma ocupam de decapitarea orataniilor si de stilizarea podoabei capilare, mereu adoptand atitudinea dalilei fata de samson, iar Alexe avea in grija mestecarea plasticului cauciucos din care erau facute picioarele pana la cioturile albe din interior, tot ea era responsabila cu decoratiunile cu pixul: ochelari de soare, barba, mustati, cercei... De educatia fizica pentru papusile maltratate, ne ocupam in egala masura, fie ca erau zboruri dirijate din mainile uneia spre ale celelalte sau salturi mortale din patul suprapus. Odata ciuntele au facut chiar si bungee-jumping de la mansarda [cam pe la inaltimea etajului doi al unei vile] legate cu o franghie din cravate innodate, de multe ori nimerind in strada [pe care nu treceau prea multe masini], daca nu cu totul, macar cu capul proaspat indesat la loc pe umeri. Na, poftim, sa mai ziceti de copii ca-s ingerasi si neprihaniti! [Nu, nu era vina televizorului, pentru ca nu prea binevoiam sa ne uitam, antena de pe casa nu prindea mare branza. Insa cartile lui Roald Dahl ne erau biblii].

4. Sa nu credeti oare ca n-am batut mingea pe maidanul cartierului Aviatorilor. O, si inca cum. Alta jucarie de seama pentru noi au fost gardurile si zidurile. Si "Fatzea" [hihi v-ati ascunselea] was our game. Eram o sleahta de cateva fete si niscai baieti, o armata intreaga care se tupila prin curtile oamenilor de pe Strada Popa Savu, Porumbaru, Virgil Draghiceanu, Aleea Aviatorilor. Cu genunchi juliti, acoperiti de praf, coate pline de semne de buna purtare, tricouri hais, shorturi cea, lipaiam pe traseele noastre secrete care ne duceau de pe o strada pe alta [era o serie de strazi tricotate paralel], saream garduri, ne cataram in copaci, aruncam evident cate-un ochi pe geamurile pe langa care treceam. Ce mai niste mici infractori care umblau in haite. Demn de mentionat ar fi si ca un asemenea joc lua cateva ore bune si de multe ori, pentru ca locul unde se punea cel blestemat la a ne cauta prin tot cartierul era fix pe zidul casei mele, cand numara, ramaneam ultima si urcam in casa unde imbucam ceva bine-mersi, deschideam o carte si asteptam sa treaca cam o ora, aruncam un ochi pe geam sa vad daca "plimba ursul" bietul copil care se punea si daca nu se vedea prin apropiere, coboram ca un jaguar cele 2 etaje si scuipam ca o donsoara ce ma aflam.

Acuma desigur ca mai aveam miliarde de alte jucarii pe care le jughineam in voie, dar acestea sunt cele mai importante si cu grea inima nu l-am bagat in top pe elefantul Gogo, datorita caruia am zis eu primul meu cuvant (ca sa nu bag zazanie intre mama si tata), sau calculatorul care-mi crestea in brate si ma invaluia in jocurile sale cu grafica proasta sau fara grafica deloc [din cauza lui Prehistoric II am spart spaceul de la tastatura], cartile cu care dormeam sub perna [apoi ma miram ca ma doare spatele si grumazul] etc.
Cu amintirea asta cu picioare de tarantula, va las sa va savurati lunea si poate sa rupeti bucatica din amintiri si boieri dumneavoastra. Pe-asta o dau la liber ca doar n-o fi obligatie, ci placere sa starui printre hatisurile jucariilor. :P

Micul infractor pescuit de pe flickr

Lemn dulce

Cazuta de pe rafturile de pe prichiciul geamului, deschisa cu degete infrigurate, prins sonetul de ureche si ascultat ticaitul, smotruit cu degetele cantande pe tastatura, intortocheat in cvartete de coarde ale lui Haydn, cantec de adormit piticii care astazi implinesc precis un an de cand si-au smuls semintele din haul gurii mele internetice. Piticii care au crescut intr-un an cat altii in sapte zile, care mugit, au scancit, au dantzuit, au glasuit, au incretit din nas, si si-au dezvelit dintii inspumati, s-au betivanit din cuvinte, li s-a urcat la cap si au motait intr-o rana la marginea drumului cu doape in urechi de multe ori. Piticii far' de numar ce mi-au arat tarlaua creierului si mi-au ingrijit vorbele ca ata lenesului, le-au taiat ca niste Norne si le-au shtuchit cand li s-au parut vulgare ca pe cojile de seminte de dovleac.
Eh, piticilor mei underage plantati in faldurile [putintele] ale creierului meu, le canta conu' Shake la drum de sara, cu miros de regina noptii si alte perdele de vanilie ca miroaznele ce te lovesc in the wake of vreo tzoapa intocata.

Sonnet 128
How oft, when thou, my music, music play'st,
Upon that blessed wood whose motion sounds
With thy sweet fingers, when thou gntly sway'st
The wiry concord that mine ear confounds,
Do I envy those jacks that nimble leap
To kiss the tender inward of your hand,
Whilst my poor lips, which should that harvest reap,
To be so tickled, they would change their state
And situation with those dancing chips,
O'er whom thy fingers walk with gentle gait,
Making dead wood more blest than lips.

Since saucy jacks so happy are in this,
Give them thy fingers, me thy lips to kiss.

Poza sterpelita de pe blogul aista

Scufita Rosie,

Ce-ai in cosulet?
Vorba bancului: Nu stiu, stai sa vad [urmeaza gestul caracteristic adolescentin...]


Iesprimari/Nosprimari/Susprimari/Josprimari

Mi-e cosul pieptului plin de soapte
Care se invart si ma gadila
cu nuiele si pene
ca sa tusesc,
dar eu nu ma las.

Stiu ca sunt putinele cuvinte
pe care le-am inghitit
pentru ca
nu le credeam
vrednice.

Multe injuraturi uscate
si adevaruri cu vopseaua
inca uda
care n-au mai
ajuns: sa indoaie
buzele,

sa miste limba,
sa ridice omusorul,
sa faca saliva,
sa se scurga,
sa clipeasca din ochi,
sa intinda muschii
obrajilor,
sa increteasca radacina
nasului.

Se fugaresc una pe alta
printre alveole
si cu manute la care
orice mamica constiincioasa
ar stramba din nas
incearca sa mituiasca traheea
arunca in stanga si-n dreapta cu
dolari, lei [cu coame ca spicu'
de grau], yeni si ioroi...
doar, doar s-o milostivi de ei
vreo coarda vocala.

Ntttz! Zice coarda
rezonand grav
de arama,
Cu nasul pe sus:
Vulgarelor, directelor,
Badaranelor!
"Mars-napoi in marsh"
Adica "mlastina" da'
coarda-i poliglota
si high-strung.

S-asa ma aleg cu
tropaituri in cosul
pieptului,
taceori vopsite,
delicatesuri de cuvinte,
vorbe cripti-citite
si un balot de
zgalambaieli
blogaite.

Si pot sa fac si lumanarea!

The British are coming!
Mure, bancuri, vorbit cu extraterestri. Noapte pe balcon agatata de vocea ta. Oitze din burete de vase portocaliu. What a way to go! Tort din branza.Paste pe acoperis de bloc. O bucata de acoperis de blog. C-au trecut trei ani de legaturi de batista pentru ca sa plutesc spre glodul de la Straulesti si sa las biletele in gemuletz. Bine ca tu de fapt n-ai plecat implantat in noroi, ci pe sub coame de valuri. Asa-i ca te-am prins frumos in poza? Ca un entomolog cu pernuta sa de ace.

All the beating drums
Celebration guns
The thunder and the laughter
The last thing they remember



I'll write you a postcard, I'll send you the news from a place down the road from real love...
Cu sacu'n cap si cenusa pe crestet.

Cofeturi diabet, Cofeturi zaiafet

Din intelepciunea domnului W.H. Auden, bucatica rupta din As I Walked Out That Evening.
Care-i poezea despre trecerea timpului si alte teme profund antipatice mie. :P Mi-am facut si eu de lucru cu o forfecuta, ca deh, nu da briciul pe mana maimutei!
Sigur ce-i pe placul ochilor pompez pe blog ca, na, mi-e greu s-ascund indragosteala.
E mare si nu incape in dulap.

"I'll love you, dear, I'll love you

Till China and Africa meet,

And the river jumps over the mountain

And the salmon sing in the street,



'I'll love you till the ocean

Is folded and hung up to dry

And the seven stars go squawking

Like geese about the sky."

Apres moi, le deluge...

Iacata ca mi s-a trezit chefshorul de rumegat cuvinte blogosferice. Puah, am avut zile de munca imbarligate pe sticle bocna de apa din freezer si ce mai rabdare si tutun cu vise la cort si saci de dormit stransi sub pleoape noapte de noapte.
Nu stiu cum s-a facut, dar sontac-sontac, din vagauna Lacu' Tei, am putut sa scriu doar in engleza materna si sa intorc frazele nitel awkward in neaosul grai. Apai m-a napadit un soi de pustnicie si disciplina care nu prea-mi sunt caracteristice. Toate ca toate, dar constat ca napadesc blogosfera cu reintoarceri cu surle si trambite si taceri malc care banuiesc ca mi-au decimat ca ciuma bubonica bruma de cetitori.
Nu-i bai, caci daca nu-s fidea, ei de ce sa fie. Dam pe gardu' de la blog cu soricioaica, caci nu ne-ntereseaza PR-ul si alte injuraturi la moda.
Asa ca va las cu drag sa va scaldati in delugeul ce-l las in urma, pen' ca am de pregatit o leapsa livresca de sa va sara slapii (maica, ce cuvant de Obor) din picioare (caci predilectia mea pentru oameni desculti cu talpi cornoase e preacunoscuta acuma).
P.S. Zazinha, stiu ca-ti sunt datoare cu doua lepse. Pe ultima cu carticica am si facut-o in gand, dar din greseala am imprumutat cartea si acuma astept sa se intoarca pe birou-mi ca sa pot sa extrag cel mai frumos citat din cate am gasit eu in ultima vreme. E o carte despre India si Dumnezei si lucruri marunte. Cafe, demain?
P.P.S. Fiica evreica ratacitoare isi spala pacatele in mare de joia viitoare incolo. Poate fi gasita desculta si fluturanda in vant pe plaja la 2 Mai. Le usuca probabil pe un cearsaf portocaliu cu elefanti brodati. Pacate uscate la soara, trei la zece mii. :P
P.P.P.S. Zazashkina mi-am ales niste budigai de baie ce-ar face onoare lupilor de mare cu care ne-am strans manusitele mai hacana.

Cadra cu ploaie la San Marco de pe flickr

Apres le deluge, c'est moi?!

Da, da, eu in ie si picioruse insandalate zglobie prin balti ies la cumparaturi disdedimineata cu zambet de precupeata si rucsac cocotat in spate. Mi-e dat sa observ ca:

1.Joia de dupa ploaie oamenii dorm cu burta-n sus pana tarziu cu ochii ingreunati de papul facut din apa si faina de ochi. Din cand in cand gem in somn si gemul se duce in borcane.

2. Acoperisurile sui au picuri in forma de pere. Ma intreb ce gust au.

3. E o liniste umeda si cainii isi desfac coamele si le zburlesc pentru repetitia primului latrat de dimineata.

4. Din pantofii chivutelor de la capatul strazii curge potop de frunze ude si de apa statuta. Printre ramasitele dezlipite de la toace, curge ciorba de potroace.
Dintr-unul din dulapurile lor de la bucataria scoasa in fata casei atarna: 1 pereche de schiuri, doua strecuratoare rosii, doua craticioare de papusi si sase cutii de chibrituri ude, 2 perechi de chiloti de copil mic, un satar si o conserva de macrou. Dar despre ei in alt post caci tare mi-s simpatici.

5. Baltile inca mai miros a maidanez, a paine calda si a scoici. Toata strada miroase ca pe plaja dupa furtuna cu nisipul ud si cald, marea lingand tarmul cu valuri mari si pline de alge pe care pescarusii si cormoranii se leagana ca niste barcute de hartie.


Poaza cu arca dupe potop acilea

Le deluge, apres moi...

Din cand in cand mai fac si poze ca sa tin minte ce-am vazut.

Pre Scriptum (Proscriptum === proscris?):

Ce plictiseala feroce aduc ploile de Bacovia cu spleen si plumb si lugubru imputit
de nevroza. Voua nu vi se pare?





Instantaneu 1:

Cer galbui, oceane de praf innecacios, toata lumea pasind
ca-ntro melasa in care se scufunda incet frunze.
Asfaltul fierbe cu bule de dulceata sau de mamaliga
si pe fetele voastre se intipareste groaza
ca ati uitat geamuri deschise
care se lovesc unele de altele
in ploaie de glet.

Trageti obloanele, umpleti oblancurile masinilor
cu benzina, aprindeti jaratecul
si fugiti spre casa pe rotile invartinde
cu anvelope care miros a cauciuc ars.
Mainile oamenilor se transforma in turle de caterdrale
deasupra capetelor cand ploua.

Instantaneu 2:
Cate un copil deschide haul roz al
gurii si asterne covorul rosu al
limbii
ca sa se imbibe in picurii mari
care inunda norii de praf.
Crengile moi si verzi se pupa frenetic
cu stalpii care sufera de calvitie,
te simti ca-ntr-o fabula
cu fata saraca si omul batran si putred
(de bogat).

Isi indoaie trunchiurile intr-o hora
nebuna, ca-ntr-o anume scena
din cartea Junglei unde
cantau condorii.
Firele de par ramase
aninate de capetele de stalp
ca niste bice negre si groase
ca serpii meduzei
se rup si scuipa scantei.

Din cand in cand ating
pieile rozalii ale oamenilor
si le ridica parul in cap,
iar acestia se pun pe visat
sfaraind ca niste bucati de
slanina in tigaie.
Vise cu hurducaturi de corp
cu schimonoseli de fata
si pocnet de asfalt.

Instantaneu 3:
Tobele ploii manca din
acoperisuri,
vestesc urgia.
Din loc in loc prezentatorii
de stiri batuti de ploaie
pana se fac vineti
si boiala le curge pe fata rauri
Injura pe post si
scuipa cuvinte ca pe
coji de seminte.

Tramvaiele isi flutura
geamurile intredeschise
aburite de gurile
sutelor de oameni
copitati care siroiesc inauntru
ca-ntr-o arca,
cate douazeci intr-o statie
tinandu-se de mana.
Tangajul de la sine
te face mai degraba sa te simti
ca-ntr-o barca.

Instantaneu 4:

Umbrelele frumos colorate
se transforma in pasari,
isi desfac spitele
si isi iau zborul
pe cerul de
smoala si plumb.


Soselele frumos taiate
din matca de trotuar
curg (nu doar la figurat),
masinile stau pe loc si se umplu
de sosea,
cate un maidanez ud
inoata dand din coada
cu un zambet atoate stiutor:
De ce credeti ca ploaia
din Bucuresti e calda
si miroase a maidanezi?



Poza siroieste de-aci

Catre tantarii ce si-au facut musuroaie

in locuri strategice pe toata pielea mea...
Dar eu ii iert si le dau un poem baban
Despre piscaturi si Autan.

Asadar il imprumut pe Marin Insoritul, deloc insolitul.

Don Juan

Dupa ce le-a mancat tone de ruj,
Femeile
Inselate in asteptarile lor cele mai sfinte,
Au gasit mijlocul sa se razbune
Pe Don Juan.

In fiecare dimineata,
In fata oglinzii, dupa ce isi creioneaza sprancenele,
Isi fac buzele
Cu soricioaica,
Pun soricioaica in par,
Pe umerii albi, in ochi, pe ganduri,
Pe sani,
Si asteapta.

Ies albe in balcoane,
Il cauta prin parcuri,
dar Don Juan, cuprins parca de-o presimtire,
S-a facut soarece de biblioteca.


Nu mai mangaie decat editii rare,
Cel mult brosate
Nici una legata in piele,
Decat parfumul budoarelor,
Praful de pe antici
I se pare mult mai rafinat.

Iar ele asteapta.
Otravite-n cele cinci simturi - asteapta,
Si daca Don Juan si-ar ridica ochii
De pe noua lui pasiune,
Ar vedea-n fereastra bibliotecii
cum zilnic este inmormantat cate un sot iubitor,
Mort la datorie,
In timp ce-si saruta sotia
Din greseala.

Pupa-v-ar Autanul meu de bestii bazaielnice!

Ilustrata pescuita de pe flickr

Gone south

for the summer...

Stapana piticilor e temporar in salbaticia Lacului Tei pustnica intre carti si notite unde isi va pregati gandurile pentru diverse examene si va posti in lipsa de gaze si apa calda casatorita cu piciorul fierbatorului in coasta tablourilor abstracte si ale stramosilor care privesc morocanosi de pe perete.
Vor urma vesti din pribegie scrijelite pe laptoape si chiar si-n culmi de poala. Si-apoi banui c-o sa fie mai multa liniste decat de-obicei.
Si totusi raman cu o singura intrebare smulsa din sufletul lui Holden:
- So where do the ducks go in the Winter?
- Habar n-am, dar vara, gastele (doua la numar chiar) se muta-n Lacul Tei.

Ate proxima, entao!

Butoiul cu melancolie blegoasa

Mi-a luat ceva pana sa ma hotarasc sa public asta. Joia de care-i vorba la sfarsit e tare indepartata...
Si, na, nu e exuberanta obisnuita injectata in text, deci poate ati vrea s-o sariti pe insemnarea asta. Without further ado tai cepul:

Pentru prima oara in aproape doua decenii din viata mea, m-am simitit batrana si uitata cu o pisica grasa in brate, intr-o camera plina de ambalaje pe care nu ma indur sa le arunc la gunoi caci imi aduc aminte de "ceva". Mintea mea arata ca o biblioteca in care zac clasoare uriase cu coperti slinoase de piele unde odihneste suportul vizual pastrat de la fiecare intamplare cu etichete dedesubt scrise in graba cu cerneala albastru petrol impodobite cu "captions" si "catchphrases" [titluri si cuvinte cheie] ale fiecarui moment ["The British are coming!", "Mure", "Vindem pitici de pe creier", "pe macara", "bagaj 1 sfert de ora, tren jumate, mare 5", "Olimpiada [insert oras here]", "Herastriada", "I won't Dance You to the End of Love" ar fi cateva exemple]. Fiecare zambet si fiecare potop de lacrimi l-am pus la locul lui constiincioasa [una din putinele lucruri in care sunt constiincioasa] si l-am tinut in mine mereu, strigand adesea catalogul unde cuminti au raspuns discutii intregi sau doar imagini fara cap sau coada.
Dupa introducerea tearjerking, sa ne intoarcem la pensie. La un moment dat rasetele mele spontane si garla de vorbe si gesturi s-au concentrat intr-o trupa de improvizatie.Cred ca nici unul din noi n-o facea din altceva decat placerea nemarginita de a juca si a fi spontani, de a simti ca "creezi" teatru, ca-i faci pe altii sa rada si ca "you can weave your own little interactive magic" cu publicul. Si mai ales ca si ei se simt parte din ceea ce faci tu. Invatam sa ne ascultam unul pe altul [altfel nu ne iesea nimic], sa inventam povesti credibile, sa nu ne folosim de trucuri ci de instrumente, sa luam mingea de la fileu si s-o dam de la unul la altul. O parte extrem de mare in viata mea a jucat-o teatrul mereu, dar atunci era centrul preocuparilor mele si am tras cu dintii sa mearga trupa in cel de-al doilea an de existenta cand mare parte din noi eram a 12-a, cand nu ne mai impacam ca lumea cu timpul si cand mereu se gasea cate-o scuza. Apoi si-a luat talpasita din peisaj din diverse motive trupa si cam toti ne-am raspandit pe drumurile noastre. Am trecut impreuna prin spectacole, bune sau proaste, zazanii sau dezbinari, imprieteniri si fratii de cruce. Si nu pot zice ca astea nu m-au schimbat si nu mi-au lasat destule aventuri de pus in clasor. Ba chiar mi-au adus una dintre cele mai misto vremi din viata mea.
Momentul datorita caruia simt cum ridurile de sub ochii mei de "16 ani pen' totdeauna" sau cositele mele albe si-au simtit desuetudinea, e faptul ca trupa veche se strange sa faca un demo pentru urmasii nostri din Cosbuc joia asta. Si eu n-am sa pot sa fiu acolo.
Si "hei, tramvaiul meu" se-ncheie aici amar ca vinul pelin sau lingurita de chinina inghitita cu putin inainte de a scrie postul. Atarnache de profesie am fost, atarnache am sa raman mereu cu voi, la intrarea actorilor cu flori, in scaunul din randul al patrulea din centru cu ochii inotand in lacrimi, cu zambetul radiind in ochii vostri cand iesiti la aplauze, cu noptile pierdute in dosul pieselor si cu legitimatia falsa de la FNT in buzunar.
Do You Remember The First Time? [A wee bit of the ol' ultraviolence via Pulp and my predilection to track melancholy in pulpy tones].

Piticul Morocanila

Apai tre' sa zic cu manusita pe inima ca-s copil de la muma-sa si bunica-sa citire cu septe ani de-acasa (nu de la casa de copchii) ca mi-e tare greu sa nu zic "multamesc" cu una din cele doua variante de mimica & gestica:
a. privire smerita plecata in pamant si voce subtirateca susurand multamul
b. zambet larg pana la urechi, ochi de caprioara mangaiata pe cap.

Caracteristice mie sunt scene de tip unu: O madama juna la voce, toapa la suflet cu toacele sale cuie, saibe, pioneze a pasit gingas pe degetelele mele incaltate in sandale de catarator si isi infige tarusul in carnea marelui meu degetel in autobuz. Incepe sa urle ca descreierata ca de ce-i stau in drum... In soc si durerile (mai ceva ca ale facerii) ce au urmat n-am putut decat sa-mi cer scuze cu lacrimi in ochi. Adica tzopissima doamna m-a impuns cu calcaiele sale si eu molaia bine-crescuta planetei nu m-am clintit din tiparul politetii si ne-ripostei.
Scena de tip doi:
Preamultumirea. Tind sa multumesc vanzatoarelor de la paine, lapte, unt si oo de doua, trei, patru ori....

Asta ca sa aveti boieri 'mneavoastra o imagine despre ce-mi puiaza mintea spalacita (tumble dry, cred) ca-s fasticita rau. (ba, obsedata chiar sa ma fac placuta).

Azi, insa, m-am gandit serios sa ma las de meseria politetii dragalase. The reasons? There are no reasons..who needs reasons when you've got heroines... Si ce mai eroine am avut eu pe cap...
Cadru-plan:
Madama umflatica coada de cal si mina de contopista ma urmareste de la distanta cu ochi de vultur cand cercetam her wares cu interes si placere in cautare de plocon de ziua unei pretine. Ignor privirea de justitiara cu matura si ma decid sa-i calc taramul... Mare greseala!
-Nu poti intra! intoneaza cerbera pe un ton numai lapte prins si fiere.
- Nici o problema dar nu trebuie sa fiti atat de nepoliticoasa.
- Ce? Eu? Nepoliticoasa?
Intermezzo in care ma indrept din nou spre genti si ma hotarasc asupra uneia in graba eterna in care ma aflam si ma reped spre cerberica contopista.
Cand ma vede, cu o dragoste indicibila:
- Pleaca de aici. Ce cauti...
- Pai daca vreti sa stiti chiar vroiam sa cumpar o geanta...
- Da, sigur! (se vede treaba ca nu-i oferisem pe tava viata mea...)
Ma enervez si plec...
Dar aud peste umar in barba (caci, da, firele se iteau ici colo)...:
-Proasta dracului!
(#$%%^&**^$#$ La dracul, omule, mii de traznete!)
Intorc suav capul si intreb pe vocea cea mai politicoasa:
- N-am auzit ce-ati spus... ati putea sa repetati? Chiar nu v-am auzit...
Liniste.
Imi venea sa-i baigui o rautate de genu':
- Unora le place scoala, si altii ajung pe taraba.../ la taraba... !

Ei, si vedeti problema mea? Nu era mai bine daca-i ziceam fo' doua? Umilinta prin politete e eficienta, dar cea jignitoare e mai satisfacatoare.

And the day was (en)s(l)aved thanks to the Powerpuff Girls!

P.S. Trei ore mai tarziu cand m-am dus sa cumpar geanta (geanta n-avea nici o vina) n-a avut curajul sa mai dea ochii cu mine si a trimis un acolit de la taraba apropiata.

Lalaiala begins

Am un nou pitic pe incretitura:
Negro Spirituals.
Stiam de mai demult ca-s incredibile, ritmate si usor de cantat asa ca m-am chitit sa le aprofundez.
Doar soul-ul, blues-ul, jazz-ul, funk-ul si multe altele isi trag seva din ele.
M-au palit in moalele capului coloana sonora de la O, Brother Where Art Thou? (care e cea mai misto coloana sonora pe care am auzit-o ultima vreme, plecaciune!) si m-am intors acasa la baiatul Louie si Cartea Sfanta (care mi-a leganat primele cuvintele lalaite... Gagaaa Mozaz...[asta si gebek jojo! de la Bitalsi]).
Cu cat aflu mai mult va impartasesc ca sa va bucurati si boieri dumneavoastra de pseudo-recenzii facute de mana merinoasa.

Nota: Nu se vor exacte, instrumentatoare, pricepute sau bogate in cunostinte. Puietii recenzisti vor doar sa le aruncati o urechiusa si un ochisor (vorba bancului: daca nu mananci bataturica, nu capeti nici ochisor) pe la tusele de culoare care mi le inspira (nicidecum profesioniste, mai degraba carpelnite, facute dupa ureche).

Menajera la Menajerie

Locuiesc intr-o menajerie de sticla. De la camaruta mea intesata cu tot felul de roti pentru hamsteri, margele de sticla, poze colorate si alb negru si turnuri de carti infasurate in valuri de haine se incepe numaratoarea chiliilor din conacul din Dame du Roi. In camaruta de pe colt geamurile curg si fac giumbuslucuri ca oglinzile nastrusnice de balci, sub geamuri intr-o dezordine caracteristica clanului contrarian, se bat intre ei bujorii cu macii cu iasomiile cu irisii cu lacramioarele cu vitele nobile de burlan si cele iederoase de gard care mai de care sa ma vrajeasca cand mijesc ochiide cartita de sub plapuma.
Si totusi menajeria mea e ca un ochi de televizor. Nu e fir de perdea ca sa ma fereasca de diversii Big (si small si medium) Brothers and Sisters care "ochii-n fata si-i baga, stateau ca la cinemaaa, da' nici unul nu platea".



Acum, n-are rost sa neg am bifat pe raboj urmatoarele de nenumarate ori: rochie albastra, dantuit in chicere desnude, ca perdea tesuta nu prea am avut in vecii stravecilor amin (despre perdea sufleteasca si draperie corporala, povestea-i totusi alta, una care mai cu seama cade in falduri grele si bogate mereu. Uneori se mai ridica cu alcool. Dar shhh!). Si totusi mereu ma deplasez prin camera taras-grapis, ca un sacal, pe vine de parca as cauta ceva pe sub dusumele... Ma joc de-a v-ati ascunselea cu corpul meu de la calculator cand trece postalionul 331, adastez cu cartea in dulap, rosesc prosteste la cate un fluierat de mahala sau injur cu barbia ascutita amenintator privirile curioase...
Cateodata insa merg semeata cu privire de cadana si cu unduire de buze, ca in Purificare de Sarah Kane (unde Maria Magdalena statea la un moment dat intr-un cub de plastic transparent pe scena), ca si cand, cu ochii impietriti si nasul in vant, transformata deci in personajele noastre opuse de Teatru Sport, m-as imbraca in hainele cele noi ale imparatului si nimeni nu vede ca-n dosul esarfei petrecute dupa gat, in dosul aerului de vampa, turnata in peretii de sticla ai camerei sta aceeasi fata a noastra cu ochii in pamant si ii lungi, care vede lumea doar cu coada ochiului si la adapostul noptii de ganduri.
Locatarii menajeriei de sticla nu s-au gandit nicicand ca ar putea:
"Dar piranda s-a gandit Si-a pus taxa pe privit. A fost mare tragedie Da' bani a-nceput sa vie"
Si eu n-am incercat nicicand sa-mi mituiesc muzele, sa-mi iau personajele cu salariu de zbantuiala, sa-mi angajez stilouri, cumpar vorbe la borcan sau sa-mi cioplesc o cutie a milei pentru spectatori!
Exista doua explicatii desigur:
1. nu prea le am cu plasa de prins cuvinte (Se vede catifeaua rosie de la scaunele din sala oare? Baiete, adu lanterna!)
2. mi-am atarnat la sa nitel cam multi saculeti cu lene si magarusul meu a cazut in genunchi.

Dar la urma urmei intre orele 8 dimineata si 4 diminetei urmatoare (intre 1 - 5 se cheama madrugada la portocalezi) azvarl cu ganduri in stanga si-n dreapta. Si-s gratis. Apelati cu incredere la menajeria ganduri fugite de-acasa si sarite de pe(trecute) fix.

*Poza smulsa de mine din dogoare prin bunavointa bunului Proclet*

Paradise News

Fiica ratacitoare se intoarce. Faimosul sequel la Fiica Ratacitoare si prequel la succesul lampoonian Motivarea Absentelor.
Imbracata precum o Lara Croft aterizata in Hair si inarmata cu chef proaspat de scris:
Between the pen and the paperwork There must be passion in the language Between the muscle and the brain work There must be feeling in the pipeline.

Oricum mi-era tare dor de scris care pana la urma a batut bariera sictirului si a facut knockout lipsa sucului de la tzatza netului... (clicknet te iubim, noi ca tine nu gandim). Asa ca mi-am legat parul in codite, am bagat in buzunare toate panglicile si hainele de vara, sandalele si zambetele sucare si-am pasit cu voie buna si bastonul fluturand inapoi la blog.
Ouaf, exilul a luat sfarsit.
Vestile se prezinta in felul urmator:
- Fuse desfrau total in Valceaua Hobitilor (copirait la domnu' cu maimuta, se stie el). Cu repaos binemeritat, iarba taioasa si preaverde (superlativ absolut), coronite, fuste in vant, mancare dezghetata la burdihan, piept de pui in ploaie, picioare goale, votca in flacari pe-o farfurioara, varii jocuri de carti si vilegiatura in floare.
- In camera Alisei se infiinta ceva ce-ar dori sa fie rafturi de pervaz unde s-au infiintat teancuri: 1 bucata pervaz juma' pentru carti de citit si miscellanea, cealalta pentru carti fara de care subsemnata n-ar putea pleca de-acasa.
- Si anul cesta isi facura aparitia cei dintai maci in gradina prin bunavointa lui pater familias dupa plimbare pe camp... Biroul merinos este scaldat in ei si inima-i danseaza pe buza vasului in care stau dimineata de dimineata.
- Muza Cheflia si-a intors faldurile spre mine din nou. Gandurile piticilor de pe creier s-au transformat in pitici de gradina. Adica madam Cheflie ti-e mare gradina!Aviz iubitafizicienilor!

Bucataria, c'est fini, mes amis! Comedia n-are sfarsit! (Adica that's not all folks).

Amenintare

Proclete, pregateste-te, te-astept cu flori in gara si inima colorata pe dinauntru la buzunar!
>:)
Cotropitorii copitati Inc.

Frica de poezie

Tin strans in mine rigiditatea si respectul care te tine pe scaun cu gulerul scrobit zgariendu-te. Tin strans in mine frica de piruete. Canoanele care nu te lasa sa rescrii cu inima o poezie tradusa in lumea ta.
S-o scrii cu ochii inchisi din limba in care s-a nascut in mintea ta, s-o iubesti, ca s-o traduci. Altfel, monser, nu se poate. Nu se cade?! Nu, nu se poate. In poezie se cad acrobatii care cu cele secrete care cu cele pe fata (ca un ceas cu matele pe-afara).
Mie mi-e frica sa ma apropii de ea, as vrea s-o cunosc mai bine, s-o pacalesc cu minciunile mele obisnuite, s-o uimesc cu scamatorii de sens, s-o castig.
Uf, nu-mi vinde si mie cineva un pont cum sa scap de manierele astea care ma fac sa n-o iubesc ci doar s-o admir cu precautie ca pe un tapir intr-o cusca? Ca pe un zepelin...
Cand eram mica-mica faceam tot ce ma speria mai tare doar-doar m-o parasi frica si buna crestere in fata unui text...
Mi-e asa o frica ca am s-o omor cand ma apuc s-o decortic. Si daca ar fi poezia mea as putea s-o tai si s-o umflu asa cum ma loveste pe mine nebunia, dar
atunci cand traduci poezia altcuiva, si-o iubesti pentru asta, esti amantul ei, nu "the husband" ci "the lover", mereu miseleste si pe ascuns, cam ca Almasy si Katharine Cliffton.
Cand traduci in loc sa te iubesti pe tunuri, te iubeste printri ostretze...
Poate incerc sa ma impac cu rolul de amanta... La urma-urmei mereu colind printre tenebre, cand se ingana ziua cu noaptea...


Poza e o eliotzenie a domnului Erwitt

Papierkorb

The picture of the Meri Way (adecatelea drumurile [sale, poate] de tinerete al bloguitoarei sefe de pe tarlaua piticilor)
Curatenia de prima-oara (femininul orei...aia care trece incet si cu lesinuri...saruri pe la nas, conduri cu toc si funda, crinoline...)
Acu' doi ani buchiseam urmatoarele:

Samburi de scorbura

Ana avea o scobitura in mijlocul claviculei.Acolo isi tinea degetul cand nu avea buzunare. In restul timpului era tapetata cu toate comorile si resturile aurii. Scorbura continea: bilute chinezesti, biletele de la colega de banca, causul linguritei de botez, cocoloase de martipan, fire de martisor, agrafe in forma de scoica, nisip de pe stanci, cozi de vaca domnului, picaturi de mercur din termometru, banuti de ciocolata cu fata reginei, poze cu flamingo verzi, butoane de la tastatura, fire de par legate cu elastic pentru borcan, cioburi cu model de anvelope goodyear, fulare, nasturi cu litere si servetele pictate cu pesti, mine de creion 0.5, mustati rasucite, flori artificiale, sticlute de parfum pline cu miere, pensete pentru scosul unghiilor, fasii de film alb negru developat, oameni de pe fasiile respective, magneti pentru cerceii mamei, linii frante pe foi dictando, petale de brusture, cili de omida, broderii pe matase roz infatisand pisici siameze, dinti de furculita indoiti in spirale, pete solare, cuie portocalii cu picatele, coji de nuci, urechi de maimuta uscate cu foehnul,arcuri de pix, panglici de la palarii cu fructe, ochelari de muselina, benzi de magnetofon pe care erau insirati covrigei moldovenesti, lacatele de pe valizele unui parameci prinse impreuna cu scotch, lamele de microscop cu desene geometrice si iluzii optice, umori apoase in pahare de plastic, bucatele din ramele unor tablouri cu fete serioase, compot de caise cu samburi...

Tout ca veut dire: daca plantezi seminte de clavicula in pamant, rasar scorburi pleznind cu comori.

Recomand cu pumnii stransi la gura, o imbucatura dintr-o anume descriere din Roman Teatral a lui musiu Bulgakov. Una care valtzeaza printre firele mele de neuron ever since. Hausaufgabe, stimati cititori, cautati oul de pasti prin iarba foilor acestuia. Je vous en prie. Adica in genunchi.

Acompaniamentul flicaresc

Thumbelinul...

Motto-role:

"Mic ca un scaun, mic-mic ca un scaun..."

Aş vrea sǎ scriu o carte micǎ şi chealǎ, dar cu coperţi groase şi pline de crestǎturi atente. Cartea mea cu calviţie prematurǎ şi litere mari rǎsfirate între rânduri, ar avea un singur scop clar formulat de pe-acuma: (dar, hai sǎ vorbim tiptil cǎci dacǎ dǎm prea tare din unghiile de la picioare se trezeşte prichindeaua cu pricina şi declamǎ cǎ nu e vis secret... cǎ e viitor posibil, îşi ia titulatura de plan...enfin şi toatǎ cavalcada) *salve de salbe de tobe* apǎi sǎ ţinǎ închis între foştii copaci fǎcuţi pastǎ numele meu de fatǎ.Vai, doamne fereşte, nu pentru cǎ aş vrea sǎ rǎmân cunoscutǎ pe vecie sau imortalizatǎ în vitrina vreunei prestigioase biblioteci, turnatǎ în socluri prin holuri de facultǎţi, stând drepţi şi fǎcând şmotru punţi de lemn de cireş sau regǎsindu-mǎ în înjurǎturile bǎieţandrilor de liceu!

Ci pentru cǎ dupǎ ce cresc din pielea de fatǎ şi îmi rǎmâne numele mic, am sǎ-l uit şi am sǎ-l pun în paranteze (de egzemplu Honorina Mazǎre (fostǎ Lecca)). Şi cin’ ştie, poate n-am sǎ mai ştiu sǎ mǎ caţǎr în copaci sau sǎ mǎ strâmb la copii din autobuz, sau sǎ fug cât mǎ ţin poalele fâlfâinde ale fustei dupǎ vreun prieten strigând cât mǎ ţin baierele porecle şi cuvinte de sub limbǎ. Totuşi, dacǎ-l prind între coperţi de carte (care se ştie cǎ adǎpostesc nume şi aventuri cu duiumul şi le dau drumul doar când vreun brav cititor cu ceapǎ şi sfadǎ îşi rǎşchirǎ degetele asupra lor) am sǎ dorm împǎcatǎ cǎ dormiteazǎ acolo în fund de raft cu picioarele împopoţonate cu julituri şi vânǎtǎi spânzurate în gol peste cotoare, cu codiţele prinse cu elastic de borcane în dezordine şi rochiile rupte, faţa mânjitǎ bine cu noroi.

Între litere sǎ pǎşeascǎ micuţul nume plin de vocale şi dimineţi în picioarele goale intre cântece fluierate.