Tuesday, May 22, 2007

Butoiul cu melancolie blegoasa

Mi-a luat ceva pana sa ma hotarasc sa public asta. Joia de care-i vorba la sfarsit e tare indepartata...
Si, na, nu e exuberanta obisnuita injectata in text, deci poate ati vrea s-o sariti pe insemnarea asta. Without further ado tai cepul:

Pentru prima oara in aproape doua decenii din viata mea, m-am simitit batrana si uitata cu o pisica grasa in brate, intr-o camera plina de ambalaje pe care nu ma indur sa le arunc la gunoi caci imi aduc aminte de "ceva". Mintea mea arata ca o biblioteca in care zac clasoare uriase cu coperti slinoase de piele unde odihneste suportul vizual pastrat de la fiecare intamplare cu etichete dedesubt scrise in graba cu cerneala albastru petrol impodobite cu "captions" si "catchphrases" [titluri si cuvinte cheie] ale fiecarui moment ["The British are coming!", "Mure", "Vindem pitici de pe creier", "pe macara", "bagaj 1 sfert de ora, tren jumate, mare 5", "Olimpiada [insert oras here]", "Herastriada", "I won't Dance You to the End of Love" ar fi cateva exemple]. Fiecare zambet si fiecare potop de lacrimi l-am pus la locul lui constiincioasa [una din putinele lucruri in care sunt constiincioasa] si l-am tinut in mine mereu, strigand adesea catalogul unde cuminti au raspuns discutii intregi sau doar imagini fara cap sau coada.
Dupa introducerea tearjerking, sa ne intoarcem la pensie. La un moment dat rasetele mele spontane si garla de vorbe si gesturi s-au concentrat intr-o trupa de improvizatie.Cred ca nici unul din noi n-o facea din altceva decat placerea nemarginita de a juca si a fi spontani, de a simti ca "creezi" teatru, ca-i faci pe altii sa rada si ca "you can weave your own little interactive magic" cu publicul. Si mai ales ca si ei se simt parte din ceea ce faci tu. Invatam sa ne ascultam unul pe altul [altfel nu ne iesea nimic], sa inventam povesti credibile, sa nu ne folosim de trucuri ci de instrumente, sa luam mingea de la fileu si s-o dam de la unul la altul. O parte extrem de mare in viata mea a jucat-o teatrul mereu, dar atunci era centrul preocuparilor mele si am tras cu dintii sa mearga trupa in cel de-al doilea an de existenta cand mare parte din noi eram a 12-a, cand nu ne mai impacam ca lumea cu timpul si cand mereu se gasea cate-o scuza. Apoi si-a luat talpasita din peisaj din diverse motive trupa si cam toti ne-am raspandit pe drumurile noastre. Am trecut impreuna prin spectacole, bune sau proaste, zazanii sau dezbinari, imprieteniri si fratii de cruce. Si nu pot zice ca astea nu m-au schimbat si nu mi-au lasat destule aventuri de pus in clasor. Ba chiar mi-au adus una dintre cele mai misto vremi din viata mea.
Momentul datorita caruia simt cum ridurile de sub ochii mei de "16 ani pen' totdeauna" sau cositele mele albe si-au simtit desuetudinea, e faptul ca trupa veche se strange sa faca un demo pentru urmasii nostri din Cosbuc joia asta. Si eu n-am sa pot sa fiu acolo.
Si "hei, tramvaiul meu" se-ncheie aici amar ca vinul pelin sau lingurita de chinina inghitita cu putin inainte de a scrie postul. Atarnache de profesie am fost, atarnache am sa raman mereu cu voi, la intrarea actorilor cu flori, in scaunul din randul al patrulea din centru cu ochii inotand in lacrimi, cu zambetul radiind in ochii vostri cand iesiti la aplauze, cu noptile pierdute in dosul pieselor si cu legitimatia falsa de la FNT in buzunar.
Do You Remember The First Time? [A wee bit of the ol' ultraviolence via Pulp and my predilection to track melancholy in pulpy tones].

6 comments:

Cromleck said...

Huh? Cine se strange unde? Sa faca ce?

merimeriquitecontrary said...

"Joia de care-i vorba la sfarsit e tare indepartata..."

long long time ago in a distant land...

ma rog asa ma simteam la momentul respectiv. si totusi concluzia inca mai e cat se poate de valida.

kalashnikovworm said...

probabil ca distanta asta temporala se masoara in ani-lumina...

Cromleck said...

Eh na! In ani lumina? Mai bine puneai un ":)" era acelasi lucru.

kus said...

probabil ca marul asta are vitamine (as pune si o poza cu el, cu marul, sa fie clar ca e marul ASTA). probabil.

Golem said...

Rgretam ce nu mai suntem ..felicitari pentru stadiul de adult ..in rest ..iti impartasesc durerea , desi doar la nivelul meu subiectiv