Scufita Rosie,

Ce-ai in cosulet?
Vorba bancului: Nu stiu, stai sa vad [urmeaza gestul caracteristic adolescentin...]


Iesprimari/Nosprimari/Susprimari/Josprimari

Mi-e cosul pieptului plin de soapte
Care se invart si ma gadila
cu nuiele si pene
ca sa tusesc,
dar eu nu ma las.

Stiu ca sunt putinele cuvinte
pe care le-am inghitit
pentru ca
nu le credeam
vrednice.

Multe injuraturi uscate
si adevaruri cu vopseaua
inca uda
care n-au mai
ajuns: sa indoaie
buzele,

sa miste limba,
sa ridice omusorul,
sa faca saliva,
sa se scurga,
sa clipeasca din ochi,
sa intinda muschii
obrajilor,
sa increteasca radacina
nasului.

Se fugaresc una pe alta
printre alveole
si cu manute la care
orice mamica constiincioasa
ar stramba din nas
incearca sa mituiasca traheea
arunca in stanga si-n dreapta cu
dolari, lei [cu coame ca spicu'
de grau], yeni si ioroi...
doar, doar s-o milostivi de ei
vreo coarda vocala.

Ntttz! Zice coarda
rezonand grav
de arama,
Cu nasul pe sus:
Vulgarelor, directelor,
Badaranelor!
"Mars-napoi in marsh"
Adica "mlastina" da'
coarda-i poliglota
si high-strung.

S-asa ma aleg cu
tropaituri in cosul
pieptului,
taceori vopsite,
delicatesuri de cuvinte,
vorbe cripti-citite
si un balot de
zgalambaieli
blogaite.

Butoiul cu melancolie blegoasa

Mi-a luat ceva pana sa ma hotarasc sa public asta. Joia de care-i vorba la sfarsit e tare indepartata...
Si, na, nu e exuberanta obisnuita injectata in text, deci poate ati vrea s-o sariti pe insemnarea asta. Without further ado tai cepul:

Pentru prima oara in aproape doua decenii din viata mea, m-am simitit batrana si uitata cu o pisica grasa in brate, intr-o camera plina de ambalaje pe care nu ma indur sa le arunc la gunoi caci imi aduc aminte de "ceva". Mintea mea arata ca o biblioteca in care zac clasoare uriase cu coperti slinoase de piele unde odihneste suportul vizual pastrat de la fiecare intamplare cu etichete dedesubt scrise in graba cu cerneala albastru petrol impodobite cu "captions" si "catchphrases" [titluri si cuvinte cheie] ale fiecarui moment ["The British are coming!", "Mure", "Vindem pitici de pe creier", "pe macara", "bagaj 1 sfert de ora, tren jumate, mare 5", "Olimpiada [insert oras here]", "Herastriada", "I won't Dance You to the End of Love" ar fi cateva exemple]. Fiecare zambet si fiecare potop de lacrimi l-am pus la locul lui constiincioasa [una din putinele lucruri in care sunt constiincioasa] si l-am tinut in mine mereu, strigand adesea catalogul unde cuminti au raspuns discutii intregi sau doar imagini fara cap sau coada.
Dupa introducerea tearjerking, sa ne intoarcem la pensie. La un moment dat rasetele mele spontane si garla de vorbe si gesturi s-au concentrat intr-o trupa de improvizatie.Cred ca nici unul din noi n-o facea din altceva decat placerea nemarginita de a juca si a fi spontani, de a simti ca "creezi" teatru, ca-i faci pe altii sa rada si ca "you can weave your own little interactive magic" cu publicul. Si mai ales ca si ei se simt parte din ceea ce faci tu. Invatam sa ne ascultam unul pe altul [altfel nu ne iesea nimic], sa inventam povesti credibile, sa nu ne folosim de trucuri ci de instrumente, sa luam mingea de la fileu si s-o dam de la unul la altul. O parte extrem de mare in viata mea a jucat-o teatrul mereu, dar atunci era centrul preocuparilor mele si am tras cu dintii sa mearga trupa in cel de-al doilea an de existenta cand mare parte din noi eram a 12-a, cand nu ne mai impacam ca lumea cu timpul si cand mereu se gasea cate-o scuza. Apoi si-a luat talpasita din peisaj din diverse motive trupa si cam toti ne-am raspandit pe drumurile noastre. Am trecut impreuna prin spectacole, bune sau proaste, zazanii sau dezbinari, imprieteniri si fratii de cruce. Si nu pot zice ca astea nu m-au schimbat si nu mi-au lasat destule aventuri de pus in clasor. Ba chiar mi-au adus una dintre cele mai misto vremi din viata mea.
Momentul datorita caruia simt cum ridurile de sub ochii mei de "16 ani pen' totdeauna" sau cositele mele albe si-au simtit desuetudinea, e faptul ca trupa veche se strange sa faca un demo pentru urmasii nostri din Cosbuc joia asta. Si eu n-am sa pot sa fiu acolo.
Si "hei, tramvaiul meu" se-ncheie aici amar ca vinul pelin sau lingurita de chinina inghitita cu putin inainte de a scrie postul. Atarnache de profesie am fost, atarnache am sa raman mereu cu voi, la intrarea actorilor cu flori, in scaunul din randul al patrulea din centru cu ochii inotand in lacrimi, cu zambetul radiind in ochii vostri cand iesiti la aplauze, cu noptile pierdute in dosul pieselor si cu legitimatia falsa de la FNT in buzunar.
Do You Remember The First Time? [A wee bit of the ol' ultraviolence via Pulp and my predilection to track melancholy in pulpy tones].

Bâldâbâc!

Cate-un pic, pic, pic... pentr-un concurs de creion de la Iasi am tradus niscai Eminescu obligatoriu si mi-a iesit ceva cam schilod, dar enfin...
Consider cǎ “traduttore, tradittore” este o maximǎ cât se poate de la obiect pentru orice traducere de poezie. La urma urmei, în poezie, mai mult decât în oricare alt tip de traduceri se comite o trǎdare a poetului şi a cititorului. Astfel poezia proprie-ţi este soţie, poţi s-o sculptezi moral, fizic, psihic şi formal cum îţi pofteşte inima, ca orice Pygmalion, dar poezia tradusǎ e cu totul altǎ poveste, nu este o poveste oficialǎ, de stare civilǎ, declarativǎ, nu-ţi este soţie ci amantǎ, în secret, printre tenebrele proprii şi iţele încurcate ale autorului. Constelaţia de cuvinte exacte care o formeazǎ nu-ţi permite prea multǎ libertate în aventura textualǎ, nu poţi s-o ciopleşti sau s-o îmbraci doar în haine plǎcute ţie, chit cǎ trebuie s-o iubeşti ca s-o traduci, trebuie ca schimbǎrile impuse de propriul filtru spiritual sǎ fie discrete, şi fidele cǎsǎtoriei dintre ea şi poet (dintre ea şi sens). Iertate fie-mi abaterile de la sfinţenia cǎsǎtoriei dintre poet şi cuvânt. Cred, totuşi, cǎ la poezie e ca la ecranizǎrile unor romane: imaginea despre personaje şi acţiune şi metaforele condensatoare nu pot fi niciodatǎ chiar cele din capul tǎu, cititorul, sau aceleaşi cu ale restului de cititori de partea regizorului. Iatǎ, deci, trǎdarea mea, sper, de proporţii mici.

Deepsea

The sea so deep under Phoebe’s pale ole gaze,

Clear like the sky so bright in her fair rays

Her bottom a whole world of dream-wrought glaze,

And on her rippled mirror-coat stars hang ablaze.

Come tomorrow – her majestic grace will go berserk

And her wondrous black gorge-world will shake

Clutching with her myriad limbs like giant rakes

Into watery graves – buried countries that will lurk.

Today she’s roaring torrents, tomorrow gurgling streams,

Harmony, neverending all bursting at the seams –

This is the seed of her darkened being, or so it seems.

This is the heart that’s pumping inside the sea of old.

For she cares not – about the feelings that we, mortals, hold -

Oh, stone cold, lonesome sea, oh, truth be told!

Papierkorb

The picture of the Meri Way (adecatelea drumurile [sale, poate] de tinerete al bloguitoarei sefe de pe tarlaua piticilor)
Curatenia de prima-oara (femininul orei...aia care trece incet si cu lesinuri...saruri pe la nas, conduri cu toc si funda, crinoline...)
Acu' doi ani buchiseam urmatoarele:

Samburi de scorbura

Ana avea o scobitura in mijlocul claviculei.Acolo isi tinea degetul cand nu avea buzunare. In restul timpului era tapetata cu toate comorile si resturile aurii. Scorbura continea: bilute chinezesti, biletele de la colega de banca, causul linguritei de botez, cocoloase de martipan, fire de martisor, agrafe in forma de scoica, nisip de pe stanci, cozi de vaca domnului, picaturi de mercur din termometru, banuti de ciocolata cu fata reginei, poze cu flamingo verzi, butoane de la tastatura, fire de par legate cu elastic pentru borcan, cioburi cu model de anvelope goodyear, fulare, nasturi cu litere si servetele pictate cu pesti, mine de creion 0.5, mustati rasucite, flori artificiale, sticlute de parfum pline cu miere, pensete pentru scosul unghiilor, fasii de film alb negru developat, oameni de pe fasiile respective, magneti pentru cerceii mamei, linii frante pe foi dictando, petale de brusture, cili de omida, broderii pe matase roz infatisand pisici siameze, dinti de furculita indoiti in spirale, pete solare, cuie portocalii cu picatele, coji de nuci, urechi de maimuta uscate cu foehnul,arcuri de pix, panglici de la palarii cu fructe, ochelari de muselina, benzi de magnetofon pe care erau insirati covrigei moldovenesti, lacatele de pe valizele unui parameci prinse impreuna cu scotch, lamele de microscop cu desene geometrice si iluzii optice, umori apoase in pahare de plastic, bucatele din ramele unor tablouri cu fete serioase, compot de caise cu samburi...

Tout ca veut dire: daca plantezi seminte de clavicula in pamant, rasar scorburi pleznind cu comori.

Recomand cu pumnii stransi la gura, o imbucatura dintr-o anume descriere din Roman Teatral a lui musiu Bulgakov. Una care valtzeaza printre firele mele de neuron ever since. Hausaufgabe, stimati cititori, cautati oul de pasti prin iarba foilor acestuia. Je vous en prie. Adica in genunchi.

Acompaniamentul flicaresc