Monday, September 24, 2007

Dama ludens si alte traznai



PF gavagai mi-a aruncat pisica-n ograda cu o nonsalanta ce-i sade bine unui dumnezeu de talia sa. Asadar m-am ales cu o leapsa si inca un oaspete de burlan mieunand sacaitor, si trebe sa trag piticii de coada sa scuipe degrab' cu ce se ocupa stapana lor in frageda-i pruncie si ce victime facea printre jucarii. Numai ca adesea alaturi cu trup si suflet si sora mea Alexe, camarada vajnica si neinfricata, my trusty sidecick.

1. Consemnarea cea mai timpurie din epopeea boacanelor Marievei este, joaca cu papiota de ata. La aproximativ un an cu totul si cu totul, Meri, se gasea poponet in fata unui falnic brad de Craciun garnisit cu cadouri si cu globuri numai bune de spart, beteala numai buna de facut lasou, ace de brad numai bune de ingurgitat si lumanari perfecte pentru a da foc la casa, insa departe de ea asemeni ganduri prevestitoare unei copilarii tarzii unde porecla urma sa-i fie cu precadere "Capul Rautatilor". O, nu, intr-unul din rarele ei accese constructive, Meri, desira o papiota cu ata rosie tacticos si cu daruire. Aceasta isi dadu obstescul sfarsit cateva ore mai tarziu cand zacea incalcita si incolacita in jurul piciorului de la fotoliul mare, pe covorul persan chel, in jurul bradului... Patimile papiotei au fost consemnate in caiet cu o bunavointa buniceasca din cale afara de stapanita si cu o caligrafie perfecta, citite cu aplomb sau chiar recitate de aceeasi bunica cu diverse ocazii festive. Vorbim de aceeasi persoana care cu greu a putut depasi socul ca la varsta de 18 ani sleahta mea de prieteni a rupt o coada de topor...si a trebuit sa spuna aceasta poveste mai departe la fiecare masa in familie de-atunci incoace. [ei, nu chiar]

2. Din ciclul promovat asiduu de Roald Dahl si de The Twits, copii sunt niste incornorati si pisicheri, varsta de 4 ani, respectiv 3 ani, doua fetite imbracate in salopete OshKosh inarmate cu o mana de creioane cerate crayola crestate de dinti de lapte si tocite pe varii foi de desenat, au declansat operatiunea Muppets. In sufragerie, deasupra patului bunicii care servea si de divan, atarna un tablou urias abstract cu mult maro roscat si niste linii nesigure, contururi complexe. Deloc sensibile la maiestria autorului, in urma unui consiliu in care yours truly a tinut un monolog patetic si manipulator catre sora (pe atunci) mezina, in care a convins-o ca un desen cu Big Bird si Elmo ar fi fost numai bun sa decoreze portiunea de perete galbui dintre tablou si studio. Zis si facut, cele doua vajnice artiste, au dat nastere unei mazgaleli simbolice, stil naiv, cu multiple curbe si depasiri de contur in nuante de galben-pui si rosu-carmin utilizand cele mai groase creioane cerate [care epuizandu-se si rupandu-se din cauza zelului, au trebuit suplimentate si cu verde si albastru]. De prisos, sa mentionez, ca adevaratele talente mereu sunt batute la popou de viata si pedepsite sa nu se mai atinga de ciocolata ascunsa in camara [a carei ascunzatoare fusese descoperita in urma unei misiuni de recunoastere]. Slava domnului ca in ziua urmatoare am reusit sa-mi ciobesc nitel teasta [exagerare poetica pentru o zgarietura], patandu-mi pijamaua cu trandafirasi si intalnindu-ma de urgenta cu doamna Pruna, doctorita, astfel pedeapsa fu ridicata la scurt timp. Urme ale talentului nostru incontestabil au mai ramas desigur, daca vreun vizitator binevoieste sa zgarie nitel spoiala, va descoperi ghemotocul de Muppets incovrigati de manuta noastra.

3. Cu-ocazia rudelor care s-au impachetat cu catel si cu purcel, s-au inghesuit in valize mari de piele si si-au luat campii rostogolindu-se in burta valizelor [asa-mi imaginam eu ca se procedeaza cand pleci din tara], Alexe si cu mine am fost rasfatate cu cadouri din strainezia indestulator. The crux of the matter era totusi ca oamenii care ne vedeau odata la 3 ani, isi imaginau ca eram fetite si ne jucam cu papusi, si ce alta papusa mai grozava decat Barbie cea blonda si cu chiloti de plastic tare. Ain't that cute? But it's wrong. Junele pristine fara sutien care aruncau ocheade ingenue sub boiala discreta au avut o soarta crunta in mainile duoului dinamic: am impartit metodele de tortura astfel ca eu ma ocupam de decapitarea orataniilor si de stilizarea podoabei capilare, mereu adoptand atitudinea dalilei fata de samson, iar Alexe avea in grija mestecarea plasticului cauciucos din care erau facute picioarele pana la cioturile albe din interior, tot ea era responsabila cu decoratiunile cu pixul: ochelari de soare, barba, mustati, cercei... De educatia fizica pentru papusile maltratate, ne ocupam in egala masura, fie ca erau zboruri dirijate din mainile uneia spre ale celelalte sau salturi mortale din patul suprapus. Odata ciuntele au facut chiar si bungee-jumping de la mansarda [cam pe la inaltimea etajului doi al unei vile] legate cu o franghie din cravate innodate, de multe ori nimerind in strada [pe care nu treceau prea multe masini], daca nu cu totul, macar cu capul proaspat indesat la loc pe umeri. Na, poftim, sa mai ziceti de copii ca-s ingerasi si neprihaniti! [Nu, nu era vina televizorului, pentru ca nu prea binevoiam sa ne uitam, antena de pe casa nu prindea mare branza. Insa cartile lui Roald Dahl ne erau biblii].

4. Sa nu credeti oare ca n-am batut mingea pe maidanul cartierului Aviatorilor. O, si inca cum. Alta jucarie de seama pentru noi au fost gardurile si zidurile. Si "Fatzea" [hihi v-ati ascunselea] was our game. Eram o sleahta de cateva fete si niscai baieti, o armata intreaga care se tupila prin curtile oamenilor de pe Strada Popa Savu, Porumbaru, Virgil Draghiceanu, Aleea Aviatorilor. Cu genunchi juliti, acoperiti de praf, coate pline de semne de buna purtare, tricouri hais, shorturi cea, lipaiam pe traseele noastre secrete care ne duceau de pe o strada pe alta [era o serie de strazi tricotate paralel], saream garduri, ne cataram in copaci, aruncam evident cate-un ochi pe geamurile pe langa care treceam. Ce mai niste mici infractori care umblau in haite. Demn de mentionat ar fi si ca un asemenea joc lua cateva ore bune si de multe ori, pentru ca locul unde se punea cel blestemat la a ne cauta prin tot cartierul era fix pe zidul casei mele, cand numara, ramaneam ultima si urcam in casa unde imbucam ceva bine-mersi, deschideam o carte si asteptam sa treaca cam o ora, aruncam un ochi pe geam sa vad daca "plimba ursul" bietul copil care se punea si daca nu se vedea prin apropiere, coboram ca un jaguar cele 2 etaje si scuipam ca o donsoara ce ma aflam.

Acuma desigur ca mai aveam miliarde de alte jucarii pe care le jughineam in voie, dar acestea sunt cele mai importante si cu grea inima nu l-am bagat in top pe elefantul Gogo, datorita caruia am zis eu primul meu cuvant (ca sa nu bag zazanie intre mama si tata), sau calculatorul care-mi crestea in brate si ma invaluia in jocurile sale cu grafica proasta sau fara grafica deloc [din cauza lui Prehistoric II am spart spaceul de la tastatura], cartile cu care dormeam sub perna [apoi ma miram ca ma doare spatele si grumazul] etc.
Cu amintirea asta cu picioare de tarantula, va las sa va savurati lunea si poate sa rupeti bucatica din amintiri si boieri dumneavoastra. Pe-asta o dau la liber ca doar n-o fi obligatie, ci placere sa starui printre hatisurile jucariilor. :P

Micul infractor pescuit de pe flickr

2 comments:

vlad said...

Meriiiiiii, noua ne e cam dor de tiiiiiiiiineeeee

catalina said...

trackback
De la Barbie doll la Barbie girl. Cati pasi?
http://catalinarezeanu.wordpress.com/2007/11/12/de-la-barbie-doll-la-barbie-girl-cati-pasi/