Sonata cu multe "cum..."

Azi va spunem pe stil american si far' de frica cum si-a adus madama cea cu biciul pe pitici de ceva ce n-a mai ascultat demuuult, de cand isi atineau discurile itinerariul in picap si se spalau in razele disdediminetii cu ape de pe geamurile mansardei vaste din Aviatorilor prin ale carei camere misterioase si-a plimbat madama copilaria.
Sa va divulgam mare secret mare, cocoana se reimprieteneste cu muzica clasica, si-si plimba urechile dealungul unor amintiri indepartate si pline de panze de paianjen cu aceasta ocazie.
La rand pe agenda de azi e minunata Sonata Kreutzer[adecatelea Sonata 9, Op 47 in La major], asa cunoscuta si iubita, care ti se cuibareste in urechi ca pelteaua de gutui si coji de portocale din camara, care iti cerne gandurile asezandu-le la raport, prezentand pusca, facand piruete in secret pe loc repaos.
Ma uit cu mintea spre momentul cand a scris-o Beethoven pentru George Bridgetower cu dedicatia: Sonata per uno mulaticco lunattico si cum la sfarsit ea a ajuns pe nedrept dedicata lui Rudolph Kreutzer din cauza unei insulte aduse de Bridgetower unei prietene a maestrului.
Cum dupa masura 35 din prima parte Beethoven a scris o bucata pentru pian care se repeta da cappo al fine, si in timpul primei auditii, exact la reluarea frazei, Bridgetower s-a asortat perfect cu pianul...
Cum Kreutzer avea sa declare ca Beethoven n-a inteles vioara niciodata, ca partitura de vioara e mult prea complicata si n-avea s-o cante in veci, chiar daca purta numele sau.
Apoi vazand Sonata minunata ca invapaietoare de pasiuni intre nevasta lui Poznisev si violonistul ei, cum notele i-au pecetluit destinul. Si in final cum vioara scapa mereu in tanguirea ei eluziva, caci proza sotului e-n sosete si nu se cade. De-altfel, amicul Tolstoi avea de bifat o concluzie pe masura.
Si te gandesti cate se ascund in dosul primei parti feroce si agitate ca o poveste care se tese pe loc, ca un secret zbuciumat, ca o criza de isterie, ca o girueta subreda in timpul unei furtuni, apoi cum isi unduieste corpul molatec de demoazela dormitand pe-un divan in partea a doua punctat pe alocuri cu cate o trezie si in final isi poarta corpul in ritm de tarantella ca o juna nimfeta fugarita de baietu' , din dosul fiecarui copac ivindu-i-se fata si spinii cautand sa i se infiga in condur ca sa joace si ei tontoroiu' de "puppy love".
Si-apoi te uiti prin pacla de intamplari la Bridgetower inmormantat sub numele unei femei, traind in saracie lucie pana la moarte si gandindu-se cum i-a smuls maestrul manuscrisul chiar in seara in care i-l daduse si cum il merita, cum in mestesugul cu arcusul, sonata era scrisa pentru el.


Coperta de la editia Pandora M a cartii, d-acilea