Saturday, March 24, 2007

Femeile lui Gauguin


Erau chiar ele doua asezate vis-a-vis de mine in 331. La inceput le-am urmarit cu coada ochiului [facusem privirea de copil politicos & curios] si ma gandeam ce bine le sta cu inelurile sfarcurilor iesindu-le din toate culorile bluzelor, scaldandu-si urechile in cerceii rotunzi din cositor, in vorbele dezorientate cautand Piata Dorobanti cu ranjete albe dezvelite.
Cea din dreapta era mai in varsta si mai serioasa un fel de amestec intre o Frieda Kahlo si o indianca neinfricata, cu linii frumoase ale fetei in mijlocul careia tronau ochiosii ochi inconjurati de piele oachesa si de miscari smeade. Negri ca fundul unei fantani pe sub ghizdul atent desenat. Pe varf de deget isi tinea unghiile murdare si galbene. Degetele le tinea frumos si osos incheiate stranse in jurul unui bilet alb si nepotrivit cu semetia ei. Daca ma gandesc bine ea ar fi trebuit sa taie bilete, sa puna taxa pe privit. Par negru ca pana corbului, cazut pe umerii ei de patruzeci de ani in jurul barbiei ascutite de niste buze desenate cu un toc de caligrafie pe pielea-i maslinie sanatoasa, ireala, bronzata.Sprancene perfect trasate si maini murdare prinse intr-un corp prelung si ascuns intr-o fusta rosie cu pasari albe.
Cea din stanga, tanara cu ochi indrazneti, da lectii din varful limbii, e mandra si-si dezveleste pietricelele dintilor de parca ar canta la xilofon. Isi freaca mana de urechea din care ii curg cerceii in forma de cercuri din tinichea pestrita, cerceii vor sa-i iasa din ureche, vor s-o lase in naivitatea indienilor care nu s-au lasat cumparati cu margele ["let's buy this place with beads, huh?"].
Infipta si pusa pe cucerit lumea noua da din cositele impletite cu ata rosie din par negru nesfarsit si isi tine cu mana camesoaia alba si cazuta, basmaluta ce i-a ajuns colier in jurul gatului si salba cu banuti lipsa. Intre buzele ei s-au pitit nerostite cuvinte de copilarie si vorbe cuminti ca niste ciorbe uriase secrete, ca izvoarele din pesteri.
Pielea le miroase a fum, a linguri de lemn si a caldari cu manere ciuntite. Privirile li se impletesc ca ciocane si nicovale si soarele le joaca intre dinti printre petecele de piele pupata cu sarg de acesta din urma.
N-as vrea sa-mi mai sara de pe buze vorbele care le spun ca Piata Dorobanti e la prima.
"N-am nici un leu", zice cea mai in varsta!
Normal, ca la voi in Tahiti nu se poarta leii.

3 comments:

MoniK said...

nu, in Tahiti se poarta Luna si doi bani jumate :)

merimeriquitecontrary said...

tihiii! dai cu somerset maugham in mine neprihanita?

MoniK said...

nu aveam sorcova :D
si pe coperta editiei de acasa de la mine stau femeile din autobuzul tau;)