Piticul Morocanila

Apai tre' sa zic cu manusita pe inima ca-s copil de la muma-sa si bunica-sa citire cu septe ani de-acasa (nu de la casa de copchii) ca mi-e tare greu sa nu zic "multamesc" cu una din cele doua variante de mimica & gestica:
a. privire smerita plecata in pamant si voce subtirateca susurand multamul
b. zambet larg pana la urechi, ochi de caprioara mangaiata pe cap.

Caracteristice mie sunt scene de tip unu: O madama juna la voce, toapa la suflet cu toacele sale cuie, saibe, pioneze a pasit gingas pe degetelele mele incaltate in sandale de catarator si isi infige tarusul in carnea marelui meu degetel in autobuz. Incepe sa urle ca descreierata ca de ce-i stau in drum... In soc si durerile (mai ceva ca ale facerii) ce au urmat n-am putut decat sa-mi cer scuze cu lacrimi in ochi. Adica tzopissima doamna m-a impuns cu calcaiele sale si eu molaia bine-crescuta planetei nu m-am clintit din tiparul politetii si ne-ripostei.
Scena de tip doi:
Preamultumirea. Tind sa multumesc vanzatoarelor de la paine, lapte, unt si oo de doua, trei, patru ori....

Asta ca sa aveti boieri 'mneavoastra o imagine despre ce-mi puiaza mintea spalacita (tumble dry, cred) ca-s fasticita rau. (ba, obsedata chiar sa ma fac placuta).

Azi, insa, m-am gandit serios sa ma las de meseria politetii dragalase. The reasons? There are no reasons..who needs reasons when you've got heroines... Si ce mai eroine am avut eu pe cap...
Cadru-plan:
Madama umflatica coada de cal si mina de contopista ma urmareste de la distanta cu ochi de vultur cand cercetam her wares cu interes si placere in cautare de plocon de ziua unei pretine. Ignor privirea de justitiara cu matura si ma decid sa-i calc taramul... Mare greseala!
-Nu poti intra! intoneaza cerbera pe un ton numai lapte prins si fiere.
- Nici o problema dar nu trebuie sa fiti atat de nepoliticoasa.
- Ce? Eu? Nepoliticoasa?
Intermezzo in care ma indrept din nou spre genti si ma hotarasc asupra uneia in graba eterna in care ma aflam si ma reped spre cerberica contopista.
Cand ma vede, cu o dragoste indicibila:
- Pleaca de aici. Ce cauti...
- Pai daca vreti sa stiti chiar vroiam sa cumpar o geanta...
- Da, sigur! (se vede treaba ca nu-i oferisem pe tava viata mea...)
Ma enervez si plec...
Dar aud peste umar in barba (caci, da, firele se iteau ici colo)...:
-Proasta dracului!
(#$%%^&**^$#$ La dracul, omule, mii de traznete!)
Intorc suav capul si intreb pe vocea cea mai politicoasa:
- N-am auzit ce-ati spus... ati putea sa repetati? Chiar nu v-am auzit...
Liniste.
Imi venea sa-i baigui o rautate de genu':
- Unora le place scoala, si altii ajung pe taraba.../ la taraba... !

Ei, si vedeti problema mea? Nu era mai bine daca-i ziceam fo' doua? Umilinta prin politete e eficienta, dar cea jignitoare e mai satisfacatoare.

And the day was (en)s(l)aved thanks to the Powerpuff Girls!

P.S. Trei ore mai tarziu cand m-am dus sa cumpar geanta (geanta n-avea nici o vina) n-a avut curajul sa mai dea ochii cu mine si a trimis un acolit de la taraba apropiata.

Lalaiala begins

Am un nou pitic pe incretitura:
Negro Spirituals.
Stiam de mai demult ca-s incredibile, ritmate si usor de cantat asa ca m-am chitit sa le aprofundez.
Doar soul-ul, blues-ul, jazz-ul, funk-ul si multe altele isi trag seva din ele.
M-au palit in moalele capului coloana sonora de la O, Brother Where Art Thou? (care e cea mai misto coloana sonora pe care am auzit-o ultima vreme, plecaciune!) si m-am intors acasa la baiatul Louie si Cartea Sfanta (care mi-a leganat primele cuvintele lalaite... Gagaaa Mozaz...[asta si gebek jojo! de la Bitalsi]).
Cu cat aflu mai mult va impartasesc ca sa va bucurati si boieri dumneavoastra de pseudo-recenzii facute de mana merinoasa.

Nota: Nu se vor exacte, instrumentatoare, pricepute sau bogate in cunostinte. Puietii recenzisti vor doar sa le aruncati o urechiusa si un ochisor (vorba bancului: daca nu mananci bataturica, nu capeti nici ochisor) pe la tusele de culoare care mi le inspira (nicidecum profesioniste, mai degraba carpelnite, facute dupa ureche).

Menajera la Menajerie

Locuiesc intr-o menajerie de sticla. De la camaruta mea intesata cu tot felul de roti pentru hamsteri, margele de sticla, poze colorate si alb negru si turnuri de carti infasurate in valuri de haine se incepe numaratoarea chiliilor din conacul din Dame du Roi. In camaruta de pe colt geamurile curg si fac giumbuslucuri ca oglinzile nastrusnice de balci, sub geamuri intr-o dezordine caracteristica clanului contrarian, se bat intre ei bujorii cu macii cu iasomiile cu irisii cu lacramioarele cu vitele nobile de burlan si cele iederoase de gard care mai de care sa ma vrajeasca cand mijesc ochiide cartita de sub plapuma.
Si totusi menajeria mea e ca un ochi de televizor. Nu e fir de perdea ca sa ma fereasca de diversii Big (si small si medium) Brothers and Sisters care "ochii-n fata si-i baga, stateau ca la cinemaaa, da' nici unul nu platea".



Acum, n-are rost sa neg am bifat pe raboj urmatoarele de nenumarate ori: rochie albastra, dantuit in chicere desnude, ca perdea tesuta nu prea am avut in vecii stravecilor amin (despre perdea sufleteasca si draperie corporala, povestea-i totusi alta, una care mai cu seama cade in falduri grele si bogate mereu. Uneori se mai ridica cu alcool. Dar shhh!). Si totusi mereu ma deplasez prin camera taras-grapis, ca un sacal, pe vine de parca as cauta ceva pe sub dusumele... Ma joc de-a v-ati ascunselea cu corpul meu de la calculator cand trece postalionul 331, adastez cu cartea in dulap, rosesc prosteste la cate un fluierat de mahala sau injur cu barbia ascutita amenintator privirile curioase...
Cateodata insa merg semeata cu privire de cadana si cu unduire de buze, ca in Purificare de Sarah Kane (unde Maria Magdalena statea la un moment dat intr-un cub de plastic transparent pe scena), ca si cand, cu ochii impietriti si nasul in vant, transformata deci in personajele noastre opuse de Teatru Sport, m-as imbraca in hainele cele noi ale imparatului si nimeni nu vede ca-n dosul esarfei petrecute dupa gat, in dosul aerului de vampa, turnata in peretii de sticla ai camerei sta aceeasi fata a noastra cu ochii in pamant si ii lungi, care vede lumea doar cu coada ochiului si la adapostul noptii de ganduri.
Locatarii menajeriei de sticla nu s-au gandit nicicand ca ar putea:
"Dar piranda s-a gandit Si-a pus taxa pe privit. A fost mare tragedie Da' bani a-nceput sa vie"
Si eu n-am incercat nicicand sa-mi mituiesc muzele, sa-mi iau personajele cu salariu de zbantuiala, sa-mi angajez stilouri, cumpar vorbe la borcan sau sa-mi cioplesc o cutie a milei pentru spectatori!
Exista doua explicatii desigur:
1. nu prea le am cu plasa de prins cuvinte (Se vede catifeaua rosie de la scaunele din sala oare? Baiete, adu lanterna!)
2. mi-am atarnat la sa nitel cam multi saculeti cu lene si magarusul meu a cazut in genunchi.

Dar la urma urmei intre orele 8 dimineata si 4 diminetei urmatoare (intre 1 - 5 se cheama madrugada la portocalezi) azvarl cu ganduri in stanga si-n dreapta. Si-s gratis. Apelati cu incredere la menajeria ganduri fugite de-acasa si sarite de pe(trecute) fix.

*Poza smulsa de mine din dogoare prin bunavointa bunului Proclet*

Paradise News

Fiica ratacitoare se intoarce. Faimosul sequel la Fiica Ratacitoare si prequel la succesul lampoonian Motivarea Absentelor.
Imbracata precum o Lara Croft aterizata in Hair si inarmata cu chef proaspat de scris:
Between the pen and the paperwork There must be passion in the language Between the muscle and the brain work There must be feeling in the pipeline.

Oricum mi-era tare dor de scris care pana la urma a batut bariera sictirului si a facut knockout lipsa sucului de la tzatza netului... (clicknet te iubim, noi ca tine nu gandim). Asa ca mi-am legat parul in codite, am bagat in buzunare toate panglicile si hainele de vara, sandalele si zambetele sucare si-am pasit cu voie buna si bastonul fluturand inapoi la blog.
Ouaf, exilul a luat sfarsit.
Vestile se prezinta in felul urmator:
- Fuse desfrau total in Valceaua Hobitilor (copirait la domnu' cu maimuta, se stie el). Cu repaos binemeritat, iarba taioasa si preaverde (superlativ absolut), coronite, fuste in vant, mancare dezghetata la burdihan, piept de pui in ploaie, picioare goale, votca in flacari pe-o farfurioara, varii jocuri de carti si vilegiatura in floare.
- In camera Alisei se infiinta ceva ce-ar dori sa fie rafturi de pervaz unde s-au infiintat teancuri: 1 bucata pervaz juma' pentru carti de citit si miscellanea, cealalta pentru carti fara de care subsemnata n-ar putea pleca de-acasa.
- Si anul cesta isi facura aparitia cei dintai maci in gradina prin bunavointa lui pater familias dupa plimbare pe camp... Biroul merinos este scaldat in ei si inima-i danseaza pe buza vasului in care stau dimineata de dimineata.
- Muza Cheflia si-a intors faldurile spre mine din nou. Gandurile piticilor de pe creier s-au transformat in pitici de gradina. Adica madam Cheflie ti-e mare gradina!Aviz iubitafizicienilor!

Bucataria, c'est fini, mes amis! Comedia n-are sfarsit! (Adica that's not all folks).

Comic relief

Banc inspirat de o insemnare de-a lui gavagai:
Pe vremea impuscatului la macelarie, stiute fiind conditiile din vremurile de aproape de apusul regimului, dialogul se desfasura in felul urmator:
- Domnisoara, gheare de gaina aveti?
- Avem.
- Dar, domnisoara, cap de porc aveti?
- Avem.
- Si totusi limba de vaca aveti?
- Da.
- Doamne, ce monstru ingrozitor trebuie sa fiti!

Opium

Toata tevatura asta cum ca omul modern se sustrage poalelor divinitatii si nu mai canta in strana/struna bisericii decat din an in Pasti (cand pirotehnistii isi plescaie barfele in curte printre mii de corpuri straine), n-are decat una bucata justificare. Oamenii au stramutat obiectul afectiunii religioase catre alte taramuri. Indraznesc sa afirm ca l-am descoperit acum niscai saptamani.
Se numeste religia pe card. E lesne de inteles din cauza formei de marketing avansate: accesul la lacasele de cult facil si fara prea mari rigori sau coduri sartoriale (abolirea basmalutzei si vestmintelor decente). Enfin peretele din care curg bani e accesibil numai celor alesi (The Elect), celor care poseda card!
Si, mari, ce cozi vartoase se vad diminetele... ma duc cu gandul la putinele amintiri pe care le am despre anume codoaie la care ma "neastamparam" (ca de astampar nu putea fi vorba pe vremea aia). Cum stau costumele ordonate cu pumni incrancenati, cu priviri evlavioase!
Cand omul ajunge la bancomat (caci asa se numesc locasele reprezentative ale divinitatii, Sfanta Banca impreuna cu partenerul dansei Sfantul Cont), isi arunca privirea spre icoana interactiva, ii atinge din incheieturi tegumentele numerotate... mangaie duios tastele, priveste plin de speranta, isi indreapta privirea spre geamurile cladirii de 15 etaje din clestar, apoi pleaca capul smerit si intinde mana (mai stiti ce spuneam despre mainile intinse?... asta chiar spune o poveste).
Daca dupa o vreme nu-i cad in mana niste bilete de iertare providentiala in diverse culori vii din plastic stralucios cu alte icoane pe ele... asa de suvenir (asta pentru The Elect), atunci privirea smerita se schimba intr-una imploratoare mai intai, apoi pumnul se strange, ochii se umbresc, obrazul se incrunta... in veacul nerabdarii (timpului, Morometii dixit) Dumnezeu e pret-a-porter ca altfel, ne gasim un altul dupa principiul "mix and match" ("combine and conquer)...
In momentul de furie contra divinitatii isi leapada pumnii si falangele in peretii plini de bani...
Si mai zice lumea ca razboaiele religioase se poarta doar in tari "necivilizate". (With a little help from our friends... our various oil-hungry friends...).
Intr-o zi de primavara un domn in costum negru cu pantofi cu gaurele si sosete albe... ingenunchea in fata unui bancomat. Isi apropia fata de icoana incastrata in sticla, icoana LCD (mai ceva ca cele miscatoare) si ii soptea cuvinte fierbinti... "Salveaza-ma, Doamne, de Sfantul Faliment, de overdraftul de la cartea de credit....!"
Avea dreptate Mos Marx.
Sau nu va fi deloc (insert bomba atomica here/incalzire globabala/strat de ozon fisurat pe alocuri...si alte chestii in care crede secolul nostru ^:)^).

Bâldâbâc!

Cate-un pic, pic, pic... pentr-un concurs de creion de la Iasi am tradus niscai Eminescu obligatoriu si mi-a iesit ceva cam schilod, dar enfin...
Consider cǎ “traduttore, tradittore” este o maximǎ cât se poate de la obiect pentru orice traducere de poezie. La urma urmei, în poezie, mai mult decât în oricare alt tip de traduceri se comite o trǎdare a poetului şi a cititorului. Astfel poezia proprie-ţi este soţie, poţi s-o sculptezi moral, fizic, psihic şi formal cum îţi pofteşte inima, ca orice Pygmalion, dar poezia tradusǎ e cu totul altǎ poveste, nu este o poveste oficialǎ, de stare civilǎ, declarativǎ, nu-ţi este soţie ci amantǎ, în secret, printre tenebrele proprii şi iţele încurcate ale autorului. Constelaţia de cuvinte exacte care o formeazǎ nu-ţi permite prea multǎ libertate în aventura textualǎ, nu poţi s-o ciopleşti sau s-o îmbraci doar în haine plǎcute ţie, chit cǎ trebuie s-o iubeşti ca s-o traduci, trebuie ca schimbǎrile impuse de propriul filtru spiritual sǎ fie discrete, şi fidele cǎsǎtoriei dintre ea şi poet (dintre ea şi sens). Iertate fie-mi abaterile de la sfinţenia cǎsǎtoriei dintre poet şi cuvânt. Cred, totuşi, cǎ la poezie e ca la ecranizǎrile unor romane: imaginea despre personaje şi acţiune şi metaforele condensatoare nu pot fi niciodatǎ chiar cele din capul tǎu, cititorul, sau aceleaşi cu ale restului de cititori de partea regizorului. Iatǎ, deci, trǎdarea mea, sper, de proporţii mici.

Deepsea

The sea so deep under Phoebe’s pale ole gaze,

Clear like the sky so bright in her fair rays

Her bottom a whole world of dream-wrought glaze,

And on her rippled mirror-coat stars hang ablaze.

Come tomorrow – her majestic grace will go berserk

And her wondrous black gorge-world will shake

Clutching with her myriad limbs like giant rakes

Into watery graves – buried countries that will lurk.

Today she’s roaring torrents, tomorrow gurgling streams,

Harmony, neverending all bursting at the seams –

This is the seed of her darkened being, or so it seems.

This is the heart that’s pumping inside the sea of old.

For she cares not – about the feelings that we, mortals, hold -

Oh, stone cold, lonesome sea, oh, truth be told!

Amenintare

Proclete, pregateste-te, te-astept cu flori in gara si inima colorata pe dinauntru la buzunar!
>:)
Cotropitorii copitati Inc.

Frica de poezie

Tin strans in mine rigiditatea si respectul care te tine pe scaun cu gulerul scrobit zgariendu-te. Tin strans in mine frica de piruete. Canoanele care nu te lasa sa rescrii cu inima o poezie tradusa in lumea ta.
S-o scrii cu ochii inchisi din limba in care s-a nascut in mintea ta, s-o iubesti, ca s-o traduci. Altfel, monser, nu se poate. Nu se cade?! Nu, nu se poate. In poezie se cad acrobatii care cu cele secrete care cu cele pe fata (ca un ceas cu matele pe-afara).
Mie mi-e frica sa ma apropii de ea, as vrea s-o cunosc mai bine, s-o pacalesc cu minciunile mele obisnuite, s-o uimesc cu scamatorii de sens, s-o castig.
Uf, nu-mi vinde si mie cineva un pont cum sa scap de manierele astea care ma fac sa n-o iubesc ci doar s-o admir cu precautie ca pe un tapir intr-o cusca? Ca pe un zepelin...
Cand eram mica-mica faceam tot ce ma speria mai tare doar-doar m-o parasi frica si buna crestere in fata unui text...
Mi-e asa o frica ca am s-o omor cand ma apuc s-o decortic. Si daca ar fi poezia mea as putea s-o tai si s-o umflu asa cum ma loveste pe mine nebunia, dar
atunci cand traduci poezia altcuiva, si-o iubesti pentru asta, esti amantul ei, nu "the husband" ci "the lover", mereu miseleste si pe ascuns, cam ca Almasy si Katharine Cliffton.
Cand traduci in loc sa te iubesti pe tunuri, te iubeste printri ostretze...
Poate incerc sa ma impac cu rolul de amanta... La urma-urmei mereu colind printre tenebre, cand se ingana ziua cu noaptea...


Poza e o eliotzenie a domnului Erwitt

There is a crack in everything... That's how the light gets in...

For the sake of bridges: Dylan Thomas si Leonard Cohen glasuiesc la unison.
Unul cu umerii cazuti si ochii pofticiosi cu mainile mari si celalalt tanar inecat
in bautura uitandu-se cu dispret la intelectualismul lui T.S. Eliot.

Leonard Cohen - Anthem

Light breaks where no sun shines
by Dylan Thomas

Light breaks where no sun shines;

Where no sea runs, the waters of the heart

Push in their tides;

And, broken ghosts with glow-worms in their heads,

The things of light

File through the flesh where no flesh decks the bones.



A candle in the thighs

Warms youth and seed and burns the seeds of age;

Where no seed stirs,

The fruit of man unwrinkles in the stars,

Bright as a fig;

Where no wax is, the candle shows its hairs.



Dawn breaks behind the eyes;

From poles of skull and toe the windy blood

Slides like a sea;

Nor fenced, nor staked, the gushers of the sky

Spout to the rod

Divining in a smile the oil of tears.



Night in the sockets rounds,

Like some pitch moon, the limit of the globes;

Day lights the bone;

Where no cold is, the skinning gales unpin

The winter's robes;

The film of spring is hanging from the lids.


Light breaks on secret lots,

On tips of thought where thoughts smell in the rain;

When logics dies,

The secret of the soil grows through the eye,

And blood jumps in the sun;

Above the waste allotments the dawn halts.

Do not go gentle into that good night

by Dylan Thomas

Do not go gentle into that good night,

Old age should burn and rave at close of day;

Rage, rage against the dying of the light.



Though wise men at their end know dark is right,

Because their words had forked no lightning they

Do not go gentle into that good night.



Good men, the last wave by, crying how bright

Their frail deeds might have danced in a green bay,

Rage, rage against the dying of the light.



Wild men who caught and sang the sun in flight,

And learn, too late, they grieved it on its way,

Do not go gentle into that good night.



Grave men, near death, who see with blinding sight

Blind eyes could blaze like meteors and be gay,

Rage, rage against the dying of the light.



And you, my father, there on the sad height,

Curse, bless, me now with your fierce tears, I pray.

Do not go gentle into that good night.

Rage, rage against the dying of the light.

Papierkorb

The picture of the Meri Way (adecatelea drumurile [sale, poate] de tinerete al bloguitoarei sefe de pe tarlaua piticilor)
Curatenia de prima-oara (femininul orei...aia care trece incet si cu lesinuri...saruri pe la nas, conduri cu toc si funda, crinoline...)
Acu' doi ani buchiseam urmatoarele:

Samburi de scorbura

Ana avea o scobitura in mijlocul claviculei.Acolo isi tinea degetul cand nu avea buzunare. In restul timpului era tapetata cu toate comorile si resturile aurii. Scorbura continea: bilute chinezesti, biletele de la colega de banca, causul linguritei de botez, cocoloase de martipan, fire de martisor, agrafe in forma de scoica, nisip de pe stanci, cozi de vaca domnului, picaturi de mercur din termometru, banuti de ciocolata cu fata reginei, poze cu flamingo verzi, butoane de la tastatura, fire de par legate cu elastic pentru borcan, cioburi cu model de anvelope goodyear, fulare, nasturi cu litere si servetele pictate cu pesti, mine de creion 0.5, mustati rasucite, flori artificiale, sticlute de parfum pline cu miere, pensete pentru scosul unghiilor, fasii de film alb negru developat, oameni de pe fasiile respective, magneti pentru cerceii mamei, linii frante pe foi dictando, petale de brusture, cili de omida, broderii pe matase roz infatisand pisici siameze, dinti de furculita indoiti in spirale, pete solare, cuie portocalii cu picatele, coji de nuci, urechi de maimuta uscate cu foehnul,arcuri de pix, panglici de la palarii cu fructe, ochelari de muselina, benzi de magnetofon pe care erau insirati covrigei moldovenesti, lacatele de pe valizele unui parameci prinse impreuna cu scotch, lamele de microscop cu desene geometrice si iluzii optice, umori apoase in pahare de plastic, bucatele din ramele unor tablouri cu fete serioase, compot de caise cu samburi...

Tout ca veut dire: daca plantezi seminte de clavicula in pamant, rasar scorburi pleznind cu comori.

Recomand cu pumnii stransi la gura, o imbucatura dintr-o anume descriere din Roman Teatral a lui musiu Bulgakov. Una care valtzeaza printre firele mele de neuron ever since. Hausaufgabe, stimati cititori, cautati oul de pasti prin iarba foilor acestuia. Je vous en prie. Adica in genunchi.

Acompaniamentul flicaresc

Thumbelinul...

Motto-role:

"Mic ca un scaun, mic-mic ca un scaun..."

Aş vrea sǎ scriu o carte micǎ şi chealǎ, dar cu coperţi groase şi pline de crestǎturi atente. Cartea mea cu calviţie prematurǎ şi litere mari rǎsfirate între rânduri, ar avea un singur scop clar formulat de pe-acuma: (dar, hai sǎ vorbim tiptil cǎci dacǎ dǎm prea tare din unghiile de la picioare se trezeşte prichindeaua cu pricina şi declamǎ cǎ nu e vis secret... cǎ e viitor posibil, îşi ia titulatura de plan...enfin şi toatǎ cavalcada) *salve de salbe de tobe* apǎi sǎ ţinǎ închis între foştii copaci fǎcuţi pastǎ numele meu de fatǎ.Vai, doamne fereşte, nu pentru cǎ aş vrea sǎ rǎmân cunoscutǎ pe vecie sau imortalizatǎ în vitrina vreunei prestigioase biblioteci, turnatǎ în socluri prin holuri de facultǎţi, stând drepţi şi fǎcând şmotru punţi de lemn de cireş sau regǎsindu-mǎ în înjurǎturile bǎieţandrilor de liceu!

Ci pentru cǎ dupǎ ce cresc din pielea de fatǎ şi îmi rǎmâne numele mic, am sǎ-l uit şi am sǎ-l pun în paranteze (de egzemplu Honorina Mazǎre (fostǎ Lecca)). Şi cin’ ştie, poate n-am sǎ mai ştiu sǎ mǎ caţǎr în copaci sau sǎ mǎ strâmb la copii din autobuz, sau sǎ fug cât mǎ ţin poalele fâlfâinde ale fustei dupǎ vreun prieten strigând cât mǎ ţin baierele porecle şi cuvinte de sub limbǎ. Totuşi, dacǎ-l prind între coperţi de carte (care se ştie cǎ adǎpostesc nume şi aventuri cu duiumul şi le dau drumul doar când vreun brav cititor cu ceapǎ şi sfadǎ îşi rǎşchirǎ degetele asupra lor) am sǎ dorm împǎcatǎ cǎ dormiteazǎ acolo în fund de raft cu picioarele împopoţonate cu julituri şi vânǎtǎi spânzurate în gol peste cotoare, cu codiţele prinse cu elastic de borcane în dezordine şi rochiile rupte, faţa mânjitǎ bine cu noroi.

Între litere sǎ pǎşeascǎ micuţul nume plin de vocale şi dimineţi în picioarele goale intre cântece fluierate.

Goarna de dimineata

Oh Mom, the dreams are not so bad
It's just that there's so much to do
And I'm tired of sleeping

[Hum hum vacanta si vin bun, hoinareli si tobogane]

Oh Mom, that man he ripped out his lining
He tore out a piece of his body
To show us his "clean quilted heart"

[And all I could muster to say was: Won't you spare a pound of flesh?]

Am avut dintotdeauna o slabiciune pentru Days of Open Hand si pentru Tired of Sleeping, ca, visatorii par excellence trebuie sa aiba si ei un imn, nu? Suzanne Vega, entao!

Gemahlte Papagalen

În Cairo, pe aleea papagalilor de import, eşti bǎtut la cap de pǎsǎri aproape vorbitoare. Pǎsǎrile strigǎ şi fluierǎ aşezate în şiruri lungi ca un bulevard cu pene. Ştiam ce trib a cǎlǎtorit pe ce drum al mǎtǎsii sau al cǎmilelor, aducându-le în micuţele lor palanchine peste întreg deşertul. Cǎlǎtorii de patruzeci de zile, dupǎ ce pǎsǎrile fuseserǎ prinse de sclavi sau culese ca nişte flori din grǎdini ecuatoriale şi puse în cuşti de bambus pentru a pluti pe acel râu care este comerţul.Pǎreau nişte mirese într-un ritual de curtare medieval.

Stǎteam printre ele. Îi arǎtam un oraş care era nou pentru ea. Palma ei mi-a atins încheietura mâinii.

— Dacǎ ţi-aş încredinţa viaţa mea, ai scǎpa-o pe jos.Nu-i aşa?

Nu am zis nimic.

(Pacientul Englez, Michael Ondaatje. Univers, 2005)

(Adecatelea in titlu: papagal vapsit. Poza ciordita cu atentie de aici)

Domnului Paciurea...

Iote, natiune, in ce ma transform mandea la caderea noptii! The Jellicle Cats, zic!

You Are a Chimera

You are very outgoing and well connected to many people. Incredibly devoted to your family and friends, you find purpose in nurturing others. You are rarely alone, and you do best in the company of others. You are incredibly expressive, and people are sometimes overwhelmed by your strong emotions.

What Mythological Creature Are You?

Franzele si corturi

In filmele din capul meu [zilnic intre 06:30 - 08:20 si 20:00 - 23:00] s-a nascut ideea unei brutarii intr-un cort mare multicolor unde clovnii sa framante coca [ce mai batai cu aluat s-ar incinge], trapezistii sa modeleze baghetele de la 3 metri, aruncatorii de sabii sa le sectioneze ca gangsterii pe cei care pierd la barbut, mimii sa le dea cu faina [stergandu-se pe fata de resturi], suflatorii de flacari sa aprinda focul sub cuptor, fachirii sa-si ofere talpile de termostat, acrobatele cu caii lor coame impletite cu staniol sa poarte pe umeri lungile palete cu coci decupate, sa pluteasca in mirosul de miez abia scos din cuptor fierbinte, pitulat in test. Femeia cu barba sa impinga carucioare pline de colaci si de japoneze, de polonezi pictati cu sirop, de covrigi plouati cu susan si mac [toate buzunarele ei sunt ticsite cu miros de paine calda si paini inghesuite i se itesc din san. Barba e acoperita de firimituri si resturi din coji de paine, chifle pe jumatate mancate ii atarna de maneci.
Piticii se incurca printre picioarele clovnilor cu pensule sa unga cu ou colacii, sa verse sirop fierbinte, sa lege formele cu maini mici si dibace, cu incheieturi invizibile.
Elefantii sa se aseze in genunchi pe spatele lor, in adancitura spatelui se nasc painile framantate.
Madam ghicitoarea si-a schimbat turbanul cu stele din tinichea cu unul alb din elastic, cu obrajii ei rumeni si buzele ei ca niste saci calzi pentru dintii crem, care stralucesc in soare din loc in loc, imparte pe deasupra tejghelei franzele cu mainile-i butucanoase si nesfarsite, unghiile-i taiate patratos rosii crapate.

Clientii isi umplu sacosele si isi lipesc nasurile prin crapaturile cortului in intestinele comediei de la brutarie. Acum isi ranjesc complice toti: Panem et circensis. Ba chiar paine calda si circ pe gratis.
[Daca nu i-ar lua pudelul cu farfuria pe nas si covrigul in coada la trei pazeste n-ar mai pleca aburul boulanger].

Corcovado

Num cantinho um violão
Este amor uma canção
Pra fazer feliz a quem se ama
Muita calma pra pensar
E ter tempo pra sonhar
Da janela vê-se o Corcovado
O Redentor que lindo

Quero a vida sempre assim
Com você perto de mim
Até o apagar da velha chama
E eu que era triste descrente desse mundo
Ao encontrar você eu conheci
O que é felicidade, meu amor

Copchilarisme

Ca sa nu mai raman repetenta si anul acesta, am inceput operatiunea "Supt Deget" conjugata frumos cu "a da in mintea copiilor". Daca ma gandesc bine, comparatia intre mintea mea si una de copchil ar fi cam jignitoare pentru copil si nivelul avansat de cunostite pe care eu cu siguranta nu le posed, astfel anunt schimbare de sintagma in "a da in minte de meri".
*fata de copchil pierdut in magazinul de dulciuri in sectorul martipan*
I give the floor to Ana Blandiana (surle si trambite si caraitoare):

Orchestra din cada
de Ana Blandiana

Doamne, ce trasnaie
E la mine-n baie!

N-ai sa gasesti niciodata
Ceva mai ciudat,
Pamantul in lat
De-ar fi sa-l cutreieri:
La mine in cada
S-a instalat
O orchestra de greieri!

Sa vezi comedie:
Nimenea nu stie
Cum de-s acolo,
Dar cert e
Ca interpreteaza
Si numere solo
Si concerte.

Si, mai ales, e evident
Ca formatia e pururea treaza.
Daca are talent
Nu se stie,
Dar e sigur ca are insomnie.
Abia pun geana pe geana,
Ca incepe o soprana,
Acompaniata de o darabana;

Abia adorm usor,
Ca se dezlantuie un tenor,
Acompaniat de cor;

Nu apuc sa visez ceva,
Ca se porneste o geampara;

Si nici nu dorm o ora,
Ca se incinge-o hora.

Si de-ar canta mai incet, bunaoara,
Dar nu-i orchestra, e o fanfara!

Spuneti-mi ce-ati face voi
Cu-asa niste artisti de soi?

Eu, in urma unor lungi discutii,
Am gasit mai multe solutii.

Prima (umilitoare si greu de facut):
Sa ma mut.

A doua (simpla, dar nesigura): sa le ofer
Un somnifer.

A treia (costisitoare si cu neputinta):
Sa le gasesc o alta locuinta.

A patra (iluzorie, dar plina de umor):
Sa-i plasez la un ansamblu de folclor.

A cincea (dificila si ironica):
Sa-i invat sa cante muzica simfonica.

Si ultima (daca nu se lasa in nici un fel dusi):
Sa fac un dus.

Unde fugim de-acasa

Saptamana viitoare pe joi si pe vineri
Mandra contrara, neam de beginneri,
Se deplaseaza cu foi si scame,
La un concurs de integrame.

Na, c-am mintit, nu-i chiar asa,
Baroaneasa de Munchausen (sic!) dansa era:
Isi ia geamantanul, face schimb de alcov,
Si aterizeaza drept la Brasov.

Sa tie la fete sfintite de literatura,
O mica prelegere despre natura.
Ei, nu chiar natura cu iarba,
Zice ea razand usor in barba.

Natura, asadar, cea de costum,
Ce-ascunde de-a curmezisul poetului din drum,
Poeziei scrise, chipurile, pentru copii cuminti.
[Care nu-i chiar usa de biserica, dragi parinti.]

Asa ca a luat-o la pieptanat,
Ca orice incepator bine-intentionat,
A scos-o la hora pe madam Ana.
Cum care? Chiar doamna Blandiana.

Si la mezat sau produs in nestire,
Ca din copchilarie amintire,
Pe Mother Goose cu-a sa ostire,
Zambind in colt a nedumerire.

Le-am asezat intr-un castron,
Aliniate frumos cam ca la xilofon,
Pe cele care se ascund si dau si ton,
Pe cele care urla din amvon,

Care pe care despre politichie,
Despre motani de fabule din bagdadie,
Si le las sa mi se incurce printre picioare,
Si pe sub limba pe fiecare.

Ba chiar am scris si o lucrare,
Trasa de par si incropita la intrare.
Compusa pe genunchi, printre picaturi de mare,
Ca sa pot sa mai umblu nitel in multele goale picioare.