Torte mustind de bezna

Genţiene de Bavaria

Nu fitecine are parte de genţiene-n a sa casă

În molcomul Septembre, la linul, mohoratul Michaelmas.

Genţiene de Bavaria, mari, albastre ca-nserarea, fuioare de beznă

Care cotropesc chiar ziua, precum o torţă face cu-albastrul ei de fum

atuncea când coboară peste-al lui Pluto alean,

Torţe unduitoare arzând întunecat cu albastră flamă,

Ce-n puncte apăsate se preschimbă, strânse-n îmbrăţişarea zilei dalbe,

Florile-torţe ale întunericului celui albastru şi adânc de fum,

Ale uimirii lui Pluto albastru-nserate,

Lămpi mustind de beznă aninate-n încăperile De-Apoi,

arzând-albastru de-nserat,

Şi răspândind al întunericului braţ, albastru de-înserat, la fel cum

Din palidele lămpi a lui Demetra lumina aievea-izvoade.

Conduce-ţi-mă, dară, păşiţi degrab’ în faţă.

Culege-mi o genţiană, adă-o torţă!

Să rătăcesc doar cu-albastra torţă-furcă ‘cestei flori,

În jos pe scările cu beznă din ce în ce mai deasă,

acolo unde albastrul e întunecat cu-albastru

şi-acolo unde calcă Persefona, acum, să trec din îngheţat’ septembre

către tărâmul de orbire unde chiar întunericul în beznă deasă se trezeşte,

Şi Persefona însăşi rămâne doar o voce

Sau întunericul ce se răsfiră în beznă şi mai deasă

în braţele plutonice, pătrunsă adânc de patima amară în neştire,

învăluiţi pesemne în falnica mândrie a torţelor de întuneric,

ce arunc-un văl de

beznă peste mireasa blestemată şi-al său mire.