Friday, November 30, 2007

Balada celor 3 cu 3 si-un pic


Apai cred ca era cazul sa ma strecor afara dintr-un razboi de tesut metanii si tristeturi arvunite de imaginatia bogata, voi nu?
Dapai pen' ca toti ce ma inconjoara urasc aftabuzele si transportul in comun, m-am hotarat sa-mpart povestile mele frumoase cu arcele lui Goe, poarcele lui Zoe, potroacele de Poe... Condurii mei farmecati care ma poarta spre o lume de liniste sufleteasca chitita-n balamuc si-n vacarm. Eu cred ca 331 e fermecat, un Knight Bus care-ti sare-n ajutor. E molcom dimineata si prinde aripi noaptea, e cald si aburind iarna ca o farfurie cu supa pe roti. Ticsit din cap pana-n picioare cu norod de toate culorile si etatile. Tremura ca o piftie cand merge repede si mugeste din frane prin fata casei mele fara perdea. Si cand ma urc in el imi vine sa traiesc. Acum conitelor si conilor stimati ce-mi mai calcati poate pragul, dar luxul asta static de a citi cu jumatatile de ora in mijloc de oameni, de a vedea soarele cum se iteste piste Aleea Kisseleff promenada infofolita-n copaci si-n biciclete nocturne cu ghidoane din coarne de berbec care-mpung trecatorii, ii mare lucru, parol. Sa ai timp sa stai la stopuri si sa privesti oamenii din masinile de pe langa cum conduc cu ochii carpiti si gesticuleaza pe muzica de dimineata, cu galgaie cafelele si se varsa in poalele lor costumate de sedinta. Sa vezi cravate legate la stop cu sarg si muierusti bleached care spoiesc retrovizorul. Mame permanentate rastindu-se la odrasle incinse cu centuri de siguranta care-si baga destele-n nas falanga cu falanga. Ehehei, fatul meu, oare tu o sa mai ai timp de asta? Sa te zgaiesti la frunzele de toamna cum cad din picoare de oboseala, la asfaltul care naduseste vara si curge jilav pe piatra cubica....Noaptea cu alei goale din spatele Casei Scanteii cand ies melcii de mana la sosea si studentele cu fuste scurte de la internat. Sa mirosi prin geamuri primavara cand accidentele de masina picteaza carosabilul.
Aveti putintica rabdare, stimabililor....
Si cum ii naravul stapanei piticilor, va face prinsoare ca va zice de-acusi incolo-sha pana i s-or istovi izvoarele povesti coapte sau necoapte, minaciuni de Vonnegut (soma) su adevaraciuni curate ca lamura si impanate cu visul lui Parpanghel si bufonii lui Dimov.

Balada celor 3 cu 3 si-un pic

Sa tot fie, mari, 4 ani de zile
De cand umblu-aiurea: falfai din papile,
Manc din peisaje, ascult la tarana,
Dantez in viraje, tin urechea-n mana,
Sorb de prin asfalturi, rup din conversatii,
Pasc litere-n falduri, nu cobor in statii,
Cuvinte flecare le insir pe loc,
Dau cu derbedeii zburdalnic noroc;
Fac dresaj cu sfichiul de bici impletit
Din bucati de limba pentru nesimtit.
Zau de plec de-acasa, daca am uitat,
Goblenul si acul, rasul capiat.
Sa brodez schelete de istorisiri,
Pasol na turbinka, ca ma-ntorc cu zbiri!
Trei voinici din cifre, aftabuze albe,
glasuiti acuma ca m-intorc cu jalbe
protapite bine pe picior de UE;
Fartate, cenzura-mi e nitel cam suie!
Iertare domnita daca am uitat
sa sarut condurul cesta lung si lat.

Du-ma 331 un la rascruce mare,
Cu artere-adanci brazde pe ogoare.

Friday, November 23, 2007

Ingropata in cuvinte


S-au intors frumusetile... Au inceput sa iasa de sub pietre ca soparlele la soare...
Mi se bat cuvintele ca turcii la gura.
Chefurile se ridica din frunze de ceai, ideile se destrabaleaza in scris in camarute inguste si friguroase, intre rafturi de carti si postere scorojite cu irlanda si sfinti medievali. De-abia imi mai tin cuvintele pe mine sa nu cada pe foaie (asa de infofolita-s) despre cam ce-am cercetat in ultima vreme si cum am iesit din gaura de iad care m-a inghitit o vreme.

Am siroit pe langa dop in pivnita de limbi straine pana am inteles ce cautam si mi-am dat seama ca lucrurile citite mereu se imbina in jurul lucrului meu preferat din lume. Se brodeaza jocuri, ironii, fericiri, amaraciuni, reguli de joc, chei care deschid imparatii de ganduri, cosite aruncate din turnuri ca niste fuioare toarse si daruri ale scriitorilor pe care le descoperi dupa luni de taina cu cartile inchise. Multumescuti domnule Carroll ca m-ai adus inapoi la vechea-mi cercetare in tainele placerii in joc si ghicitoare, care n-are a face cu bine si rau, ci mai degraba cu placere si chin, care-s binecuvantari/blesteme mai importante si mai interesante in literatura.

Tuesday, November 20, 2007

Torte mustind de bezna



Genţiene de Bavaria

Nu fitecine are parte de genţiene-n a sa casă

În molcomul Septembre, la linul, mohoratul Michaelmas.

Genţiene de Bavaria, mari, albastre ca-nserarea, fuioare de beznă

Care cotropesc chiar ziua, precum o torţă face cu-albastrul ei de fum

atuncea când coboară peste-al lui Pluto alean,

Torţe unduitoare arzând întunecat cu albastră flamă,

Ce-n puncte apăsate se preschimbă, strânse-n îmbrăţişarea zilei dalbe,

Florile-torţe ale întunericului celui albastru şi adânc de fum,

Ale uimirii lui Pluto albastru-nserate,

Lămpi mustind de beznă aninate-n încăperile De-Apoi,

arzând-albastru de-nserat,

Şi răspândind al întunericului braţ, albastru de-înserat, la fel cum

Din palidele lămpi a lui Demetra lumina aievea-izvoade.

Conduce-ţi-mă, dară, păşiţi degrab’ în faţă.

Culege-mi o genţiană, adă-o torţă!

Să rătăcesc doar cu-albastra torţă-furcă ‘cestei flori,

În jos pe scările cu beznă din ce în ce mai deasă,

acolo unde albastrul e întunecat cu-albastru

şi-acolo unde calcă Persefona, acum, să trec din îngheţat’ septembre

către tărâmul de orbire unde chiar întunericul în beznă deasă se trezeşte,

Şi Persefona însăşi rămâne doar o voce

Sau întunericul ce se răsfiră în beznă şi mai deasă

în braţele plutonice, pătrunsă adânc de patima amară în neştire,

învăluiţi pesemne în falnica mândrie a torţelor de întuneric,

ce arunc-un văl de

beznă peste mireasa blestemată şi-al său mire.

Darkness drenched torches



Bavarian Gentians

by D.H. Lawrence

Not every man has gentians in his house

in soft September, at slow, sad Michaelmas.

Bavarian gentians, big and dark, only dark

darkening the daytime, torch-like, with the smoking blueness of Pluto's

gloom,

ribbed and torch-like, with their blaze of darkness spread blue

down flattening into points, flattened under the sweep of white day

torch-flower of the blue-smoking darkness, Pluto's dark-blue daze,

black lamps from the halls of Dis, burning dark blue,

giving off darkness, blue darkness, as Demeter's pale lamps give off

light,

lead me then, lead the way.

Reach me a gentian, give me a torch!

let me guide myself with the blue, forked torch of this flower

down the darker and darker stairs, where blue is darkened on blueness

even where Persephone goes, just now, from the frosted September

to the sightless realm where darkness is awake upon the dark

and Persephone herself is but a voice

or a darkness invisible enfolded in the deeper dark

of the arms Plutonic, and pierced with the passion of dense gloom,

among the splendor of torches of darkness, shedding darkness on

the lost bride and her groom.


Ce greu e sa scoti un dop de sampanie!


Mi s-a pus un fel de dop sub care nici nu se mai vad bulele care mi se agita prin stomac si plamani si cutremurele care mi se cuibaresc la subsuoara. E epidemie de noduri marinaresti la mine in gat, cercetasii si matelotii si-au facut ceva de lucru la ele.

E tare ciudat cum ca nu mai pot scrie. Nu mi s-a mai intamplat in veci sa nu pot sa insir macar doua-trei margele pe siragul din Cuvantul Micromoale.
Imi vine sa dansez deasupra tastelor si sa scuip sau sa scurm din cuvintele incalzite prin pulovere si cotloane infofolite ale sufletului. Si nu ma asculta picioarele, mainile mi se impleticesc, limba se innoada. Poate dac-o iau catinel, ca-n exercitiul acela de la actorie unde trebuie sa te ridici de pe un scaun atat de incet cat celalalt sa nu te vada, si scriu ticait, ascuns si putin o sa curg pe langa dop, fara sa se prinda gheonoaia sub presiune.
Am sa merg cu putin de-a busile,
fluierand si mugind din toate gusile
(si tatanile),
si cu mana dezvatata am sa man de litera baltata,
Pana se asterne la pascut pe blog cocotata.



Vino, vino, mos Nene care ma dai in scrinciobul impletit din fir de gene!

Those Dancing Days Are Gone
Carla Bruni
[William Butler Yeats]

Come, let me sing into your ear;
Those dancing days are gone,
All that silk and satin gear;
Crouch upon a stone,
Wrapping that foul body up
In as foul a rag:
I carry the sun in a golden cup.
The moon in a silver bag.
I carry the sun in a golden cup.
The moon in a silver bag.

Curse as you may I sing it through;
What matter if the knave
That the most could pleasure you,
The children that he gave,
Are somewhere sleeping like a top
Under a marble flag?
I carry the sun in a golden cup.
The moon in a silver bag.
I carry the sun in a golden cup.
The moon in a silver bag.

I thought it out this very day.
Noon upon the clock,
A man may put pretence away
Who leans upon a stick,
May sing, and sing until he drop,
Whether to maid or hag:
I carry the sun in a golden cup,
The moon in a silver bag.
I carry the sun in a golden cup.
The moon in a silver bag.