Lemn dulce

Cazuta de pe rafturile de pe prichiciul geamului, deschisa cu degete infrigurate, prins sonetul de ureche si ascultat ticaitul, smotruit cu degetele cantande pe tastatura, intortocheat in cvartete de coarde ale lui Haydn, cantec de adormit piticii care astazi implinesc precis un an de cand si-au smuls semintele din haul gurii mele internetice. Piticii care au crescut intr-un an cat altii in sapte zile, care mugit, au scancit, au dantzuit, au glasuit, au incretit din nas, si si-au dezvelit dintii inspumati, s-au betivanit din cuvinte, li s-a urcat la cap si au motait intr-o rana la marginea drumului cu doape in urechi de multe ori. Piticii far' de numar ce mi-au arat tarlaua creierului si mi-au ingrijit vorbele ca ata lenesului, le-au taiat ca niste Norne si le-au shtuchit cand li s-au parut vulgare ca pe cojile de seminte de dovleac.
Eh, piticilor mei underage plantati in faldurile [putintele] ale creierului meu, le canta conu' Shake la drum de sara, cu miros de regina noptii si alte perdele de vanilie ca miroaznele ce te lovesc in the wake of vreo tzoapa intocata.

Sonnet 128
How oft, when thou, my music, music play'st,
Upon that blessed wood whose motion sounds
With thy sweet fingers, when thou gntly sway'st
The wiry concord that mine ear confounds,
Do I envy those jacks that nimble leap
To kiss the tender inward of your hand,
Whilst my poor lips, which should that harvest reap,
To be so tickled, they would change their state
And situation with those dancing chips,
O'er whom thy fingers walk with gentle gait,
Making dead wood more blest than lips.

Since saucy jacks so happy are in this,
Give them thy fingers, me thy lips to kiss.

Poza sterpelita de pe blogul aista

Telegrafiate

Ca nu-l mai deschisesem de mult pe omul care-mi ridica firele de par de pe ceafa si le impleteste in mii de culori, I give thee,
*drumroll*



Triunghiul Bermudelor
de Gellu Naum

Acum cand ploaia ma imbratiseaza cu "umeda ei voluptate"
ma gandesc la fata aceea
pierduta de mult cine stie pe unde
fata care picta flori de camp si intorcea panzele cu fata la zis
ca sa nu le vad si sa nu ma infurii
fireste ca ne e frig ne murdarim cu pamant si ne raan
prea multe radacini prea incalcite Ar trebui pana una alta sa
ma adapostesc undeva sa ma curat cu peria de scanduri
ar trebui sa spun ceva niste cuvinte dar stiti bine ca nu se
poate
fiindca devin sublim un fel de inger
si eu de cate ori ma simt asa spal vasele sau matur curtea
ca sa restabilesc neantul unui deznadajduit echilibru
Dar toate astea nu insemneaza nimic pe langa taraitul
greierului imprimat pe banda de magnetofon
ca glasul prietenului meu care a murit de tanar si de atunci
scrie versuri si cate si mai cate
in timp ce undeva cine mai stie pe unde fata aceea imbracata
imbracata in patrafir de aur isi zvanta pletele
ametita de vuietul in care ne cautam unul pe altul si ne iubim
nebuneste

Pozela devianta ici

Cofeturi diabet, Cofeturi zaiafet

Din intelepciunea domnului W.H. Auden, bucatica rupta din As I Walked Out That Evening.
Care-i poezea despre trecerea timpului si alte teme profund antipatice mie. :P Mi-am facut si eu de lucru cu o forfecuta, ca deh, nu da briciul pe mana maimutei!
Sigur ce-i pe placul ochilor pompez pe blog ca, na, mi-e greu s-ascund indragosteala.
E mare si nu incape in dulap.

"I'll love you, dear, I'll love you

Till China and Africa meet,

And the river jumps over the mountain

And the salmon sing in the street,



'I'll love you till the ocean

Is folded and hung up to dry

And the seven stars go squawking

Like geese about the sky."

Catre tantarii ce si-au facut musuroaie

in locuri strategice pe toata pielea mea...
Dar eu ii iert si le dau un poem baban
Despre piscaturi si Autan.

Asadar il imprumut pe Marin Insoritul, deloc insolitul.

Don Juan

Dupa ce le-a mancat tone de ruj,
Femeile
Inselate in asteptarile lor cele mai sfinte,
Au gasit mijlocul sa se razbune
Pe Don Juan.

In fiecare dimineata,
In fata oglinzii, dupa ce isi creioneaza sprancenele,
Isi fac buzele
Cu soricioaica,
Pun soricioaica in par,
Pe umerii albi, in ochi, pe ganduri,
Pe sani,
Si asteapta.

Ies albe in balcoane,
Il cauta prin parcuri,
dar Don Juan, cuprins parca de-o presimtire,
S-a facut soarece de biblioteca.


Nu mai mangaie decat editii rare,
Cel mult brosate
Nici una legata in piele,
Decat parfumul budoarelor,
Praful de pe antici
I se pare mult mai rafinat.

Iar ele asteapta.
Otravite-n cele cinci simturi - asteapta,
Si daca Don Juan si-ar ridica ochii
De pe noua lui pasiune,
Ar vedea-n fereastra bibliotecii
cum zilnic este inmormantat cate un sot iubitor,
Mort la datorie,
In timp ce-si saruta sotia
Din greseala.

Pupa-v-ar Autanul meu de bestii bazaielnice!

Ilustrata pescuita de pe flickr

Paparuda

Se apropie de noi bǎlţile... Bǎlţile cu picioare de fete mestecând în ele...

Bucǎţele smulse din nebunia
Despletitǎ cu miros de mac
Cu gust de burlan cǎlit
Ce-o faci searǎ de searǎ
Deltǎ somnului.

Paparudǎ, rudǎ,
Frunzeşǎ şi hâdǎ!

Sǎ le cuibǎreascǎ fustele în gǎoacea vântului
Şi tu sǎ le faci cu ochiul cel spuzit de picuri dulci.
Din frunze ude cânte ele legǎnat
Hora picioarelor de fete mestecând în bǎlţi.

Joacǎ, joacǎ, bǎiete!
Vântu-ţi zboarǎ râu de plete!

Potoapele de vorbe prelingǎ-ţi-se prinse
între trǎznete şi acoperisuri
gǎurite de şuvoaie
şi şuviţe de ploaie.

Cârnǎ frunzǎ, fatǎ manzǎ!
Strâmbǎ fatǎ, -n cap galeatǎ!

Vino sǎ-ţi aşezi obrajii
-n cercurile ameţitoare fǎcute de
picioare de fete din bǎlţi

Zi-le, mǎri, cu noroc,
ciur cu apǎ-n iarmaroc!

Urechile-ţi scufundate-n sunetul mǎrii
prins între cochilii de asfalt plouat
haine curg, leoarcǎ botezat,
cu nisip dintre degetele

bǎlţilor de fete despletite
ce se apropie mestecând picioarele
ploilor noastre.


Hop-ş-aşa!

Bâldâbâc!

Cate-un pic, pic, pic... pentr-un concurs de creion de la Iasi am tradus niscai Eminescu obligatoriu si mi-a iesit ceva cam schilod, dar enfin...
Consider cǎ “traduttore, tradittore” este o maximǎ cât se poate de la obiect pentru orice traducere de poezie. La urma urmei, în poezie, mai mult decât în oricare alt tip de traduceri se comite o trǎdare a poetului şi a cititorului. Astfel poezia proprie-ţi este soţie, poţi s-o sculptezi moral, fizic, psihic şi formal cum îţi pofteşte inima, ca orice Pygmalion, dar poezia tradusǎ e cu totul altǎ poveste, nu este o poveste oficialǎ, de stare civilǎ, declarativǎ, nu-ţi este soţie ci amantǎ, în secret, printre tenebrele proprii şi iţele încurcate ale autorului. Constelaţia de cuvinte exacte care o formeazǎ nu-ţi permite prea multǎ libertate în aventura textualǎ, nu poţi s-o ciopleşti sau s-o îmbraci doar în haine plǎcute ţie, chit cǎ trebuie s-o iubeşti ca s-o traduci, trebuie ca schimbǎrile impuse de propriul filtru spiritual sǎ fie discrete, şi fidele cǎsǎtoriei dintre ea şi poet (dintre ea şi sens). Iertate fie-mi abaterile de la sfinţenia cǎsǎtoriei dintre poet şi cuvânt. Cred, totuşi, cǎ la poezie e ca la ecranizǎrile unor romane: imaginea despre personaje şi acţiune şi metaforele condensatoare nu pot fi niciodatǎ chiar cele din capul tǎu, cititorul, sau aceleaşi cu ale restului de cititori de partea regizorului. Iatǎ, deci, trǎdarea mea, sper, de proporţii mici.

Deepsea

The sea so deep under Phoebe’s pale ole gaze,

Clear like the sky so bright in her fair rays

Her bottom a whole world of dream-wrought glaze,

And on her rippled mirror-coat stars hang ablaze.

Come tomorrow – her majestic grace will go berserk

And her wondrous black gorge-world will shake

Clutching with her myriad limbs like giant rakes

Into watery graves – buried countries that will lurk.

Today she’s roaring torrents, tomorrow gurgling streams,

Harmony, neverending all bursting at the seams –

This is the seed of her darkened being, or so it seems.

This is the heart that’s pumping inside the sea of old.

For she cares not – about the feelings that we, mortals, hold -

Oh, stone cold, lonesome sea, oh, truth be told!

There is a crack in everything... That's how the light gets in...

For the sake of bridges: Dylan Thomas si Leonard Cohen glasuiesc la unison.
Unul cu umerii cazuti si ochii pofticiosi cu mainile mari si celalalt tanar inecat
in bautura uitandu-se cu dispret la intelectualismul lui T.S. Eliot.

Leonard Cohen - Anthem

Light breaks where no sun shines
by Dylan Thomas

Light breaks where no sun shines;

Where no sea runs, the waters of the heart

Push in their tides;

And, broken ghosts with glow-worms in their heads,

The things of light

File through the flesh where no flesh decks the bones.



A candle in the thighs

Warms youth and seed and burns the seeds of age;

Where no seed stirs,

The fruit of man unwrinkles in the stars,

Bright as a fig;

Where no wax is, the candle shows its hairs.



Dawn breaks behind the eyes;

From poles of skull and toe the windy blood

Slides like a sea;

Nor fenced, nor staked, the gushers of the sky

Spout to the rod

Divining in a smile the oil of tears.



Night in the sockets rounds,

Like some pitch moon, the limit of the globes;

Day lights the bone;

Where no cold is, the skinning gales unpin

The winter's robes;

The film of spring is hanging from the lids.


Light breaks on secret lots,

On tips of thought where thoughts smell in the rain;

When logics dies,

The secret of the soil grows through the eye,

And blood jumps in the sun;

Above the waste allotments the dawn halts.

Do not go gentle into that good night

by Dylan Thomas

Do not go gentle into that good night,

Old age should burn and rave at close of day;

Rage, rage against the dying of the light.



Though wise men at their end know dark is right,

Because their words had forked no lightning they

Do not go gentle into that good night.



Good men, the last wave by, crying how bright

Their frail deeds might have danced in a green bay,

Rage, rage against the dying of the light.



Wild men who caught and sang the sun in flight,

And learn, too late, they grieved it on its way,

Do not go gentle into that good night.



Grave men, near death, who see with blinding sight

Blind eyes could blaze like meteors and be gay,

Rage, rage against the dying of the light.



And you, my father, there on the sad height,

Curse, bless, me now with your fierce tears, I pray.

Do not go gentle into that good night.

Rage, rage against the dying of the light.

Copchilarisme

Ca sa nu mai raman repetenta si anul acesta, am inceput operatiunea "Supt Deget" conjugata frumos cu "a da in mintea copiilor". Daca ma gandesc bine, comparatia intre mintea mea si una de copchil ar fi cam jignitoare pentru copil si nivelul avansat de cunostite pe care eu cu siguranta nu le posed, astfel anunt schimbare de sintagma in "a da in minte de meri".
*fata de copchil pierdut in magazinul de dulciuri in sectorul martipan*
I give the floor to Ana Blandiana (surle si trambite si caraitoare):

Orchestra din cada
de Ana Blandiana

Doamne, ce trasnaie
E la mine-n baie!

N-ai sa gasesti niciodata
Ceva mai ciudat,
Pamantul in lat
De-ar fi sa-l cutreieri:
La mine in cada
S-a instalat
O orchestra de greieri!

Sa vezi comedie:
Nimenea nu stie
Cum de-s acolo,
Dar cert e
Ca interpreteaza
Si numere solo
Si concerte.

Si, mai ales, e evident
Ca formatia e pururea treaza.
Daca are talent
Nu se stie,
Dar e sigur ca are insomnie.
Abia pun geana pe geana,
Ca incepe o soprana,
Acompaniata de o darabana;

Abia adorm usor,
Ca se dezlantuie un tenor,
Acompaniat de cor;

Nu apuc sa visez ceva,
Ca se porneste o geampara;

Si nici nu dorm o ora,
Ca se incinge-o hora.

Si de-ar canta mai incet, bunaoara,
Dar nu-i orchestra, e o fanfara!

Spuneti-mi ce-ati face voi
Cu-asa niste artisti de soi?

Eu, in urma unor lungi discutii,
Am gasit mai multe solutii.

Prima (umilitoare si greu de facut):
Sa ma mut.

A doua (simpla, dar nesigura): sa le ofer
Un somnifer.

A treia (costisitoare si cu neputinta):
Sa le gasesc o alta locuinta.

A patra (iluzorie, dar plina de umor):
Sa-i plasez la un ansamblu de folclor.

A cincea (dificila si ironica):
Sa-i invat sa cante muzica simfonica.

Si ultima (daca nu se lasa in nici un fel dusi):
Sa fac un dus.

Femeile lui Gauguin

Erau chiar ele doua asezate vis-a-vis de mine in 331. La inceput le-am urmarit cu coada ochiului [facusem privirea de copil politicos & curios] si ma gandeam ce bine le sta cu inelurile sfarcurilor iesindu-le din toate culorile bluzelor, scaldandu-si urechile in cerceii rotunzi din cositor, in vorbele dezorientate cautand Piata Dorobanti cu ranjete albe dezvelite.
Cea din dreapta era mai in varsta si mai serioasa un fel de amestec intre o Frieda Kahlo si o indianca neinfricata, cu linii frumoase ale fetei in mijlocul careia tronau ochiosii ochi inconjurati de piele oachesa si de miscari smeade. Negri ca fundul unei fantani pe sub ghizdul atent desenat. Pe varf de deget isi tinea unghiile murdare si galbene. Degetele le tinea frumos si osos incheiate stranse in jurul unui bilet alb si nepotrivit cu semetia ei. Daca ma gandesc bine ea ar fi trebuit sa taie bilete, sa puna taxa pe privit. Par negru ca pana corbului, cazut pe umerii ei de patruzeci de ani in jurul barbiei ascutite de niste buze desenate cu un toc de caligrafie pe pielea-i maslinie sanatoasa, ireala, bronzata.Sprancene perfect trasate si maini murdare prinse intr-un corp prelung si ascuns intr-o fusta rosie cu pasari albe.
Cea din stanga, tanara cu ochi indrazneti, da lectii din varful limbii, e mandra si-si dezveleste pietricelele dintilor de parca ar canta la xilofon. Isi freaca mana de urechea din care ii curg cerceii in forma de cercuri din tinichea pestrita, cerceii vor sa-i iasa din ureche, vor s-o lase in naivitatea indienilor care nu s-au lasat cumparati cu margele ["let's buy this place with beads, huh?"].
Infipta si pusa pe cucerit lumea noua da din cositele impletite cu ata rosie din par negru nesfarsit si isi tine cu mana camesoaia alba si cazuta, basmaluta ce i-a ajuns colier in jurul gatului si salba cu banuti lipsa. Intre buzele ei s-au pitit nerostite cuvinte de copilarie si vorbe cuminti ca niste ciorbe uriase secrete, ca izvoarele din pesteri.
Pielea le miroase a fum, a linguri de lemn si a caldari cu manere ciuntite. Privirile li se impletesc ca ciocane si nicovale si soarele le joaca intre dinti printre petecele de piele pupata cu sarg de acesta din urma.
N-as vrea sa-mi mai sara de pe buze vorbele care le spun ca Piata Dorobanti e la prima.
"N-am nici un leu", zice cea mai in varsta!
Normal, ca la voi in Tahiti nu se poarta leii.

Gol-golut despre Quite Contrary

Pozele cu mine in picioarele desnude mai tarziu. Pana una-alta am hotarat sa dezvalui sursa ungerii pe crestetul meu blogator de Merimeriquitecontrary.
Pe vremea cand piticii erau si pe dinafara pe covor, iar cei de pe creier nu se prea vedeau cu lupa, Bombitza [daca unii copii au capul patrat, al meu era sferos] auzea pentru prima oara urmatoarea poezioara:

Mary Mary quite contrary, How does your garden grow? With silver bells and cockle shells And pretty maids all in a row.

Si la prima coada de ochi ce i-o dai resemnat de pe covor, pare sa fie despre incapatosenia micutei Mary a carei gradinuta nu prea creste pen' ca in loc de ingrasaminte hranitoare si ape dulci in stropitoare o impopotoneaza cu niscai clopotei, scoici incochiliate si gagicute la coada la ceai. Nimic gresit acilea.

Dar, cum imi plimbam picioarele ostenite pe pamblica netistica aseara dau peste o explicatie dardaielnica a acestui catren incantator. S-apai Mary cea cu "nu" in brate este Maria Tudor cunoscuta sub numele de Bloody Mary care mi ti-i lua pe protestanti si mi ti-i punea la niste cazne de mai mare durerea printre ei. Si protestantii se intrebau cum de-si mai au loc mormintele la ea in batatura la Turnul Londrei deasupra carora cresteau floricele.
Silver Bells erau niste zdrobitoare de deshte intre doua suprafete metalice care se insurubau din ce in ce mai tare producand urlete de opera si confesiuni vremelnice. Cockle Shells nu sunt scoici, ba nu deloc, mi-s niste instrumente nu prea placute care se agatau de partile rusinoase ale corpului.
Iar donsoarele puse la rand pentru ceai de fapt, erau ghilotine deguisee, pen' ca numele dat primelor scurtatoare de cap era Maiden. [Femeile care trebuiau deci scurtate se luptau cu pumni, palme, dinti si urlete si calaii cei decent imbracati in negru si cu un topor in brate, trebuiau sa le fugareasca ca la hora. Asa ca, mai curat, mai uscat, a tasnit ghilotina]. Scurtandu-l si pe maiden de coada, in cantec s-au ales cu "maid" care stau cuminti asteptand dame bine si lorzi tradatori [sau nu] sa-si piarda capul [si la propriu si la figurat].

Serveste de exemplu, ca merinoasa should not be taken lightly. Cine stie ce idei imi vin si mie, sa implinesc profetia.

Ars patetica

Sunt o maidaneza de tobogan.
Un copil de sotron.
O fetita de mingi.
O sandala de nisip.
O inghititoare de valuri.
Un pitic de ciment.

Sunt o poeta vagaboanda.
Un stecker de acoperis.
O prinzatoare de scame.
O hoata de buzunare goale.
Un om in patru labe.
Un pahar plin cu ziare.


Sunt o macara de gradina.
O nebuna de trefla.
O stergatoare de urme.
Un horn la calorifer.
Un evantai cu surprize.
O guma de mestecat tare.

Si cand scriu,
Totul devine adecvat,
Compartimentat,
Zurliu si feroce.
Ca un vierme de matase
Neascultator si rusinos.

De fapt pur si simplu sunt
Si pur si simplu scriu.

De jolies pensées interlopes

Pénélope

Toi, l'épouse modèle, le grillon du foyer,

Toi, qui n'as point d'accrocs dans ta rob' de mariée,

Toi, l'intraitable Pénélope,

En suivant ton petit bonhomme de bonheur,

Ne berces-tu jamais en tout bien tout honneur

De jolies pensées interlopes?

De jolies pensées interlopes...

Derrière tes rideaux, dans ton juste milieu,

En attendant l'retour d'un Ulyss' de banlieue,

Penchée sur tes travaux de toile,

Les soirs de vague à l'âme et de mélancolie

N'as tu jamais en rêve au ciel d'un autre lit

Compté de nouvelles étoiles?

Compté de nouvelles étoiles...

N'as-tu jamais encore appelé de tes voeux

L'amourette qui passe, qui vous prend aux cheveux ?

Qui vous conte des bagatelles,

Qui met la marguerite au jardin potager,

La pomme défendue aux branches du verger,

Et le désordre à vos dentelles?

Et le désordre à vos dentelles...

N'as-tu jamais souhaité de revoir en chemin

Cet ange, ce démon, qui, son arc à la main,

Décoche des flèches malignes,

Qui rend leur chair de femme aux plus froides statues,

Les bascul' de leur socle, bouscule leur vertu,

Arrache leur feuille de vigne?

Arrache leur feuille de vigne...

N'aie crainte que le Ciel ne t'en tienne rigueur,

Il n'y a vraiment pas là de quoi fouetter un coeur

Qui bat la campagne et galope!

C'est la faute commune et le péché véniel,

C'est la face cachée de la lune de miel

Et la rançon de Pénélope,

Et la rançon de Pénélope.

Gradinita Gargantua si Pantagruel

[Sau scoala Olga Gudynn de Balet si Bune Maniere, aparent fosta dansatoare de can-can pe muzica clasica nu stia bancul si se umbla cu dubite inscriptionate]

Domnule mascarici,
In saptamana ce urmeaza aveti urmatoarele sarcini de bifat:

• Dimineti furate pe banda, desculti, raspar matinal, zambete in somn, miorlaieli in vis, aromeli de boabe de cafea, zgomot de rasnita
  
• Atentiune maxima la cana de ceai din care ies lighioane cu nume de feline si care dezleaga limbi si suflete intre cardamon rasnit si chiftele arabesti
  
• Glume cu zmei si zmee [sotia zmeului], spuse pe nerasuflate tuturor localnicilor navetisti
  
• Dupa-amiaza cu lecturare conjuncta in care impiegata donsoara Voleuza isi va sprijini omoplatii de spatele dumneavoastra. Din cand in cand i se va auzi vocea savurand franturi de carte prinse intre file, la care veti da din cap a dezbatere si veti izbucni in argumente
  
• Achizitionarea unei vate de zahar pentru a decora seninul aproape kitsch cu niscai oameni cu capul in nori
• Sarituri de pe o terasa de bloc [sau blog, pentru momentele sedentare] pe alta pana se termina orasul si se fac casele mici si din carton
• Plantatul unui semafor in curtea din spate, sa vedem daca-i cresc mai multe culori
  
• Decupaj de cuvinte amestecate pentru a lipi pe frunte bule de vorbire numai cu prostii
  
• De-a baba oarba cu invartite si leapsa pe clocite [nu se accepta decat de la aur in sus] in timpul vreunui examen oral
• Inventarea unui limbaj cu cuvinte destul de mari cat sa contina o zecime din ceea ce vrem sa zicem de fapt, care acuma e prins in cuvinte prea putin sucare si sarace, cu mana intinsa dar fara poveste
  
• Prefacere de cearta, sceneta spontana, pacaleli insirate, jigniri sub centura de acalmie
  
• Dezlegat fedeles picioare prin orasul vechi cu dezhibat de ganguri si granguri
  
• De-a hotii si vardistii cu jandarmii din parcuri [sa-i deghizam in hoti si sa-i prindem cu "Pac-Pac"]
• Trotzbal [Adecatelea sportul aruncatului cu punga de plastic la cos, folosind un bat manuit pricepelnic in timpul asediului echipei adeverse care-si doreste sacosa pentru uzul altui cos]
• Zapada bagata pe sub guler care se scurge printre vertebre ca un sarpe
• Procesul complex de a dansa tango pentru a face strejinica [= ce creste pe streasina casei si ne da umbra si vin]
• Sodron cu bilute chinezesti de sticla [marbles] aruncate pe Magheru' in mijloc de aflux de birje pe la un 1 la pranz sa 9 dimineata
• Vorbit in limbi straineze imaginare cu gagicile de la posta, gesticulat pentru invaluire [teatru sport skill]
• Prefacut lumea in nuca, pusa in san, si uitat la ea prin deschizatura decolteului ca la un diafilm in intunericul cald de-acolo. Batut cu biciul de in cele patru vanturi si dat lume nedumerita inapoi in batatura ei
• Aruncat cu peria, oglinda si cositza pentru ca sa creasca paduri bogate in capul oamenilor cheliosi, lacuri adanci si reci in desert si sfarsituri lungi la filmele siropoase
• Desurubat capac creier pentru vizionarea viselor unul altuia, aruncat cu floricele in crestetul capului si dat in bobii de la fundul pungii cu sus-mentionatele floricele.
• Desplanificat si urmarit firul evenimentelor in ordine aleatorie dand cu banul, zarul, cautand haruspicii si metode de a dejuca planurile mamei omida intr-ale sale globuri de cristal si alte cantece proaste de la infama lalaiala de la Conexiuni. Lupta de clasa impotriva unor siroposenii de neam prost, fortate si ras-auzite pe deasupra garduletului vecinului.
  

Ritual

There are times when you feel like making love to a book.

Si atunci te primenesti inainte de intalnire, deretici mintea de toate minele antipersonal, de prejudeca(r)ti, strecori sub perna busuioc [ca sa visezi concluziile dintre file], aburesti ce ai in cana si astepti ireprosabil, rosu ca para focului in obraji sa bata discret la usa ochilor tai cu slovele ei.

Inainte de a o sorbi din cuvinte, ti-o imaginezi un pic, ii tesi o poveste ghicita, admiri coperta [fie lucioasa in culori vii, chitinoasa, ca o piele putin uscata cateodata, fie veche, plina de riduri, cu semnaturi mazgalite, subliniata, cu coperte purtand urmele ca niste scoarte de copaci seculari plini de noduri si inele, sau imbracate in ciorapi de piele de maini de tabacar. [pai, ce tabacarii nu-si tabacesc mainile tabacind? Nu raman bucatele din pieile lor proprii si personale in cartile pe care le imbraca? Ei, asta-i buna!]. Apoi le iei cu zaharelul, le asezi usurel langa tine, le imblanzesti, cauti orice scuza ca sa le simti mirosul: ba de pasta proaspata [ ca sa-ti aduci aminte de aventurile cu aracet si ata din copilarie], ba de aer statut, de hartie batrinicioasa [ca sa simti conturul mainilor prin care au mai trecut, urmele de grasime de copil, de burice de degete grase care intorc fila cu fila]. Folosesti drept pretext, supracoperta, "blurb"-ul, datele despre autor [o intrebi de rubedenii, de slujba, de copii, etc].
Si-apoi, pe neasteptate faci cateva piruete stangace, si te arunci asupra ei cu corp cu tot, o pui la pamant si-ti asezi degetele pe gatul ei in dreptul beregatei si te duci glont la incheieturile ei, pe care le deschei din ochi.
Nu, nu, sa schimbam, totusi viteza de condor, ca doar nu vrei s-o iei asa, fara pic de "sentiment la corazon"! O iei de incheietura, deci, si-i zici dintr-un fragment de ella si de louis, [stii, draga mea, e cam frig afara...nu vrei sa mai adastezi o tara cu mine?]. Doar o carte trebuie ademenita, imblanzita [apprivoisé, pentru tine as pune chiar si diacriticele principesul meu], trebuie castigata ca o recompensa cand ai chef sa faci dragoste cu ea.

Ce face oare o carte sa fie buna? O fi nevoia de a o devora? Felul in care ti se da incet-incet ca un teaser, tachinandu-ti fiecare por, trezindu-ti imaginatia, tragand de axonii mintii tale ca la corzile de vioara intinse la maxim care vibreaza la o picatura de praf? Pe mine ma prind cele care-ti dau doar indicii care asteapta inainte sa te lase sa ajungi la sufletul lor, pentru ca atunci cand e vorba de o surata cu slove :"I long to see you naked in your body and your soul" sau "Show me your sole/soul, I like to study shoeprints", n-o vreau direct, scurt, carnal si suficient cat sa-mi astampere setea de a ingurgita ceva, n-o vreau facuta gazeta, sul de citit in camera unde si regele merge singur. Si ma intreb asa ca din seninul unei zi de ianuarie [frizand in aprilie] cum de-si dau jos toate desuurile unele carti si asa in fata oricui intreaba de Fanny Fara Preget? Si Duras stie sa scrie, are mana si fler, si totusi iti serveste pe taraba de toate ca un negustor de carne si ca rebusurile care-ti dau dezlegarea la inceput. Dar cartuliile au multe vestminte si multe fatete, parfumuri mai sterse de adulmecat cu masura, jocuri de culise, sintagme de ascutit creierul.

Eh, ben, dar mamzela ici presente e o mica sadica ce se delecteaza in chinurile personajelor, scrie lung si impanat, greu de urmarit si fara cliff-hangers. Nu ca domnul in fata caruia temenelele nu sunt niciodata suficient de ingenuncheate. Sau ca mentorul piticilorpecreier intr-ale umoristicii si ale jocurilor de cuvinte, absconsul agent T, ocupat cu explorarea pietii de rusoaice la pachet, zis "Nu" oamenilor care vor vize, precum si a alcatuirii unui compediu de familie pe numele sau "Faptele mintilor".

Stimati liseuri, acum nu va fie cu banat, dar din cand in cand imi vine sa fac dragoste cu o carte si v-am povestit doar preludiul pen' ca ce urmeaza apoi e rusine nevoie mare si nu se cade sa va dezvalui eu ce povesti umbla pe sub desuurile cartilor respectabile, si cum isi dezbraca dansele vestmintele in iatac.
Totusi un mic teaser: Unele nu se uita la corpul lor cand se desfac din chilia vestmantului, sunt pudice.

Din cosul cu hartii 2

Piatra acra

Construieste-ma în biserica ta, te rog,
si infunda-mi gura pâna la omusor cu praful tau inecacios,
pupa-mi talpile cu var si innoada-mi buricul în jurul ferestrelor,
schiopata un pic în groapa cu nestinsa ardere între tamâie si tamâioasa.
Nu esti nemuritor, sunt neînceputa.

Joaca sodronul cu limba mea drept piatra
si strepezeste-mi dintii între mistriile tale
cu miros de transpiratie si câine.
Fa-mi aripi de ceara din ureche incalzita între pulpe
si naste-ma în coltul izvorului/fântânii lui duchamp.
Zi asa: "Alter."

Înveleste-mi narile în conuri de sticla si alunga-mi visele cu mort(ar)ul de vata,
învârteste-mi sprâncenele în litere si linii de dialog fosforescente
si asculta-mi fluxul gândurilor din gât când trec cadentate prin pvc.
Tuneluri pe sub fundatii mi se prabusesc pe cerul limbii transparente
cu tirbusonul tau înclestat în unghii.
Si zideste-ma icoana de beton cu franjuri.

Arhiva "Ionel, depeche-toi" 2003-ish

Sainte Chapelle de pe Flickr

Les Vénus de la vieille école,celles qui font l'amour par amour

Le mouton de Panurge

Elle n'a pas encor de plumes
La flèch' qui doit percer son flanc,
Et dans son coeur rien ne s'allume
Quand elle cède à ses galants.
Elle se rit bien des gondoles,
Des fleurs bleues, des galants discours,
Des Vénus de la vieille école,
Cell's qui font l'amour par amour.

N'allez pas croire davantage
Que le démon brûle son corps.
Il s'arrête au premier étage,
Son septième ciel, et encor,
Elle n'est jamais, langoureuse,
Passée par le pont des soupirs,
Et voit comm' des bêtes curieuses,
Cell's qui font l'amour par plaisir.

Croyez pas qu'elle soit à vendre,
Quand on l'a mise sur le dos,
On n'est pas tenu de se fendre
D'un somptueux petit cadeau.
Avant d'aller en bacchanale
Ell' présente pas un devis,
Ell' n'a rien de ces bell's vénales,
Cell's qui font l'amour par profit.

Mais alors, pourquoi cède-t-elle,
Sans coeur, sans lucre, sans plaisir ?
Si l'amour vaut pas la chandelle,
Pourquoi le joue-t-elle à loisir ?
Si quiconque peut, sans ambages,
L'aider à dégrafer sa robe,
C'est parc' qu'ell' veut être à la page,
Que c'est la mode et qu'elle est snob.

Mais changent coutumes et filles,
Un jour, peut-être, en son sein nu,
Va se planter pour tout' la vie
Une petite flèch' perdue.
On n' verra plus qu'elle en gondole,
Elle ira jouer, à son tour,
Les Vénus de la vieille école,
Cell's qui font l'amour par amour.

Georges Brassens

1964

Ne cherche plus longtemps de fontaine

Toi qui as besoin d'eau,

Ne cherche plus: aux larmes d'Hélène

Va-t'en remplir ton seau.

C'est un ordre, pas un conseil.

Bacanale Histrioance

Marin Sorescu - Actorii

Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.


[Si ma mai intrebam de ce te cred mereu? Si cand vorbesti tu se face liniste in sufletul meu.Exista o conventie intre scriitori si actori care implica ca fiecare dintre cei doi sa creada si sa construiasca o lume real-ireala. O lume a exagerarii si a formarii unui punct de focalizare, o lume infidela, dar asemanatoare si ideala. O lume care pe mine ma sfasie in scaun la teatru si in paginile cu slove. Scriitorii si actorii sunt butoaie in care sta vin uman.Sange tras din struguri [da, si din cei ai maniei] zdrobiti si despuiati de coaja, din care e scos samburele, ales de neghina si separat de drojdie, in care ramane voluptatea sensului. Si vinul curge pe hartie si se revarsa pe scena. Spectatorii/Cititorii il beau si devin pe dinauntru cum li se arata fie din oile pastorite de mag pe hartie, fie din frescele asupra carora a suflat magicianul viata.Si-apoi dupa ce si-a primit grijania* farmecele ce-i tin corpul legat laolalta se reimprospateaza.Daca n-a cazut in butoiul cu potiune magica in prealabil, desigur, domnule Obelix!]

P.S. Aveau dreptate indienii cand se speriau ca aparatul de fotografiat le ciupeste din suflet si-l baga-n cutie! Bautorii mei din poza si-au agatat sufletul de negativ.

*grijanie = impartasanie, zise gura spurcata merinoasa.

Wish I Were Here

De din gura lui Parpanghel in cel de-al noulea cant al Tiganiadei lui Ion Budai-Deleanu. Dar oricat as clipi din ochi si m-as ciupi, tot in fata biroului si muncii ma trezesc. Dar si cand ii inchid... Iaca ce mi se zugraveste:

Acolo Dumnezieu aşa fece,
Să nu fie vară zădufoasă,
Nici iarnă cu ger, nici toamnă rece,
Ci tot primăvară mângăioasă;
Soarele-încălzeşte şi desfată,
Iară nu pripeşte niciodată.


Câmpurile cu flori osăbite
Ş-aici la noi încă nevăzute,
Sunt pre desfătat acoperite
Cu tot feliul de roduri crescute,
Iar' pă zios în loc dă pietricele
Zac tot pietri scumpe şi mărgele.


În locul de arburi şi copace
Cresc rodii, nărănciuri ş-alămâi
Şi tot feliu dă pom ce la gust place,
Cum şi rodite cu struguri vii,
Iar' în loc dă năsip şi ţărână.
Tot grăunţă dă-aur iai în mână.


Râuri dă lapte dulce pă vale
Curg acolo şi dă unt păraie,
Ţărmuri-s dă mămăligă moale,
Dă pogăci, dă pite şi mălaie!...
O, ce sântă şi bună tocmeală!
Mânci cât vrei şi bei făr' ostăneală.


Colea vezi un şipot dă rachie,
Ici dă proaspătă mursă-un izvor,
Dincolea baltă dă vin te-îmbie,
Iară căuş, păhar sau urcior
Zăcând afli-îndată lângă tine,
Oricând chieful dă băut îţi vine.


Dealurile şi coastele toate
Sunt dă caş, dă brânză, dă slănină,
Iar' munţii şi stânce gurguiate,
Tot dă zahăr, stafide, smochine!...
De pe ramurile dă copaci,
Spânzură covrigi, turte, colaci.


Gardurile-acolo-s împletite
Tot cu fripţi cârnăciori lungi, aioşi,
Cu plăcinte calde streşinite,
Iar' în loc dă pari tot cârtaboşi;
Dară spetele, dragile mele,
Sunt la garduri în loc de proptele.

Ţiganiada, adecă lucru sau povestea ţiganilor. Omer încă de la Illion, tăria Troádei, au numit cântecul său Illiada. Virghil, de la Enèa, eroele pe care au cântat, au chiemat cântarea sa Enèada etc. Şi autoriul ceastă istorie a ţiganilor numeşte Ţiganiada. Mitru Perea.

Sau poate in casa contrariilor sufla vantul prin frigider.

S-apoi sa le bucatim

Ode To Broken Things

Things get broken
at home
like they were pushed
by an invisible, deliberate smasher.
It's not my hands
or yours
It wasn't the girls
with their hard fingernails
or the motion of the planet.
It wasn't anything or anybody
It wasn't the wind
It wasn't the orange-colored noontime
Or night over the earth
It wasn't even the nose or the elbow
Or the hips getting bigger
or the ankle
or the air.
The plate broke, the lamp fell
All the flower pots tumbled over
one by one. That pot
which overflowed with scarlet
in the middle of October,
it got tired from all the violets
and another empty one
rolled round and round and round
all through winter
until it was only the powder
of a flowerpot,
a broken memory, shining dust.

And that clock
whose sound
was
the voice of our lives,
the secret
thread of our weeks,
which released
one by one, so many hours
for honey and silence
for so many births and jobs,
that clock also
fell
and its delicate blue guts
vibrated
among the broken glass
its wide heart
unsprung.

Life goes on grinding up
glass, wearing out clothes
making fragments
breaking down
forms
and what lasts through time
is like an island on a ship in the sea,
perishable
surrounded by dangerous fragility
by merciless waters and threats.

Let's put all our treasures together
-- the clocks, plates, cups cracked by the cold --
into a sack and carry them
to the sea
and let our possessions sink
into one alarming breaker
that sounds like a river.
May whatever breaks
be reconstructed by the sea
with the long labor of its tides.
So many useless things
which nobody broke
but which got broken anyway.


Pablo Neruda


Adriana spunea ca m-ar fi vazut pe mine scriind asta pentru ca fiecare bucatica din sufletul meu se regaseste in poezie. Si asa si e.
Dac-ai stii stimate Nerud ce ma bucur ca te-am gabjit in spaniola ta, dac-ai stii cum ma duc sa-mi procur o cartea de-a ta de care m-am legat cu sufletul ca la o perfuzie de trei zile-ncoace de cand mana nu-mi mai tace.

P.S. Poza e ca sa ai farfurii imaginare de spart intre dinti cand citesti.
P.P.S. Al treilea Nerud [numele meu de-imprietenire cu Pablo Neruda]l-am facut cadou.