Sunday, June 24, 2007

Emolai si Emoline


Feţii-frumoşi mǎiaştri

Sprijinǎ pilaştri

Plimbǎ-n lesǎ aştri,

Mediteazǎ pe ponton.


Se piaptǎnǎ cu fason,

Ciopârţesc şi din breton,

Plâng când dai de-un buton.

Îşi fac ochii cu spoialǎ


Neagrǎ de catran şi smoalǎ.

Lama-i bun amic la şcoalǎ.

Mohorârea-i gagicǎ genialǎ.

Nu vǎd mai nimic pe stradǎ


Nu cǎ ar avea ceva sǎ vadǎ,

Lumea conformistǎ, fadǎ,

Nu-nţelege, bǎiete, fǎrǎ tǎgadǎ.

Trapul lung şi legǎnat,


Daca bocesti ca o donsoara, nu esti barbat?

Sau te-n fofolesti in plina vara? S-a mai întâmplat.

Biletul de adio mai trebuie lucrat.

Poezii produci sub plapuma zilnic


Aproape dupǎ tipic

In ele te mai şi vaiţi un pic,

De soarta ta tristǎ şi lumea de nimic.

Vajnic fiu,dar lǎcrǎmioarǎ,


Lumea asta nu prea se mǎsoarǎ

Cu lumânǎri de mort la subsuoarǎ,

Şi vaier, suferinţǎ falsǎ şi boialǎ.

Nu prea ţi-ar strica un zdupac


Dat dupǎ ceafǎ cu pac-pac,

Sǎ râzi, sǎ urci poate un copac.

Sǎ înveţi temeinic pentru bac...

E tare greu sǎ nu fii emo, ştiu,


Dar lasǎ emoliciunea tristǎ

Şi mucii veşnic uzi de prin batistǎ

Sǎ aştepte pânǎ mai târziu.

Catre tantarii ce si-au facut musuroaie


in locuri strategice pe toata pielea mea...
Dar eu ii iert si le dau un poem baban
Despre piscaturi si Autan.

Asadar il imprumut pe Marin Insoritul, deloc insolitul.

Don Juan

Dupa ce le-a mancat tone de ruj,
Femeile
Inselate in asteptarile lor cele mai sfinte,
Au gasit mijlocul sa se razbune
Pe Don Juan.

In fiecare dimineata,
In fata oglinzii, dupa ce isi creioneaza sprancenele,
Isi fac buzele
Cu soricioaica,
Pun soricioaica in par,
Pe umerii albi, in ochi, pe ganduri,
Pe sani,
Si asteapta.

Ies albe in balcoane,
Il cauta prin parcuri,
dar Don Juan, cuprins parca de-o presimtire,
S-a facut soarece de biblioteca.


Nu mai mangaie decat editii rare,
Cel mult brosate
Nici una legata in piele,
Decat parfumul budoarelor,
Praful de pe antici
I se pare mult mai rafinat.

Iar ele asteapta.
Otravite-n cele cinci simturi - asteapta,
Si daca Don Juan si-ar ridica ochii
De pe noua lui pasiune,
Ar vedea-n fereastra bibliotecii
cum zilnic este inmormantat cate un sot iubitor,
Mort la datorie,
In timp ce-si saruta sotia
Din greseala.

Pupa-v-ar Autanul meu de bestii bazaielnice!

Ilustrata pescuita de pe flickr

Boatloads of suburbs



O s-o scriem pe insemnarea asta in engleza. It's that time of the month cand cuvintele nu vin in alta limba.

Had a romp with the very indie Me and You and Everyone we know. This movie resembles a beanbag chair in more ways than one. I mean, you know those huge orange leather pouches with round plastic balls inside making awkward noises when you sit down. Seems so immutable and remote with its seams bleeding all around and punching bag stance. You mount it and it shifts and slouches, slips and brings your legs in the weirdest positions ever, you fall and twist and twirl and smile in the end. The smile at the end of the slide, the smile when you dismount your ride...
It's always an embarrassed smile, a victorious one, a vindictive one, the smile that people get when they find out a secret, when they've delved deep into some forbidden puddle of knowledge, but most of all it's always playful and rich.
Point taken. Movie like beanbag chair: unpredictable, playful, habitual gone haywire, painfully autistic, cute, forebearing, meaninglessness gone deep. Yeah, it's the kind of art that doesn't need an explanation, that would suffer in front of the towering sense.
The suburban Amelie, that doesn't turn the mundane into less mundane by inserting a playful heroine. I find that amazing, letting the mundane live. Freeing willy but saving the mundane.
And life that wants so desperately to become art that it hurts, yet ending up amidst a totally different stew. But, oh, this stew is so tasty. It's a dream-movie with little poems in every single one of its veins, sitting there on a little tray with the hot tea and chocolate chip cookie, with the doe-eyed Miranda July sliced in front of you in her candy blouse.
It gives you everything it never professed to give you: loneliness, despair, courage, love, weirdness and tons of warmth. It invaded my thoughts, it trespassed my feelings and it left me in that state that comes right after a fit of hysteria. The smile, the rainbow. You see rainbows aren't pure happiness and all that guilt-free imagery that they get on kindergarten walls: rainbows are the sky's way of telling us that it stopped crying. They're a feeble, temporary conquest. Just a small cracked cork for the sky. But smiles are not be taken lightly. Smiles are to be taken nightly.
Smiling is not an easy business, but that's what makes it worth it.
The whole movie is like walking through a gallery.
Starring a pair of smooching ballet flats, a street walk of life, and hanging a picture of a bird on a tree.
And all the suburban cuckoo you can take.
SEE IT. SEE IT.

Poaza e pe de flickr.

Sunday, June 17, 2007

Incalzirea Blogala?



Bucurestiul devine plantatie tropicala vara. Observ cu ochi bulbucati de broasca plimbandu-ma ca de-obicei intolita in panza subtire de catarg umflat de vant si par cuminte in codite, ca zilele se desfasoara intr-un valtz de dimineata care sufla-n ceafa aburi, mai ceva ca un ceainic, rasarit ca la carte, cer aproape de un kitsch albastrui, iarba la ordin, pasarele ciripinde. Booon, iti zici imbracand haine desmanecate si fluturande, tinand cu dintii de batista si de apa cu bucati de gheata din congelator, inca o baie de asfalt topit. Faci trei cruci cu limba si te avanti afara. Nici nu te scurgi bine pe asfalt in crucea pranzului la umbre dese dar inutile, dureri de cap, nimicuri lipitoare de piele perpelita bine, ca se strang de te miri unde puhoaie de nori, cerul se transforma brusc in camp de batalie si ii trage nenica un potop cu picuri mari si calzi.
Iti zici siroinda, "summer rains you can never predict them", vorba lui Double D, si tropai inspre casa cu entuziasmul caracteristic. Dupa juma de ceas de rupere de nori si de strecuratori de grindine, rafale si vanturi ridicatoare de fuste ude, totul se opreste, apare din nou prietenul nostru necrutator si trotuarele se usuca.
Ei, ia ziceti, stimati liseuri si lizuce, asta nu aduce nitel a tara cafelei, hamacelor si latifundiilor? Sau nu vi se scriu in fata literele care alcatuiesc sintagma "tara musonica" (oh, valentele urmatoare ale acestui termen... *ochi instelati*)? O fi asta un mesaj al cerului catre creaturile bastinase din autobuze cu subsuorile aromite? S-o fi ieftinit in cer apa?
Tiens un vrai mystere.
Oricum resedinta mea de vara nu prea-i la tara, caci acolo era sa cam dau ortul popii... si restul e Toparceanu featuring Pasarea Colibri.

Glasul Domnului impletit



Cu al Doamnei cu chitara ce zambeste in poza din stanga.

Imi ia ceva vreme ca sa ma tin de promisiuni, in vagauna far' de fire internetze, dar la urma urmei imi iau fagaduiala in dinti, iau un pamatuf si dau de praf prin memoria plina ochi de ecuatii lingvistice, siruri de regi si dramaturgi sau versuri imbarligate, de unde rasare Sora Rozica Tharpe.

Ei bine, Sora Rosetta Tharpe a crescut in sanul corului bisericii, dar in incaperi calduroase, cu usi bine inchise, isi scotea pantofii si canta jazz si blues pentru urechile celor de-acasa. Iacata ca vine si anul 1934, cand se casatoreste cu pastorelu' ei, musca o inghititura din marul cel mare si...
Tineti-va bine, doamnelor, nu lesina in asteptarea printului ei pe cai de forzi, ci se pune pe inregistrat cu trupa de rhythm and blues a lui Lucky Millinder spre ooo-urile si aaaah-urile bisericosilor mai incuiati de felul lor, pen' ca jazzul, vezi mata, e muzica necuratului. De-aici incepe povestea trenului ei ce far' de necurat. Un fel de Barca da Gloria leganata de traversele care-au dat nascare muzicii blues.
Desi a cantat de i s-au rupt baierile chitarii si ale chieptului nu a iesit niciodata din ograda gospelului.
Mie imi aduce aminte de regina urechilor mele de toate zilele adecatelea Ella.

Dulciurile de indesat in ureche care vor sa va ia cu japca, sa va puna vaslele galerei ei se prezinta in felul urmator:

Pe locul intai cu coronita: Shout Sister Shout unde ni se explica ca pe cuvantul Domnului trebuie sa-l strigam, nu sa-l soptim in chilia noastra, sa-l cantam cu mana pe corazon.



Batand temeinic din calcaie: Just A Closer Walk With Thee in care Sora Rozica ii cere lui Iisus s-o primeasca aproape de el pe soseaua vietii.






Good flight, good night, va zic.

Poza cu copiraitzi pana-n plasele de acilea.

Monday, June 04, 2007

Personaje de basm în traducere imaginarǎ


Un pic de dipstractie nevinovata sau vinovata... dar dipstractie nonetheless...
A, da si trebuie neaparat sa vedeti Shrek The Third. E asa de misto ca l-am vazut de 3 ori. Si se stie, rabdarea mea e limitata si plina de izbucniri, plimbaturi agitate, bataturi de picior (da, da pun intended) si franturi de palme (din nou).

Fǎt-Frumos = The Handsome Foetus

Ileana Cosânzeana = Pigtailfairy Eileen

Spânul = Baldspot

Strâmbǎ-Lemne = Crooketeer-Woody

Pǎsǎri Lǎţlungilǎ = The Birdie-Stretcher

Gerilǎ = Frostbiter

Ochilǎ= I, Eye

Greuceanu = Hardy Smith

Roş împǎrat = The Bloody Emp’ror (accent scoţian)

Zmeul = The Obnoxious Kite

Prâslea = The Stripling Prince

Talpa Iadului = Helluva HighHeel

Baba Cloanţa = Grandma Beeky

Calul Nǎzdrǎvan = The Naughty Steed

Gheonoaia = The Winged Wyrm

Zâna Cea Bunǎ = The Curvaceous Fairy


Abtineti-va de la comentarii unde observati inadecvarea si adaptarea aproximativa.

Daca aveti variante impartitoare de zambete va invit sa va desfasurati prin comentarii.

Altfel, noroc bun si aere conditionate (mai putine aere si mai multe ozoane!),

Pustnica de serviciu




Wednesday, May 30, 2007

Gone south


for the summer...

Stapana piticilor e temporar in salbaticia Lacului Tei pustnica intre carti si notite unde isi va pregati gandurile pentru diverse examene si va posti in lipsa de gaze si apa calda casatorita cu piciorul fierbatorului in coasta tablourilor abstracte si ale stramosilor care privesc morocanosi de pe perete.
Vor urma vesti din pribegie scrijelite pe laptoape si chiar si-n culmi de poala. Si-apoi banui c-o sa fie mai multa liniste decat de-obicei.
Si totusi raman cu o singura intrebare smulsa din sufletul lui Holden:
- So where do the ducks go in the Winter?
- Habar n-am, dar vara, gastele (doua la numar chiar) se muta-n Lacul Tei.

Ate proxima, entao!

Monday, May 28, 2007

Cimitirul vesel



Mi-a picat fisa ca ar fi dixtractiv sa impung blogocercul cu una bucata leapsa.
Ea va ticai in felul urmator, doua randuri si-un piscot:

Ce v-ar placea sa vi se scrie epitaf cand va stramutati pe plaiurile vanatorii eterne?

Adecatelea poate va veti imbaia in cuvinte cu multe litere si cu -are la sfarsit care aduc a afectare elogioasa (i.e. whether 'tis nobler in the mind to suffer/the slings and arrows of outrageous fortune) sau veti fi laconici si modesti (to die: to sleep) sau poate va veti plimba limba-n gura sa ne dati o bucatica de intelepciune sau veti merge pe varianta comic relief unde pietrele de capatai de la Sapanta imparatesc cu bufoni si pui de lele? Eu sunt o mata curioasa (banuiesc ca stim toti urmarea...)

Arunc mata in ograda: Monikaaai,Zazelnitei,Luciatei,Bidonville-ului, Hiacintei, lui gavagai, gramosilor si cui mai pohteste la un asemenea exercitiu pre-mortem.

Vonnegut a facut in felul urmator:
"Black jailbird. He adapted to what he had to adapt"
"Not even the creator of the Universe knew what the man was going to say next/ Perhaps the man was a better universe in his infancy/"
"You are not entering the city of brotherly love"
"Please do not disturb!"

Si cireasa de pe tortura
"Somebody [Sometime to Sometime] He tried."

Apropo, de asta sa va zic una bucata banc:
- Did you know that lawyers are good people veeeery deep down?
- How deep?
- Six feet under.

Paparuda


Se apropie de noi bǎlţile... Bǎlţile cu picioare de fete mestecând în ele...

Bucǎţele smulse din nebunia
Despletitǎ cu miros de mac
Cu gust de burlan cǎlit
Ce-o faci searǎ de searǎ
Deltǎ somnului.

Paparudǎ, rudǎ,
Frunzeşǎ şi hâdǎ!

Sǎ le cuibǎreascǎ fustele în gǎoacea vântului
Şi tu sǎ le faci cu ochiul cel spuzit de picuri dulci.
Din frunze ude cânte ele legǎnat
Hora picioarelor de fete mestecând în bǎlţi.


Joacǎ, joacǎ, bǎiete!
Vântu-ţi zboarǎ râu de plete!


Potoapele de vorbe prelingǎ-ţi-se prinse
între trǎznete şi acoperisuri
gǎurite de şuvoaie
şi şuviţe de ploaie.

Cârnǎ frunzǎ, fatǎ manzǎ!
Strâmbǎ fatǎ, -n cap galeatǎ!

Vino sǎ-ţi aşezi obrajii
-n cercurile ameţitoare fǎcute de
picioare de fete din bǎlţi

Zi-le, mǎri, cu noroc,
ciur cu apǎ-n iarmaroc!

Urechile-ţi scufundate-n sunetul mǎrii
prins între cochilii de asfalt plouat
haine curg, leoarcǎ botezat,
cu nisip dintre degetele

bǎlţilor de fete despletite
ce se apropie mestecând picioarele
ploilor noastre.


Hop-ş-aşa!

Wednesday, May 23, 2007


The Movie

[...]

The program for this evening is not new

You've seen this entertainment through and through

You've seen your birth your life and death

you might recall all of the rest

Did you have a good world when you died?

Enough to base a movie on?.



I'm getting out of here

Where are you going?

To the other side of morning

Please don't chase the clouds, pagodas

[...]

It's alright, all your friends are here

When can I meet them?

After you've eaten

I'm not hungry Uh, we meant beaten



Silver stream, silvery scream

Oooooh, impossible concentration.
(An American Prayer)

Ma intreb daca Jim Morrison stia romaneste unde cand ti-e foame si traiesti la marginea orasului poti chiar sa mananci bataie. What a lark, what a plunge!


Poza de copchil batut (desi nu-i chiar asa) e de Sally Mann

Cu limba de moarte






Epitaful lui mandea
Si cand mi-oi odihni oasele-n tarana,
M-astept sa-mi rasara din nari caprifoi.
(adecatelea sau Mana Maicii Domnului)


Ciudat, dom' le, cum adica sa-i iasa o mana din nas, va veti intreba? Dar de-obicei nu bagi maini in nas?
Si cand le bagi, nu crezi ca mai tre sa si iasa, ca sa-l prinzi pe coate-goale asupra faptului? Asadar, vreu sa ma prindeti asupra faptului ca sa va mai si radeti cand mor.

Tuesday, May 22, 2007

Butoiul cu melancolie blegoasa

Mi-a luat ceva pana sa ma hotarasc sa public asta. Joia de care-i vorba la sfarsit e tare indepartata...
Si, na, nu e exuberanta obisnuita injectata in text, deci poate ati vrea s-o sariti pe insemnarea asta. Without further ado tai cepul:

Pentru prima oara in aproape doua decenii din viata mea, m-am simitit batrana si uitata cu o pisica grasa in brate, intr-o camera plina de ambalaje pe care nu ma indur sa le arunc la gunoi caci imi aduc aminte de "ceva". Mintea mea arata ca o biblioteca in care zac clasoare uriase cu coperti slinoase de piele unde odihneste suportul vizual pastrat de la fiecare intamplare cu etichete dedesubt scrise in graba cu cerneala albastru petrol impodobite cu "captions" si "catchphrases" [titluri si cuvinte cheie] ale fiecarui moment ["The British are coming!", "Mure", "Vindem pitici de pe creier", "pe macara", "bagaj 1 sfert de ora, tren jumate, mare 5", "Olimpiada [insert oras here]", "Herastriada", "I won't Dance You to the End of Love" ar fi cateva exemple]. Fiecare zambet si fiecare potop de lacrimi l-am pus la locul lui constiincioasa [una din putinele lucruri in care sunt constiincioasa] si l-am tinut in mine mereu, strigand adesea catalogul unde cuminti au raspuns discutii intregi sau doar imagini fara cap sau coada.
Dupa introducerea tearjerking, sa ne intoarcem la pensie. La un moment dat rasetele mele spontane si garla de vorbe si gesturi s-au concentrat intr-o trupa de improvizatie.Cred ca nici unul din noi n-o facea din altceva decat placerea nemarginita de a juca si a fi spontani, de a simti ca "creezi" teatru, ca-i faci pe altii sa rada si ca "you can weave your own little interactive magic" cu publicul. Si mai ales ca si ei se simt parte din ceea ce faci tu. Invatam sa ne ascultam unul pe altul [altfel nu ne iesea nimic], sa inventam povesti credibile, sa nu ne folosim de trucuri ci de instrumente, sa luam mingea de la fileu si s-o dam de la unul la altul. O parte extrem de mare in viata mea a jucat-o teatrul mereu, dar atunci era centrul preocuparilor mele si am tras cu dintii sa mearga trupa in cel de-al doilea an de existenta cand mare parte din noi eram a 12-a, cand nu ne mai impacam ca lumea cu timpul si cand mereu se gasea cate-o scuza. Apoi si-a luat talpasita din peisaj din diverse motive trupa si cam toti ne-am raspandit pe drumurile noastre. Am trecut impreuna prin spectacole, bune sau proaste, zazanii sau dezbinari, imprieteniri si fratii de cruce. Si nu pot zice ca astea nu m-au schimbat si nu mi-au lasat destule aventuri de pus in clasor. Ba chiar mi-au adus una dintre cele mai misto vremi din viata mea.
Momentul datorita caruia simt cum ridurile de sub ochii mei de "16 ani pen' totdeauna" sau cositele mele albe si-au simtit desuetudinea, e faptul ca trupa veche se strange sa faca un demo pentru urmasii nostri din Cosbuc joia asta. Si eu n-am sa pot sa fiu acolo.
Si "hei, tramvaiul meu" se-ncheie aici amar ca vinul pelin sau lingurita de chinina inghitita cu putin inainte de a scrie postul. Atarnache de profesie am fost, atarnache am sa raman mereu cu voi, la intrarea actorilor cu flori, in scaunul din randul al patrulea din centru cu ochii inotand in lacrimi, cu zambetul radiind in ochii vostri cand iesiti la aplauze, cu noptile pierdute in dosul pieselor si cu legitimatia falsa de la FNT in buzunar.
Do You Remember The First Time? [A wee bit of the ol' ultraviolence via Pulp and my predilection to track melancholy in pulpy tones].

Sunday, May 20, 2007

Gosto de...



Ca nu mai completasem de mult lepse... si mi-era dor de si mai multa prosteala. Primele 10 cautari pe guglea (tm Gogu Kaizer) cu Meri gosto de fazer isso e isto...

Meri Likes to Read the Paper (hauleau, pacatele mele... da' eu nici vorba de-asa ceva...)
Meri likes to go to movies, read books, and sing ­ a lot! (din pacate pentru urechile vecinilor, apropiatilor, pisicilor si celor de-ai casei, DA!)
meri likes to play with her computer and create weird sounding songs (adevarat, adevarat graiesc...astia-as Poirotzii netului)
Meri likes to sneakily write poems does NOT mean that I'm an elf! (nu chiar sneakily... adica nu e ca si cum as avea un blog numai pentru scopul asta... aaah acum *lumina alba izvorand dintr-un pix* cu Will Smith)
or stunt pods as meri likes to say (imi plac cuvintele tampite... o, da!)
Meri likes to say. "A supertanker needs 16 nautical miles to reverse course. An Eskimo can do it on the spot." (scoateti CIA-eii din tufisuri... marturisesc...!)
Later edit:
Meri likes strange things, colorful boots, hats, terrorists who can use their enemies' fears against them, hiding his scarred eyes (apropo de teroristi, huzzah!)
Si cam atata a gasit guglica de la colt! :P

Sa nu-l lasam totusi pe gogusor fara 10 cautari adevaratnice, adaug urmatoarele:
Meri likes to walk barefoot in the rain especially into big poodles
Meri likes to wake up waaay before the whole world to listen to the morning
Meri likes to eat icecream with a silver spoon and her smear it round with two of her fingers
Meri likes to buy flowers for her friends [guys included] when they least expect it....

And
Meri lives to/loves to climb trees to the very top. To see what she can see...


Ma voi intoarce maine dupa ce diger una bucata leapsa a Kolonelului...

Friday, May 18, 2007

Piticul Morocanila



Apai tre' sa zic cu manusita pe inima ca-s copil de la muma-sa si bunica-sa citire cu septe ani de-acasa (nu de la casa de copchii) ca mi-e tare greu sa nu zic "multamesc" cu una din cele doua variante de mimica & gestica:
a. privire smerita plecata in pamant si voce subtirateca susurand multamul
b. zambet larg pana la urechi, ochi de caprioara mangaiata pe cap.

Caracteristice mie sunt scene de tip unu: O madama juna la voce, toapa la suflet cu toacele sale cuie, saibe, pioneze a pasit gingas pe degetelele mele incaltate in sandale de catarator si isi infige tarusul in carnea marelui meu degetel in autobuz. Incepe sa urle ca descreierata ca de ce-i stau in drum... In soc si durerile (mai ceva ca ale facerii) ce au urmat n-am putut decat sa-mi cer scuze cu lacrimi in ochi. Adica tzopissima doamna m-a impuns cu calcaiele sale si eu molaia bine-crescuta planetei nu m-am clintit din tiparul politetii si ne-ripostei.
Scena de tip doi:
Preamultumirea. Tind sa multumesc vanzatoarelor de la paine, lapte, unt si oo de doua, trei, patru ori....

Asta ca sa aveti boieri 'mneavoastra o imagine despre ce-mi puiaza mintea spalacita (tumble dry, cred) ca-s fasticita rau. (ba, obsedata chiar sa ma fac placuta).

Azi, insa, m-am gandit serios sa ma las de meseria politetii dragalase. The reasons? There are no reasons..who needs reasons when you've got heroines... Si ce mai eroine am avut eu pe cap...
Cadru-plan:
Madama umflatica coada de cal si mina de contopista ma urmareste de la distanta cu ochi de vultur cand cercetam her wares cu interes si placere in cautare de plocon de ziua unei pretine. Ignor privirea de justitiara cu matura si ma decid sa-i calc taramul... Mare greseala!
-Nu poti intra! intoneaza cerbera pe un ton numai lapte prins si fiere.
- Nici o problema dar nu trebuie sa fiti atat de nepoliticoasa.
- Ce? Eu? Nepoliticoasa?
Intermezzo in care ma indrept din nou spre genti si ma hotarasc asupra uneia in graba eterna in care ma aflam si ma reped spre cerberica contopista.
Cand ma vede, cu o dragoste indicibila:
- Pleaca de aici. Ce cauti...
- Pai daca vreti sa stiti chiar vroiam sa cumpar o geanta...
- Da, sigur! (se vede treaba ca nu-i oferisem pe tava viata mea...)
Ma enervez si plec...
Dar aud peste umar in barba (caci, da, firele se iteau ici colo)...:
-Proasta dracului!
(#$%%^&**^$#$ La dracul, omule, mii de traznete!)
Intorc suav capul si intreb pe vocea cea mai politicoasa:
- N-am auzit ce-ati spus... ati putea sa repetati? Chiar nu v-am auzit...
Liniste.
Imi venea sa-i baigui o rautate de genu':
- Unora le place scoala, si altii ajung pe taraba.../ la taraba... !

Ei, si vedeti problema mea? Nu era mai bine daca-i ziceam fo' doua? Umilinta prin politete e eficienta, dar cea jignitoare e mai satisfacatoare.

And the day was (en)s(l)aved thanks to the Powerpuff Girls!

P.S. Trei ore mai tarziu cand m-am dus sa cumpar geanta (geanta n-avea nici o vina) n-a avut curajul sa mai dea ochii cu mine si a trimis un acolit de la taraba apropiata.

Wednesday, May 16, 2007

Lalaiala begins


Am un nou pitic pe incretitura:
Negro Spirituals.
Stiam de mai demult ca-s incredibile, ritmate si usor de cantat asa ca m-am chitit sa le aprofundez.
Doar soul-ul, blues-ul, jazz-ul, funk-ul si multe altele isi trag seva din ele.
M-au palit in moalele capului coloana sonora de la O, Brother Where Art Thou? (care e cea mai misto coloana sonora pe care am auzit-o ultima vreme, plecaciune!) si m-am intors acasa la baiatul Louie si Cartea Sfanta (care mi-a leganat primele cuvintele lalaite... Gagaaa Mozaz...[asta si gebek jojo! de la Bitalsi]).
Cu cat aflu mai mult va impartasesc ca sa va bucurati si boieri dumneavoastra de pseudo-recenzii facute de mana merinoasa.

Nota: Nu se vor exacte, instrumentatoare, pricepute sau bogate in cunostinte. Puietii recenzisti vor doar sa le aruncati o urechiusa si un ochisor (vorba bancului: daca nu mananci bataturica, nu capeti nici ochisor) pe la tusele de culoare care mi le inspira (nicidecum profesioniste, mai degraba carpelnite, facute dupa ureche).

Sunday, May 13, 2007

Menajera la Menajerie


Locuiesc intr-o menajerie de sticla. De la camaruta mea intesata cu tot felul de roti pentru hamsteri, margele de sticla, poze colorate si alb negru si turnuri de carti infasurate in valuri de haine se incepe numaratoarea chiliilor din conacul din Dame du Roi. In camaruta de pe colt geamurile curg si fac giumbuslucuri ca oglinzile nastrusnice de balci, sub geamuri intr-o dezordine caracteristica clanului contrarian, se bat intre ei bujorii cu macii cu iasomiile cu irisii cu lacramioarele cu vitele nobile de burlan si cele iederoase de gard care mai de care sa ma vrajeasca cand mijesc ochiide cartita de sub plapuma.
Si totusi menajeria mea e ca un ochi de televizor. Nu e fir de perdea ca sa ma fereasca de diversii Big (si small si medium) Brothers and Sisters care "ochii-n fata si-i baga, stateau ca la cinemaaa, da' nici unul nu platea".



Acum, n-are rost sa neg am bifat pe raboj urmatoarele de nenumarate ori: rochie albastra, dantuit in chicere desnude, ca perdea tesuta nu prea am avut in vecii stravecilor amin (despre perdea sufleteasca si draperie corporala, povestea-i totusi alta, una care mai cu seama cade in falduri grele si bogate mereu. Uneori se mai ridica cu alcool. Dar shhh!). Si totusi mereu ma deplasez prin camera taras-grapis, ca un sacal, pe vine de parca as cauta ceva pe sub dusumele... Ma joc de-a v-ati ascunselea cu corpul meu de la calculator cand trece postalionul 331, adastez cu cartea in dulap, rosesc prosteste la cate un fluierat de mahala sau injur cu barbia ascutita amenintator privirile curioase...
Cateodata insa merg semeata cu privire de cadana si cu unduire de buze, ca in Purificare de Sarah Kane (unde Maria Magdalena statea la un moment dat intr-un cub de plastic transparent pe scena), ca si cand, cu ochii impietriti si nasul in vant, transformata deci in personajele noastre opuse de Teatru Sport, m-as imbraca in hainele cele noi ale imparatului si nimeni nu vede ca-n dosul esarfei petrecute dupa gat, in dosul aerului de vampa, turnata in peretii de sticla ai camerei sta aceeasi fata a noastra cu ochii in pamant si ii lungi, care vede lumea doar cu coada ochiului si la adapostul noptii de ganduri.
Locatarii menajeriei de sticla nu s-au gandit nicicand ca ar putea:
"Dar piranda s-a gandit Si-a pus taxa pe privit. A fost mare tragedie Da' bani a-nceput sa vie"
Si eu n-am incercat nicicand sa-mi mituiesc muzele, sa-mi iau personajele cu salariu de zbantuiala, sa-mi angajez stilouri, cumpar vorbe la borcan sau sa-mi cioplesc o cutie a milei pentru spectatori!
Exista doua explicatii desigur:
1. nu prea le am cu plasa de prins cuvinte (Se vede catifeaua rosie de la scaunele din sala oare? Baiete, adu lanterna!)
2. mi-am atarnat la sa nitel cam multi saculeti cu lene si magarusul meu a cazut in genunchi.

Dar la urma urmei intre orele 8 dimineata si 4 diminetei urmatoare (intre 1 - 5 se cheama madrugada la portocalezi) azvarl cu ganduri in stanga si-n dreapta. Si-s gratis. Apelati cu incredere la menajeria ganduri fugite de-acasa si sarite de pe(trecute) fix.

*Poza smulsa de mine din dogoare prin bunavointa bunului Proclet*

Tuesday, May 08, 2007

Paradise News




Fiica ratacitoare se intoarce. Faimosul sequel la Fiica Ratacitoare si prequel la succesul lampoonian Motivarea Absentelor.
Imbracata precum o Lara Croft aterizata in Hair si inarmata cu chef proaspat de scris:
Between the pen and the paperwork There must be passion in the language Between the muscle and the brain work There must be feeling in the pipeline.

Oricum mi-era tare dor de scris care pana la urma a batut bariera sictirului si a facut knockout lipsa sucului de la tzatza netului... (clicknet te iubim, noi ca tine nu gandim). Asa ca mi-am legat parul in codite, am bagat in buzunare toate panglicile si hainele de vara, sandalele si zambetele sucare si-am pasit cu voie buna si bastonul fluturand inapoi la blog.
Ouaf, exilul a luat sfarsit.
Vestile se prezinta in felul urmator:
- Fuse desfrau total in Valceaua Hobitilor (copirait la domnu' cu maimuta, se stie el). Cu repaos binemeritat, iarba taioasa si preaverde (superlativ absolut), coronite, fuste in vant, mancare dezghetata la burdihan, piept de pui in ploaie, picioare goale, votca in flacari pe-o farfurioara, varii jocuri de carti si vilegiatura in floare.
- In camera Alisei se infiinta ceva ce-ar dori sa fie rafturi de pervaz unde s-au infiintat teancuri: 1 bucata pervaz juma' pentru carti de citit si miscellanea, cealalta pentru carti fara de care subsemnata n-ar putea pleca de-acasa.
- Si anul cesta isi facura aparitia cei dintai maci in gradina prin bunavointa lui pater familias dupa plimbare pe camp... Biroul merinos este scaldat in ei si inima-i danseaza pe buza vasului in care stau dimineata de dimineata.
- Muza Cheflia si-a intors faldurile spre mine din nou. Gandurile piticilor de pe creier s-au transformat in pitici de gradina. Adica madam Cheflie ti-e mare gradina!Aviz iubitafizicienilor!

Bucataria, c'est fini, mes amis! Comedia n-are sfarsit! (Adica that's not all folks).

Sunday, May 06, 2007

Comic relief


Banc inspirat de o insemnare de-a lui gavagai:
Pe vremea impuscatului la macelarie, stiute fiind conditiile din vremurile de aproape de apusul regimului, dialogul se desfasura in felul urmator:
- Domnisoara, gheare de gaina aveti?
- Avem.
- Dar, domnisoara, cap de porc aveti?
- Avem.
- Si totusi limba de vaca aveti?
- Da.
- Doamne, ce monstru ingrozitor trebuie sa fiti!

Opium


Toata tevatura asta cum ca omul modern se sustrage poalelor divinitatii si nu mai canta in strana/struna bisericii decat din an in Pasti (cand pirotehnistii isi plescaie barfele in curte printre mii de corpuri straine), n-are decat una bucata justificare. Oamenii au stramutat obiectul afectiunii religioase catre alte taramuri. Indraznesc sa afirm ca l-am descoperit acum niscai saptamani.
Se numeste religia pe card. E lesne de inteles din cauza formei de marketing avansate: accesul la lacasele de cult facil si fara prea mari rigori sau coduri sartoriale (abolirea basmalutzei si vestmintelor decente). Enfin peretele din care curg bani e accesibil numai celor alesi (The Elect), celor care poseda card!
Si, mari, ce cozi vartoase se vad diminetele... ma duc cu gandul la putinele amintiri pe care le am despre anume codoaie la care ma "neastamparam" (ca de astampar nu putea fi vorba pe vremea aia). Cum stau costumele ordonate cu pumni incrancenati, cu priviri evlavioase!
Cand omul ajunge la bancomat (caci asa se numesc locasele reprezentative ale divinitatii, Sfanta Banca impreuna cu partenerul dansei Sfantul Cont), isi arunca privirea spre icoana interactiva, ii atinge din incheieturi tegumentele numerotate... mangaie duios tastele, priveste plin de speranta, isi indreapta privirea spre geamurile cladirii de 15 etaje din clestar, apoi pleaca capul smerit si intinde mana (mai stiti ce spuneam despre mainile intinse?... asta chiar spune o poveste).
Daca dupa o vreme nu-i cad in mana niste bilete de iertare providentiala in diverse culori vii din plastic stralucios cu alte icoane pe ele... asa de suvenir (asta pentru The Elect), atunci privirea smerita se schimba intr-una imploratoare mai intai, apoi pumnul se strange, ochii se umbresc, obrazul se incrunta... in veacul nerabdarii (timpului, Morometii dixit) Dumnezeu e pret-a-porter ca altfel, ne gasim un altul dupa principiul "mix and match" ("combine and conquer)...
In momentul de furie contra divinitatii isi leapada pumnii si falangele in peretii plini de bani...
Si mai zice lumea ca razboaiele religioase se poarta doar in tari "necivilizate". (With a little help from our friends... our various oil-hungry friends...).
Intr-o zi de primavara un domn in costum negru cu pantofi cu gaurele si sosete albe... ingenunchea in fata unui bancomat. Isi apropia fata de icoana incastrata in sticla, icoana LCD (mai ceva ca cele miscatoare) si ii soptea cuvinte fierbinti... "Salveaza-ma, Doamne, de Sfantul Faliment, de overdraftul de la cartea de credit....!"
Avea dreptate Mos Marx.
Sau nu va fi deloc (insert bomba atomica here/incalzire globabala/strat de ozon fisurat pe alocuri...si alte chestii in care crede secolul nostru ^:)^).

Saturday, May 05, 2007

Bâldâbâc!

Cate-un pic, pic, pic... pentr-un concurs de creion de la Iasi am tradus niscai Eminescu obligatoriu si mi-a iesit ceva cam schilod, dar enfin...
Consider cǎ “traduttore, tradittore” este o maximǎ cât se poate de la obiect pentru orice traducere de poezie. La urma urmei, în poezie, mai mult decât în oricare alt tip de traduceri se comite o trǎdare a poetului şi a cititorului. Astfel poezia proprie-ţi este soţie, poţi s-o sculptezi moral, fizic, psihic şi formal cum îţi pofteşte inima, ca orice Pygmalion, dar poezia tradusǎ e cu totul altǎ poveste, nu este o poveste oficialǎ, de stare civilǎ, declarativǎ, nu-ţi este soţie ci amantǎ, în secret, printre tenebrele proprii şi iţele încurcate ale autorului. Constelaţia de cuvinte exacte care o formeazǎ nu-ţi permite prea multǎ libertate în aventura textualǎ, nu poţi s-o ciopleşti sau s-o îmbraci doar în haine plǎcute ţie, chit cǎ trebuie s-o iubeşti ca s-o traduci, trebuie ca schimbǎrile impuse de propriul filtru spiritual sǎ fie discrete, şi fidele cǎsǎtoriei dintre ea şi poet (dintre ea şi sens). Iertate fie-mi abaterile de la sfinţenia cǎsǎtoriei dintre poet şi cuvânt. Cred, totuşi, cǎ la poezie e ca la ecranizǎrile unor romane: imaginea despre personaje şi acţiune şi metaforele condensatoare nu pot fi niciodatǎ chiar cele din capul tǎu, cititorul, sau aceleaşi cu ale restului de cititori de partea regizorului. Iatǎ, deci, trǎdarea mea, sper, de proporţii mici.

Deepsea

The sea so deep under Phoebe’s pale ole gaze,

Clear like the sky so bright in her fair rays

Her bottom a whole world of dream-wrought glaze,

And on her rippled mirror-coat stars hang ablaze.

Come tomorrow – her majestic grace will go berserk

And her wondrous black gorge-world will shake

Clutching with her myriad limbs like giant rakes

Into watery graves – buried countries that will lurk.

Today she’s roaring torrents, tomorrow gurgling streams,

Harmony, neverending all bursting at the seams –

This is the seed of her darkened being, or so it seems.

This is the heart that’s pumping inside the sea of old.

For she cares not – about the feelings that we, mortals, hold -

Oh, stone cold, lonesome sea, oh, truth be told!